Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Când eram pe la vremea grădiniţei îl ascultam, cu sfinţenie, în fiecare sâmbătă, la Teleenciclopedia. După mintea mea, Florian Pittiş era un moşulică sfătos şi-l căinam că trebuie să umble cu o bibliotecă mare după el. Că altfel, de unde să ştie chiar toate lucrurile pe care le spunea la Teleenciclopedie?
Aşa că săptămâna trecută, când am intrat în clădirea Radiodifuziunii, unde Florian Pittiş lucrează ca director la Radio 3net (www.radio3net.ro), mai că-mi venea să păşesc pe vârfuri.
MODEST. Funcţia nu i-a luat lui Florian Pittiş modestia. Răspunde personal la telefon şi nu te ţine în biroul secretarei până vezi verde, ca alţii. E Florian Pittiş aşa cum îl ştiţi dintotdeauna. Aceleaşi plete, poate ceva mai argintate. Aceeaşi voce caldă şi profundă. Poate obrajii sunt ceva mai plini, iar ochelarii au mai multe dioptrii. Fumează Carpaţi - "de preferinţă de Sfântu Gheorghe, fără filtru". A rămas fidel Carpaţilor, pentru că aşa e el - statornic. Ca şi-n iubire. Ca şi-n vestimentaţie - îşi cumpără aceeaşi marcă de blugi ca-n tinereţe.
Pittiş are birou de om care munceşte de dimineaţa până seara. Îl ia maşina de acasă la 8 dimineaţă. De stat stă cât rezistă. Adică până la ore târzii din noapte.
A fost membru fondator al Cenaclului Flacăra. A avut recital chiar la primul spectacol. Pe atunci, era actor la Teatrul Bulandra, unde comuniştii interziseseră o serie de spectacole care îndrăzneau prea mult pentru acele vremuri. Debutul la Flacăra şi l-a făcut cu "Problema spinoasă a nopţilor", a lui Geo Dumitrescu. De altfel, poza care apare pe volumele poetului este surprinsă la spectacolul de debut al Cenaclului Flacăra, în timpul recitalului susţinut de Pittiş.
UN PUNCT NEGRU. Despre cenaclu, numai de bine. Aşa vrea "Moţu" să şi le amintească numai pe cele bune. Ce-o mai fi fost rău, a iertat sau a uitat. Importantă a fost prietenia. În 1973, când s-a format cenaclul, prietenia dintre cei care se adunau la Flacăra era mai importantă decât ce se întâmpla acolo, spune Pittiş. Partea boemă s-a cam stricat prin '75-'76, când cei de la Cenaclu au început să fie retribuiţi pentru munca lor. Până atunci o făceau din plăcere. O dată cu banii au apărut şi mercenarii, spune Pittiş, amintindu-şi despe "punctul negru" al cenaclului. Păunescu însă, îşi aminteşte Pittiş, a vrut însă doar să le dea de mâncat o pâine celor care munceau la Cenaclu, dar nu prea aveau surse de venit. Cei mai mulţi cântau prin cluburi studenţeşti, dacă aveau norocul să fie acceptaţi, iar banii pe care îi primeau erau puţini.
PRIN ŢARĂ. Pittiş a cunoscut ţara prin spectacolele Cenaclului Flacăra. Aşa a ajuns la Sarmizegetusa - chiar de două ori, la mănăstirile din nordul Moldovei, la mormântul lui Lucian Blaga de la Lancrăm, sau la rezervaţia de zimbri. Membrii Cenaclului circulau cu autobuze împrumutate. La început, se pomeneau deseori cu câte o "râmă" - autobuz cu burduf la mijloc, în care încăpeau 133 oameni. Nu lipsea nici locul taxatorului. Florian Pittiş a fost scutit de acest gen de "confort" pentru că era angajat al Teatrului Bulandra, iar în ţară mergea numai la spectacole. Atunci alegea trenul sau avionul.
Cu cât era oraşul mai mic, cu atât încântarea era mai mare. Ce găseau în librăriile acestor orăşele sau în bucăţica din magazinul sătesc care vindea cărţi mai greu să găseşti la Bucureşti. Cărţi scoase din circulaţie pentru că autorii lor plecaseră în străinătate, cărţi interzise, pe care librarii le uitaseră într-un colţ prăfuit. Nu ocoleau nici bibliotecile mici, în care mânia PCR-ului nu ajunsese încă şi unde mai găseau cărţile nesuferite regimului.
MILIŢIENII. La Târgu-Mureş, înainte de un spectacol, era cât pe ce să-şi găsească "naşu". Tocmai sosise de la Sighişoara, împreună cu Gelu Colceag. Holul hotelului de la Târgu-Mureş, unde erau cazaţi cei de la Flacăra - plin de miliţieni. Printre ei, Vasile Pop, şeful ăl mare de la partid , căscându-se la pletele lui Pittiş. I-a cerut buletinul. În poză, Pittiş apărea fără plete. "Tovarăşu' Pietriş, nu semănaţi cu poza din buletin! Trebuie să vi-l anulez", a concluzionat poliţistul. "Anulaţi-l", a replicat Pittiş, obişnuit de la miliţienii bucureşteni, supăraţi şi ei pe plete, cu acest gen de ameninţare. Numai că miliţianul de Târgu-Mureş a scos un pix roşu şi chiar i-a anulat buletinul. "Eu nu am cu ce să mă mai legitimez, deci nu mai am ce căuta aici", a spus Pittiş şi a plecat liniştit să mănânce. Între timp, cei de la Cenaclu aflaseră de păţanie şi-l căutau în tot oraşul. Când a ajuns Moţu' la Cinematograful Pacea, unde se ţinea spectacolul, Vasile Pop l-a salutat cu mare onor. În spatele lui, Păunescu avea gura până la urechi. "Să trăiţi, tovarăşu' Pittiş, să nu fiţi supărat. Ştiţi... incultura! Incultura!", s-a scuzat miliţianul, ciocănindu-se în cap. Mai erau câteva minute până să înceapă spectacolul. "Vă rog să nu fiţi supărat, poftiţi cu mine!", s-a rugat miliţianul ăl mare. A ţinut un studio foto deschis, pentru ca Pittiş să-şi poată face o fotografie, iar după o oră a venit cu un buletin nou şi cu un registru, în care Pittiş a semnat de primire.
Mult s-au mai mirat cei de la secţia de Poliţie din Capitală de care aparţinea Pittiş că actorul are un buletin nou de Bucureşti, făcut la Târgu-Mureş. Dar n-au întrebat niciodată, pentru că primiseră, o dată cu dosarul de la Târgu-Mureş, ordin să nu-l chestioneze pe tovarăşul actor despre noul buletin.
DE SUFLET. Unul dintre spectacolele susţinute la Sala Polivalentă, în Bucureşti, a rămas în inima lui Pittiş mai mult ca oricare. Sala era plină, iar afară, o altă mare de oameni îi aştepta pe cei de la Cenaclu. Când nu cânta pe scenă, Pittiş ieşea să le cânte şi celor care rămăseseră pe afară. La ora 4 dimineaţă, într-o mare de oameni şi o linişte mormântală, Ovidiu Iuliu Moldovan recita Eminescu.
Florian Pittiş a părăsit cenaclul în '79-'80. S-a întors în '81, a stat două săptămâni şi a plecat. Din motive personale. Şi atât.
Ideea cenaclului a început în urma spectacolelor de muzică şi poezie care adunau tineri la Teatrul Bulandra. În 1985, când, la Ploieşti, Flacăra se stingea, la Bulandra un alt spectacol de muzică şi poezie - "Cântec despre mine însămi" - aduna tinerii însetaţi de lirism.
Ce mai înseamnă acum Cenaclul Flacăra pentru Pittiş? "Cenaclul Flacăra este pentru mine Radio 3 net!", zâmbeşte Moţu', prin fumul de Carpaţi.
METAFORE
"Să zicem că aţi putea alege o altă epocă istorică în care aţi dori să trăiţi. Ce perioadă vi s-ar părea potrivită pentru felul dumneavoastră de a fi?"
Poetul Adrian Păunescu ridică a mirare sprâncenele, după care răspunde fulgerător. Răspunsul îi era cuibărit în suflet de multă vreme chiar dacă nu i se pusese probabil niciodată această întrebare. "Eu sunt bolnav de dumneavoastră, ţară/ eu sunt bolnav de dumneavoastră, neam!" Adrian Păunescu răspunde: "Aş vrea să fiu pământul ce s-a prins de bocancii ţăranilor ce se îndreptau spre Marea Adunare de la Alba-Iulia!".
M-am întrebat mereu ce poate fi în sufletul şi în mintea unui creator care poate găsi o metaforă atât de tulburătoare. Ca şi în altă poezie: el şi ea deveniţi copaci fără pădure ce nu mai pot întinde braţele-crengi unul spre altul fiindcă le-au tăiat copiii săraci ca să se încălzească şi, astfel, îndrăgostiţii copaci au ajuns lemn de uşi care scârţâie. Această superbă metaforă a copacilor fără pădure a ajuns şi la marele public o fredonează mii de români, fiindcă a devenit cântec îndrăgit. Aceasta este una dintre cele mai importante lucrări pe care le-a făcut Adrian Păunescu, a transformat poezia de calitate într-un bun al maselor, prin spectacolele cenaclului, poezia s-a lipit de sufletul mulţimilor, n-a rămas izolată întru degustarea ei de către un grup restrâns de intelectuali rafinaţi. Mii de oameni au ajuns prin intermediul cenaclului să se bucure la auzul unei alte metafore splendide: "La mine-n suflet este viscol/ şi vin nebuni să facă schi!".
Păunescu a reuşit să facă mii de tineri să plece de la spectacole cântând pe străzi "Clopotul lui Ştefan la Putna" sau "Veniţi la Alba, Mecca noastră!". Ca să nu mai amintim că atunci când se cânta despre părinţi, când se cânta din mii de suflete "Repetabila povară", pe stadioanele uriaşe nu se auzea nici respiraţia, se ridica spre părinţi o rugă ca în catedrală. (Florin Condurăţeanu)
AŞA A ÎNCEPUT
Acest anunţ a apărut în Almanahul Flacăra din septembrie 1973.
"Luni, 17 septembrie, orele 19:30, în sala Casei de Cultură a sectorului 1, din strada Slătineanu nr. 16, are loc şedinţa inaugurală a Cenaclului de poezie plastică şi muzică Flacăra. (...)
Membrii fondatori ai cenaclului sunt: Ioan Alexandru, Al. Andriţoiu, George Apostu, Eugen Barbu, Radu Beligan, Mihai Beniuc, Magda Bordeianu, Augustin Buzura, Nina Cassian, Ion Caramitru, Marcel Chirnoagă, Şerban Cioculescu, Ilie Constantin, Dinu Cocea, Radu Cosaşu, Tamara Creţulescu, Ştefan Augustin Doinaş, Nicolae Dragoş, Tudor Gheorghe, Mircea Radu Iacoban, Ion Marinescu, Teodor Mazilu, Aurel Dragoş Munteanu, Virgil Ogăşanu, Octavian Paler, Amza Pellea, Irina Petrescu, Florian Pittiş, D.R. Popescu, Cornel Regman, Dinu Săraru, Ion Sălişteanu, Eugen Simion, Marin Sorescu, G. Stănescu, Corneliu Ştefanache, Constantin Vişan. (...)".
MĂRTURII: O GURĂ DE AER PROASPĂT
"Când am auzit prima oară de cenaclu eram la liceu. Asta se întâmpla prin 1981. Primul spectacol la care am participat cu prietenii mei a avut loc la Sala Polivalentă. Ţin minte că era o atmosferă electrizantă, o manifestare de tineri mai liberă, într-o epocă de reprimare comunistă. Eram profund impresionată de momentele în care artiştii folk interpretau. De la acea seară am rămas cu o impresie contradictorie, era ceva nou, interesant, dar parcă la un moment dat se depăşeau nişte limite de suportabilitate."
Elena Dumitriu - 47 de ani, spectator
MĂRTURII: VERSUL HRĂNEA SUFLETUL
"De fiecare dată când Cenaclul venea la Polivalentă participam. În momentul în care s-a mutat pe stadion, nu am mai simţit aproape actanţii. Am început să ascult emisiunea lui la radio, înregistram pe magnetofon, făceam colaje, puneam melodiile pe care le îndrăgeam cel mai mult, atmosfera era mai intimă, dacă mai erau şi doi-trei prieteni şi ascultam în grup era mai plăcut decât pe stadion. Melodiile, versurile parcă erau scrise special pentru noi, tinerii acelor vremuri. Când avea de spus ceva, Păunescu nu stătea pe gânduri".
Eleonora Enache - 49 de ani, spectator
