Servilism

Pana la urma, slava de care Ceausescu era inconjurat s-a prefacut, peste noapte, intr-un giulgiu al mortii.

Iata cum explica Pavel Campeanu mecanismul functionarii cultului personalitatii, dar si reversul medaliei, partea proasta. In volumul "Ceausescu, anii numaratorii inverse" (Polirom 2002), Campeanu crede ca "Ceausescu socotea... ca un veritabil conducator nu trebuie numai sa-si reduca supusii la ascultare, ci sa-i si umileasca. Ca si gestul ingenuncherii protocolare, prin aceste discursuri «marele sef» nu-si demonstra superioritatea exhibandu-si propria statura, ci incovoind-o cu sila pe a falsilor sai laudatori. Rostind ori scriind acele declaratii rituale, ei isi asumau explicit postura de sprijinitori colectivi ai unui regim pe care de regula il detestau. Fiecare declaratie de acest fel constituia un act ostentativ de supunere, profund umilitor si revoltator".

LEGITIMAREA. Si in cazul Elenei, cultul personalitatii avea o functie de legitimare. Citat de Edward Behr in cartea "Saruta mana pe care n-o poti musca" (Humanitas, 1999), fostul diplomat Mircea Raceanu crede ca: "In incultura si in naivitatea ei, ea chiar credea ca titlurile asezate dupa numele ei ii modifica imaginea".

Din pacate pentru Ceausescu, afirma Pavel Campeanu, efectul adulatiei a fost invers: "Discreta de-a lungul timpului, exasperarea populara a devenit manifesta in decembrie 1989. Falsii adulatori ai dictaturii s-au transfigurat peste noapte, cu miile, in demolatorii ei. Provocand revolta celor implicati, strategia adeziunii aparente, ca tehnica a cultului personalitatii, s-a dovedit pana la urma o forma de represiune contraproductiva... Reducandu-i pe membrii societatii la o conditie de servilism si totodata silindu-i sa se declare incantati de aceasta conditie, cultul personalitatii avea sa provoace, cu trecerea anilor, efectul delegitimator materializat atat de tragic in cazarma din Targoviste".

"Provocand revolta celor implicati, strategia adeziunii aparente, ca tehnica a cultului personalitatii, s-a dovedit pana la urma o forma de represiune contraproductiva... Reducandu-i pe membrii societatii la o conditie de servilism si totodata silindu-i sa se declare incantati de aceasta conditie, cultul personalitatii avea sa provoace, cu trecerea anilor, efectul delegitimator materializat atat de tragic in cazarma din Targoviste" - Pavel Campeanu, in volumul "Ceausescu, anii numaratorii inverse"

EXCESUL PROVOACA EXCESUL

Atitudinea intelectualitatii a deosebit Romania lui Ceausescu de alte tari socialiste. "In Romania, poetii si artistii, intre care si fosti disidenti, isi practicau zelos meseria de curte, de multe ori cu succes... Excesul provoaca excesul. Lipsindu-le cu deosebire simtul umorului, Ceausestilor le lipsea si simtul ridicolului. Elena, cel putin, nu se jena catusi de putin: felul cum practica plagiatul si setea de onoruri pe care psihologii o explica printr-o nevoie maladiva de recunoastere frizau jaful", este de parere Edward Behr.

POPORUL IESEA LA DEFILARE, DECI POPORUL II IUBEA

Laudele scrise ori televizate, defilarile megalomane pentru "Geniul Carpatilor", organizate de nomenclatura, aveau efectul dorit, Ceausescu vedea mai mult "dragostea" decat ura poporului. Suzana Andreias, femeia care a lucrat trei decenii ca administrator al resedintei cuplului Ceausescu, infatiseaza, in volumul Mariei Dobrescu "La curtea lui Ceausescu" (Ed. Almatea, 2004), eroarea de perceptie pe care o aveau cei doi: "Stiau ca oamenii sunt nemultumiti, dar, in acelasi timp, stiau ca sunt iubiti de popor, pentru ca iesea toata lumea la defilare, toata lumea batea din palme... Cand veneau sambata la Snagov, vedeau oamenii la iarba verde. Inainte de intrarea in sat era o padurice. Acolo era plin de masini, faceau oamenii gratare, plaja, jucau volei... Ei ii vedeau si ce ziceau? Uite ce bine o duce poporul! Asa si era! Paduricea era plina de oameni. Atunci ei isi inchipuiau ca e bine...", povesteste Suzana Andreias.

DICTIONARUL EPUIZAT PENTRU OMAGIU

Edward Behr crede ca slugarnicia, disimularea si supunerea au fost trasaturile epocii Ceausescu, cu cateva exceptii, cea mai reprezentativa dintre ele fiind Paul Goma. "Liviu Turcu, emigrat in 1987 in Statele Unite, fost ofiter de securitate, spune: «Mi-ar fi greu si acum sa explic cum se face ca atatia intelectuali si ziaristi de exceptie au depus atata efort, epuizand dictionarul roman, pentru a nascoci, doar ca sa-i fie lui Ceausescu pe plac, formule nemaifolosite de altii»", scrie Edward Behr in cartea "Saruta mana pe care n-o poti musca".