Pe poteci, la Paltinis

1977. An greu, de restriste, ca si vecinii de secol, indeobste. Gheara rece a comunismului nimicnicea cu porniri browniene tot ce venea in contra-i: idei, spirite, oameni. La Paltinis, insa, cu Noica drept acoperis...

Taras-grapis!... S-a creat un luminis unde se incingeau, se scriau reflectii pe furis. Marturie sta cartea astfel conceputa - "Jurnalul de la Paltinis" - si, implicit, autorul ei, Gabriel Liiceanu, cuvantul lui Andrei Plesu si al zecilor de intelectuali care, dornici de cunoastere, au batut la brat cu Constantin Noica, in dorinta de a rationa nestingherit pe marginea esentei lucrurilor, cararile muntoase, subtiri ca liniile palmei, ale statiunii din preajma Sibiului. Cinci ani a durat cura de respiratie culturala. Atunci s-a scris si jurnalul. Ce vremuri! Securitatea sufoca. Cu usurinta paianjenului, cu firescul lui, isi arunca panza inhibitorie peste orice fel de exaltare a constiintei, e de prisos batutul monedei pe linia asta. Toata lumea cunoaste. Insa ei, protagonistii mai sus mentionati, de cum aveau cateva zile libere se retrageau pe munte, la "4.000 de picioare deasupra omenirii", dupa cum a consemnat Liiceanu ca-i placea filozofului Noica sa spuna, si in camaruta austera a Vilei 23 aveau loc, citez din jurnal, "cele mai pasionante infruntari de idei, se faceau cele mai subtile, aprige si prietenesti observatii pe marginea textelor proprii, supuse judecatii celorlalti". O desfatare.

"TURUL PALTINISULUI". "Cand vrei sa faci performanta culturala, trebuie sa ajungi la 70 de ani, si ca sa ajungi la 70 de ani trebuie sa inveti sa te plimbi zilnic. Trebuie sa faceti din trup un aliat, iar daca animalitatea omului este mobilitatea lui, atunci sunteti obligati sa va respectati fiinta miscatoare", era laitmotivul lui Noica, cel supranumit "antrenorul de spirite". Si-l punea in practica cu un soi de indarjire, izvorata parca din germenii bigotismului. Invariabil, o ora la pranz si una seara, imbracat cu un palton negru si palarie pe cap, lua la pas potecile Paltinisului, propovaduind cele stiute celor din jur si mustrandu-le cu atitudine ferm-paternista "scaparile" tipic tineresti. Asa s-a nascut legenda "turului de la Paltinis". Kilometri zilnici de miscare si incalculabile momente de gimnastica mentala. In fapt, in "Jurnalul de idei", Noica legifera: "In ultima instanta, asta inseamna a face cultura: iti chemi prietenii, vazuti sau nevazuti, si faci cu ei castelul". Si veneau. Discutau ca nebunii, polemizau ca mustele, gangureau ca nou-nascutii in jurul marelui filozof. Mii de juni, multi veniti, putini chemati, din toate colturile tarii se indreptau cu pasi repezi spre Paltinis in speranta ca vor gasi raspunsuri, descalciri de viata, cate se puteau da. "Oricine nu sta la Paltinis trebuie sa se simta in exil", gandea filozoful pe vremea aceea, vorbe care se regasesc, de altfel, pe bucata de marmura din fata cabanei in care si-a trait ultimii patru ani din viata.

"In Ardealul plin de dealuri, Printre brazi crescuti piezis, Intre vremuri fara maluri, Sus, la locul Paltinis,

Ca o perla prinsa-n scoica Unui ceas intamplator, Isi petrece domnul Noica Umbletu-i netrecator..." - poezie plesiana

ASTAZI

Vila 23 nu mai exista. In 1990 a fost demolata, iar pe locul respectiv, Banca Nationala a ridicat o alta constructie. La o aruncatura de bat de ea se zareste insa cea de-a doua si totodata ultima "resedinta" a filozofului, unde in camera de sus, cea cu balcon, se mai afla inca toata averea cu care l-a prins stingerea: tablia din lemn pe care scria, pipa, paltonul pus in cuier, niste carti. In camerele de jos, mai in toata perioada anului, ca umbrele, ca penumbrele a ceea ce a fost, tineri doctoranzi in filozofie vin sa puna pe hartie idei, strafulgerari creatoare, intr-un cuvant, carti. Nu mai e ca pe vremuri, dar amintirea-i pregnanta staruie ca mirosul mamei. Si, se prea poate, propice. "Ne platim curentul, anuntam Editura Humanitas ca vrem sa ve-nim aici, spunem scopul venirii si se rezolva", mi-a spus un tanar pe care l-am intalnit in pragul casei din lemn. A vorbit moale, cu politete distanta, parea usor grabit sa se intoarca la computer. Totul era cald si linistitor. Ca un ceai. Sa fie o continuare?...