x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Restauratorul

0
Autor: Miron Manega 29 Mai 2006 - 00:00
Restauratorul


MAESTRUL ROSTIRII
Nu vom sti niciodata daca muzica lui este poezie cantata sau cantec rostit. Si daca daca nu se stie ce?

Un lucru e sigur: in muzica lui Tudor Gheorghe, Cuvantul este esen-tial, dupa modelul divin: "La inceput a fost Cuvantul si Cuvantul era cu Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul". Tudor Gheorghe este in primul rand un maestru al rostirii cuvintelor. Pe care le canta oamenilor, incercand sa reconstituie sau sa restaureze traseul spre Dumnezeu. Canta din datorie, dar mai ales din nevoia imperioasa de a canta. Canta versuri si rosteste cantece.

CA O LUMINA. Sunt poezii cu stralucirea la vedere, care induc singure melodia purtatoare. Trubadurul n-a trebuit decat sa intinda mana spre ele si sa le aduca la sine. "Albatrosul ucis" al lui Nicolae Labis este una dintre acestea. A luat poezia de pe hartie si a pus-o in cutia de rezonanta a glasului sau extraordinar. Restul a fost doar o formalitate. Sunt si poezii "oxidate" de timp si de schimbarile intervenite in limba. Sa luam, de pilda, "Intr-o gradina" a lui Ienachita Vacarescu. O poezie simpla, cu doua strofe de cate patru versuri pentasilabice si monorima pe fiecare strofa. "Intr-o gradina,/ Lang-o tulpina,/ Zarii o floare/ Ca o lumina./ S-o tai, sa strica,/ S-o las, mi-e frica/ Ca vine altul/ Si mi-o radica". Si-n toata poezia, o singura figura de stil, o comparatie: "ca o lumina". In rest, nici un epitet, vreo metafora sau altceva care sa-i tulbure frumusetea. Trubadurul a trebuit sa-i reconstituie dramatismul care a generat-o, doar din modulatiile vocii. Astfel, strofele sunt cantate de doua ori: o data ca o soapta si a doua oara in crescendo, pana la limita strigatului. Efectul este magnific.

DUPA LEGE. De poezia "Domnului Eminescu", cum ii zice el, Tudor Gheorghe nu s-a putut atinge: "A adauga o alta muzica peste muzicalitatea versului eminescian e imposibil. N-ai cum".

Mai sunt si poezii oarecum greoaie la lectura sau anacronice, carora Tudor Gheorghe le restaureaza pur si simplu frumusetea, adaugand la vers, viersul potrivit. Dar ceea ce restaureaza el mai mult si mai temeinic este cantecul popular. In primul rand, cantandu-l, pur si simplu, in al doilea rand, asambandu-l intr-o constructie muzicala de mare maestru. Dar numai dupa legile lui, ale cantecului. In rest, cum reuseste Tudor Gheorghe sa ne arunce in valtoarea trairilor, asta n-o stie nimeni, nici chiar el. Numai glasul lui stie.

"MI-A FUGIT DORUL DE-ACASA"


Stim despre Tudor Gheorghe ca interpreteaza doar poeziile altora. Asa este, dar nu in totalitate. Pe unul din discurile de vinil aparute inainte de 1990 (Primavara - Electrecord, 1989), am avut surpriza sa aflam ca textul uneia dintre cele mai frumoase piese ale sale ("Dorul calator") ii apartine: "Mi-a fugit dorul de-acasa/Dorul/Cat a fost vremea frumoasa/Dorul./Si-a fugit cam dezbracat,/L-a prins vremea rea plecat,/Si mi-e teama c-a-nghetat/Dorul./Dar s-a-ntors la sapamana/Dorul,/Cu trei flori de gheata-n mana/Dorul..."

TUDOR GHEORGHE SI NICHITA STANESCU

Muzica lui Tudor Gheorghe nu inseamna numai logos (cuvant) si melos (melodie), ci si atitudine. Aceasta dimensiune este specifica marilor artisti. Se spune despre Nichita ca odata, la o petrecere, era urmarit de un ziarist care insista ca poetul sa-i spuna ceva memorabil despre Eminescu. Cand si-a dat seama ca nu poate scapa de "agresor", Nichita i-a spus de la obraz: "Uite ce e, sa vorbesc acum despre Eminescu, este ca si cum as vorbi despre sexul mamei mele". Aceasta intamplare traduce exact refuzul lui Tudor Gheorghe de a canta oriunde, oricum si cu orice pret, caci e constient de dimensiunea sacra a ceea ce face. El canta numai pe scena, niciodata in restaurante si la nunti. E responsabil de muzica lui, asa cum e responsabil fata de cei care-l asculta. Adica nu arunca "margaritarele la porci", respectand astfel unul dintre imperativele biblice.

PROFESIUNE DE CREDINTA

Poezia "Puritate" de Virgil Carianopol este un fel de profesiune de credinta a lui Tudor Gheorghe. In poezie este relatata povestea herminei, animal agil si frumos, care nu poate fi prinsa decat intr-un singur fel: vanatorii o pandesc sa ajunga pe un "golf de gheata" si murdaresc cu chinoroz zapada, in zona pe unde ea ar putea fugi. "Decat sa-si murdareasca, insa/ Cu negru, albul ei de har,/ S-asaza pe zapada stransa/ Si-asteapta moartea ca pe-un dar./ E datul ei, ii scrie-n soarta/ Sa dea cuvant la vesnicii:/ Mai bine sa luceasca moarta/ Decat murdara, printre vii."
Citeşte mai multe despre:   gheorghe,   tudor,   editie de colectie

Serviciul de email marketing furnizat de