Miez grotesc de comunism

Fotografia era in perioada comunista un omagiu adus celor de la conducere. Statutul de fotograf, in comunism, era deasupra celui de arhitect, pictor sau artist plastic. Un regim comunist insemna sa aduci laude conducatorului si sa ignori o eventuala opozitie.

Fotografia era in perioada comunista un omagiu adus celor de la conducere. Statutul de fotograf, in comunism, era deasupra celui de arhitect, pictor sau artist plastic. Un regim comunist insemna sa aduci laude conducatorului si sa ignori o eventuala opozitie. In acel trecut, atat ziarele, cat si televiziunea erau monopol de stat. Romanii s-au saturat sa le tot fie frica. Timp de 50 de ani au tacut, le-a fost frica sa nu vorbeasca prea mult, sa nu vorbeasca in somn, de ei insisi. Unii au descoperit ca daca nu le este frica, sunt liberi. Fotografii din acea perioada au reusit asta. Izbutirile lor particulare erau aratate pe sub mana celor interesati, dar cu o oarecare sfiala. Cojocaru la "Viata Studenteasca", Ghera la "Flacara", dar si cei de la "Scanteia" si "Cinema". Sigur, o data pe an apareau almanahurile "Scanteia" si "Cinema", "Romania literara", "Teatrul", sau cele axate pe sport, unde cititorii puteau simti emotia unei performante peste normalul putintelor omenesti. "Revista Cinema" chiar avea un studio de fotografie cu totul iesit din comun, cu ultimele noutati in materie.

Ingrediente si arome. Tudor Octavian, jurnalist recunoscut si scriitor, isi aminteste de vremurile cand era secretar general de redactie: "Prin natura preocuparilor mele am fost destul de apropiat de colegii mei fotografi. Mai degraba apropiat in muncile lor secrete. Toti tindeau sa fie autori. Faceau saracii munca de redactie, despre fruntasi in productie, prindeau imagini sanatoase din campul muncii, insa lucrau cu discretie si fotografie artistica. Singurul artist care a avut constiinta de artist si care facea urat de tot daca nu il tratai ca artist era Mihailopol. Tin minte o scena de redactie care ne-a facut pe toti sa privim cu ochii in pamant de rusine, de disperare... I s-a cerut sa faca o fotografie tip buletin cuiva... la Flacara. Omul s-a dus in atelier, unde lucrau cu totii, Elena Ghera, Agarici. A facut acel portret de om al muncii care trebuia sa ilustreze nu stiu ce text. O fotografie pe care o putea face si un incepator. Dar n-a adus-o... A venit sa-i spuna redactorului sef ca nu poate. Mihailopol a cazut in genunchi si a inceput sa planga, zicand: "Sefule, eu sunt Mihailopol, eu nu fac poze de buletin! Sefule, eu sunt Mihailopol! Nu ma pune sa fac astfel de poze. Nu asta este viata mea! Ma omorati!". Limbajul a fost exploziv si plin de savoare de cartier atunci, dar a fost un moment de un dramatism si de un grotesc care ne-a trimis pe toti ca popandaii in birouri, incercand sa uitam ca am fost martori la acest amestec de umilinta si de revolta".

Fotograful oficial. "Pe ceilalti fotoreporteri nu i-am cunoscut in conditia lor de artisti", continua Tudor Octavian, "pentru ca Traian Prosan se ocupa in mod expres de imagine si avea faima unui foarte bun fotograf color. Fusese adus dintr-o echipa care lucra pentru Ceausescu fotografii oficiale, era un bun meserias. Prosan a fost un baiat foarte de treaba si rostul lui de redactor sef adjunct in capul caruia se spargeau toate l-a omorat. El nu avea capacitatea fizica de a rezista la atatea seisme. Era un om fin, tacut si profesional vorbind destul de dedicat unui anume tip de imagine, oficiala".

Partasi la munca. "Mi-am alcatuit o arhiva de imagini din egiptologie", afirma Tudor Octavian, "epoca Amarna, de cateva mii de imagini. Agarici nu era obligat, dar simtea cauza si m-a servit in aceasta directie fara sa aiba pretentii, ii plateam filmele si asta era. Aveam sentimentul ca in felul acesta ieseam amandoi afara din sistem, ca evadam. Avea ceva din atitudinea unui conjurat, se simtea partas la o altfel de munca. Mie imi mai reusise o astfel de carte si exista o anume garantie ca nu lucram in gol. Evident, hartia era furata din redactie, filmele de asemenea erau din stoc, dar si asta ne dadea un sentiment ca luptam impotriva valului, sapandu-l pe Ceausescu. Am avut un soi de respect accentuat fata de fotografi, pentru ca in toti simteai asa ca un fel de muget, voiau sa fie mai mult si nu aveau nici aparatura, nici mijloacele tehnice, nici desfasurarea potrivita".

Tudor Octavian despre fotografi

"Elena Ghera era harnicuta redactiei. Avea o viata personala destul de saraca. Nu era casatorita. Dar era o buna colega si un om bun... Am lucrat multi ani cu ea, pentru ca eram secretar general de redactie. Era prompta" "Evident, hartia era furata din redactie, filmele de asemenea erau din stoc, dar si asta ne dadea un sentiment ca luptam impotriva valului, sapandu-l pe Ceausescu. Am avut un soi de respect accentuat fata de fotografi, pentru ca in toti simteai asa, ca un fel de muget, voiau sa fie mai mult si nu aveau nici aparatura, nici mijloacele tehnice, nici desfasurarea potrivita"

Hartie de furat pentru expozitii Jurnalistul Tudor Octavian il descrie pe fotograful Mihailopol: "... avea un mod de a-si construi biografia care intra adeseori sub incidenta celui mai atroce penal. La Casa Scanteii exista o cooperativa care se ocupa de fotografiile oficiale, "Decorativa". Primea prin repartitie pachete mari de hartie color buna, pentru nevoile cancelariei. Ei bine, Mihailopol reusise sa se tocmeasca astfel incat a izbutit doua sau trei expozitii personale mari, la Sala Dalles, cu fotografie de furat de la Ceausescu". Tiparul era foarte prost "La Flacara, fotoreporterii aveau din cand in cand posibilitatea sa lucreze fotografie la calitate, chiar daca tiparul nu le permitea", spune Tudor Octavian. "Intotdeauna a existat un contratimp intre viziune, o anume nevoie estetica superioara, si posibilitatile tiparului, mai ales ca dupa 1974 Flacara nu a mai aparut color. Tiparul era foarte prost. Foarte putini dintre fotografi erau realmente oameni inteligenti si cu pregatire. Indeobste, in perioada comunista erau meseriasi care mizau pe virtutile strict tehnice ale aparatului, facea aparatul ceea ce mintea nu permitea". Romania nu edita albume foto in perioada totalitarista In acele vremuri tulburi, fotografiile, oricat ar fi fost de bune, erau ratate. Ca sa nu mai vorbim de cele oficiale, care erau corectate si rascorectate. Secretar general de redactie la Revista Flacara, Tudor Octavian povesteste despre arta fotografica din Romania acelor ani: "Intr-o lume in care circulau anumite categorii de imagine, tara noastra se gasea intr-o conjunctura culturala neobisnuita vizavi de fotografie, adica nu apareau albume de fotografie, nu se editau astfel de aparitii. Apareau niste monografii care ascundeau pasiuni de fotograf. A existat chiar un fotograf amator care i-a pozat pe romanii din Ieud, din Maramures si a ramas un fel de monografie a tipului de roman neaos. In acelasi timp, plecand dintr-o tara ca Romania, care nu edita o carte de fotografie, am avut ocazia ca in acelasi an in Cehoslovacia sa vad o librarie specializata, unde se vindeau numai carti despre fotografii, cu monografii, cu volume de autor, de fotografi cehi. Asta era diferenta". Trist, dar adevarat. Poate ca viitorul va suna mai bine.