Pasoptistul pelerin

Dimitrie Bolintineanu ne-a lasat cinci carti cu note de calatorie. A vazut Bulgaria, Macedonia, Grecia, Turcia, Siria, Egiptul si Ierusalimul, dar a calatorit si in Europa de Vest: "Francia", Anglia, Austria, Spania.

Dupa multele scrieri de calatorie pe care ni le-a lasat, s-ar zice ca Dimitrie Bolintineanu traia o viata ideala pentru un scriitor: o renta de voiaj pare sa-i fi calauzit drumurile de placere. Participarea la Revolutia de 1848 i-a atras exilul. A fost nevoit sa plece in Transilvania, apoi la Constantinopol si la Paris. Si-a terminat astfel si studiile intrerupte. George Calinescu spune ca trebuie sa vedem in calatoriile lui Bolintineanu si un fel misiune de descoperire a lumii, pentru a o face apoi cunoscuta romanilor prin scrieri.

CU VAPORUL. Impreuna cu doi compatrioti, Dimitrie Bolintineanu se hotaraste sa viziteze Ierusalimul si toate Locurile Sfinte. De la Constantinopol pana in Golful Smirnei povesteste cum a avut parte de o furtuna infioratoare, ce a durat o noapte intreaga. Printre "amanuntele" care se rostogoleau din cauza balansului, autorul ni-l descrie pe un calator englez limbut, care isi vopsea favoritii pentru a placea femeilor.

ORIENTUL. A trecut prin Varna, Lesbos, Smirna, Constantinopol, Insula Chios, Insula Samos, prin Lidia, despre care vorbeste Herodot, prin Efes. Calatoria este pentru Bolintineanu un bun prilej de a cunoaste nu doar locuri, ci si oameni noi. Autorul este destul de inclinat spre cugetari despre viata si lume, este adevarat, uneori destul de naiv expuse. A observat cu mahnire ca nici primejdiile unei calatorii pe mare nu ii imblanzesc pe oameni. "Omul a gasit mijloc sa practice ierarhia chiar in mijlocul undelor. Pasagerii de la locul intai dispretuiesc pe cei de locul al doilea, si rareori vor vorbi cu ei aflandu-se pe pod. Cei de la al doilea isi razbuna catre cei de la al treilea etc.". La Beirut l-au uimit prosperitatea orasului, costumele felurite ale oamenilor, dar mai cu seama portul femeilor druze: "Ele poarta pe cap, sub val, intr-o parte, un corn lung de un cot aproape". Sidonul, Tirul, Acra si Caifa sunt alte locuri vizitate si ele de pelerinul nostru.

"Viata de harem este trista in adevar; dar pentru aceste creaturi, nascute si crescute in acest fel de inchisori, pare dulce si frumoasa; ele par inca fericite de trista lor conditie, dar aceasta fericire este ca fericirea robului ce niciodata nu a gustat dulcetile libertatii. Indiferenta lor pentru soarta femeii din Europa poate sa se asemene cu nepasarea orbului ce nu a vazut niciodata razele soarelui" Dimitrie Bolintineanu

HAGIU. Ajuns la Locurile Sfinte, Bolintineanu se scandalizeaza de taxele imense care sunt percepute inchinatorilor. Trece in revista veniturile Sfantului Mormant, care ajung aici din Principatele Romane (a scris inainte de secularizarea data de Cuza) si din alte parti si reiese ca cele mai insemnate sunt daniile venite dinspre Tarile Romane. Rezultatul este ca pelerinajul acesta este costisitor, dar numai respectand toate etapele impuse de cei ai locului, oamenii puteau obtine "diploma de hagiu". In drum spre Raul Iordan, Bolintineanu este foarte dezamagit de peisajul saracacios: "Natura ea insasi in aceste parti nu are nimic pitoresc sa despagubeasca pe calatorul deziluzionat. Vazand aceasta natura saraca, aceste stanci goale si arse de soare (...), noi incercam un simtamant ce nu are nici meritul adancii melancolii, ci acela al abaterii si al mortii". Ridiculizeaza bigotismul pelerinilor care se scufunda de trei ori in apa Iordanului, femeile batrane chiar dezbracate, iar un preot este vazut citind in timp ce sta imbracat in rau.

Scriitorul calator a avut un sfarsit destul de tragic. A cazut la pat, in casa amicului Zane, iar calatoriile se vede ca nu i-au fost sponsorizate de acel domn Polihroniade. La batranete inca mai avea datorii la el. A murit uitat de lume, iar pe crucea mormantului de la Bolintin scrie: "De profesie poet".

ATRACTIA FEMEILOR Pe Bolintineanu il atrageau locurile frumoase, vestigiile sfinte sau care aminteau ceva despre trecutul istoric, cultura nu ii era straina sau indiferenta in aceste peregrinari, dar mult decat toate se pare ca il atrageau chipurile feminine. Asa se face ca in calatoria sa prin Bulgaria, fiind luat ostatic de o ceata de talhari si dus intr-un codru, ii pica draga Violeta, fata capitanului. "Cele mai frumoase femei din Orient sunt in aceasta cetate", spune insa el, referindu-se la Constantinopol. De altfel, scrierile lui sunt pline de nume feminine exotice: Evelina, Lilia, Dora, Silica, Tecla, Amelia, Milia, Aadica, Dila, Helisa, Alaisa.

TINERETE DE REVOLUTIONAR Ramas orfan de ambii parinti la 12 ani, Dimitrie Bolintineanu (1919-1872) avea sa fie crescut de niste rude, iar mai apoi sa se intretina singur, ocupand diverse slujbe functionaresti. A avut chiar norocul sa fie ridicat la rangul de pitar dupa ce ocupase un post de secretar la departamentul "pricinilor suditesti". Este cooptat in Fratia si in Asociatia literara, sprijinita de fratii Golescu, care il si trimisera pe Bolintineanu la Paris. Beneficiind de o bursa a asociatiei amintite, audiaza in capitala Frantei cursurile lui Michelet, Quinet si Mickiewicz. Revenit in tara dupa izbucnirea revolutiei, scoate impreuna cu Balcescu, Bolliac si altii "Poporul suveran", dar, dupa inabusirea acesteia, este fortat sa plece in exil.

UN VIZITATOR INCANTAT AL PIRAMIDELOR SI AL SFINXULUI Dupa ce viziteaza Locurile Sfinte, Bolintineanu merge si in Egipt, ce a manifestat asupra sa o atractie foarte mare. In Alexandria este impresionat de cosmopolitism, de dromaderele care alearga prin oras, de roua foarte mare care se formeaza aici noaptea si de boala de ochi a locuitorilor, majoritatea avand ochii rosii, multi fiind orbi. Descrierea Egiptului, cu malurile Nilului avand acum doar o umbra din trecutul glorios, il anticipeaza pe Eminescu si al lui "Egipet". Piramidele sunt pentru el o incantare. Marturiseste ca in rest imaginatia a lucrat mai mult si a suferit vazand realitatea, dar piramidele intrec tot ce a putut gandi despre ele. Se urca impreuna cu insotitorii lui pana in varf si, obicei vechi, acolo vizitatorii isi incrustau numele. Nemaifiind loc de scris, cei noi stergeau din vechile nume sa si le adauge pe ale lor. Dupa o plimbare de cateva ore in "sanul mormintelor subterane", descopera o imagine terifianta: un sacal scormonind intr-un mormant nou, mancand dintr-un cadavru. Ruinele Cetatii Memphis i se arata si ele strajuite de nelipsitii sacali.