Oameni in verde

Intra tacuti in sala, cu borselinele trase pe ochi. Satinul costumelor palpaie in intuneric. Muzica.

Stau in intunericul culiselor si dardai din toate incheieturile. Si sper ca nimeni sa nu observe asta... Dragos Dumitrescu, colegul meu de "suferinta", e pe partea cealalta a scenei. De-aici de unde stau nu-l vad. Dar banuiesc ca-i la fel de agitat ca mine. Publicul s-a asezat, iar in sala, luminile incep sa scada treptat. Regizoarea Andreea Vulpe alearga ca o furtuna din culise in sala. Ma bucur ca nu-mi sta pe cap la spectacol. Cu emotiile pe care le am, numai asta imi mai lipsea. Sincer, mi-e drag de ea, dar cand incepe sa tipe imi vine sa-mi iau campii. Si-atunci ma-ntreb daca-s potrivit pentru meseria asta.

GONG. Actorii care trebuie sa intre in prima scena s-au adunat deja in culise. Fac cativa pasi in arlechin, cu grija sa nu fiu vazut din sala. Dragos e acolo. Imi face semn. Ii raspund. Nu m-a vazut si repeta semnalul agitat. Ma uit mai bine si-i raspund din nou. Sper ca n-am inteles gresit... Toata lumea e cu sufletul la gura. Liniste. "Regele si Cadavrul." E primul meu spectacol ca regizor tehnic.

Nu-mi amintesc sa fi fost vreun gong. Poate da, poate nu. Dar imi aduc bine aminte de intro-ul lui Traian si, o data cu el, de emotiile care dispar. Restul, o placuta rutina... Spectacolul pe care-l fac aproape cu ochii inchisi, ascultand de multe ori doar muzica ce vine din primul rand al salii Amfiteatru ca un semn ca totul merge bine...

"Ce farmec nebun ar avea munca in teatru daca am putea sa facem mereu echipa cu oameni ca si cei din Vama Veche, atat de ingrozitor de profesionisti si extraordinar de boemi in acelasi timp. Dar mai ales atat de calzi. Si de liberi. Si... De cate ori ma gandesc la ei, ma intreb de ce nu reusim sa facem teatru cum se face muzica. Si imi amintesc ca spre asta trebuie sa tindem. " - Andreea Vulpe, regizor