Si zeii mor

Pentru stravechea gandire indiana, Univesul, in toata nesfarsirea lui, este doar un joc de iluzii magice, adus la viata de mintea lui Vishnu, Supremul Dumnezeu al hindusilor.

Si astrele vor disparea mancate de varcolaci

"O, Rege al Zeilor, eu am cunoscut inspaimantatoarea risipire a Universului. Am vazut pierind totul, iarasi si iarasi, la sfarsitul fiecarui ciclu. La aceasta vreme de groaza, fiecare atom se topeste in apele pure ale Vesniciei. Nimeni nu poate sa numere universurile care s-au petrecut. (…) Si cine oare va cerceta uriasele nesfarsiri ale spatiului ca sa poata socoti lumile asezate una langa alta." Aceste cateva cuvinte, de o extraordinara profunzime, sunt rostite in "Parada furnicilor", o straveche povestioara inclusa de cercetatorul german Heinrich Zimmer in lucrarea "Introducere in civilizatia si arta indiana". Cuvinte simple, rostite de un copil intelept. In realitate, acesta este Supremul Vishnu care, in mod exceptional, a "imbracat" un trup vizibil doar pentru a-i da o lectie de modestie lui Indra, aroganta si orgolioasa capetenie militara a zeilor. In mod paradoxal, aceasta povestioara contine incifrarea unor adevaruri fundamentale descoperite, cu mult mai tarziu, de oamenii de stiinta: infinitatea Cosmosului, pluralitatea lumilor locuibile, distrugerea si recreerea ciclica a Universului prin "Big-Bang", dar si ipotetica posibilitate a existentei unor lumi paralele. Pentru vechii indieni, lumile diverselor categorii de zei sunt niste universuri paralele care seamana cu lumea oamenilor si este distrusa periodic, la fel ca si aceasta. Zeii insisi au caracteristici umane. Sunt orgoliosi, lacomi, invidiosi, rai in mod gratuit si, pana la urma, muritori. Dar viata lor este cu mult mai lunga decat cea a oamenilor care li se inchina. Iar timpul lor se scurge lent de-a lungul unor nesfarsite cicluri cosmice. Fiecare dintre aceste cicluri se imparte in patru "yuga", varste cosmice care se succed lent, una dupa alta, fiecare cu propria sa caracteristica spirituala. In lumea noastra actuala, prima dintre acestea a fost "Krita Yuga", care a durat 1.728.000 de ani. A fost urmata de "Treta Yuga", care a durat 1.296.000 de ani. Cel de-al treilea ciclu s-a numit "Dvapara Yuga" si a tinut 864.000 de ani. Actualul ciclu cosmic, cel mai decazut dintre toate, a inceput intr-o zi de vineri, 18 februarie, a anului 3102 i.Hr. si va dura, in total, 432.000 de ani. La un loc, aceste cicluri alcatuiesc actuala "Maha Yuga", care dureaza de 4.320.000 de ani. Omul a existat in fiecare dintre aceste cicluri, dar a disparut la sfarsitul fiecareia dintre ele (incheiate prin incendii devastatoare ori prin inundatii mondiale, asemanatoare potopului biblic). De fiecare data, un singur individ sau o familie au fost salvati miraculos si, la fel ca si Noe, au reconstituit periodic umanitatea. Mult mai generoasa decat Apocalipsa biblica, cea indiana mai acorda actualei umanitati inca peste 400.000 de ani, pana cand ea va deveni atat de pacatoasa, incat zeii se vor vedea obligati sa o distruga printr-un incendiu devastator. Apoi ciclul se va relua vesnic: alte patru "Yuga" vor fi parcurse de alte civilizatii, deosebite poate de noi, dar nu atat de bune incat sa aiba dreptul de a nu fi si ele distruse periodic.

RAZBOIUL ZEILOR. Fara a o plasa intr-un timp bine stabilit, mitologia vechilor germani descrie Apocalipsa ca pe un razboi devastator in care "zeii buni" se vor lupta cu uriasii si monstrii subpamanteni pana cand ambele tabere se vor decima reciproc. In acest razboi final, oamenirea va pieri prin foc, alaturi de intregul Univers. In "Istoria credintelor si ideilor religioase" Mircea Eliade reda "Apocalipsa" germanica asa cum este descrisa in poemul medieval "Voluspa". Acolo, vechii barzi germani descriu lumea de dinaintea sfarsitului ei ca pe o lume corupta, in care moravurile decad, iar oamenii ajung sa se ucida intre ei fara nici un motiv. In acele timpuri de groaza soarele se va intuneca, iar stelele se vor prabusi, intr-o ploaie nesfarsita.

Scarbit de pacatele oamenilor, Pamantul se va zvarcoli intr-un lant de cutremure devastatoare. In urma acestora, monstrii subterani ies la lumina zilei. La randul sau, "Marele Sarpe" primordial iese din adancul oceanului si au loc inundatii devastatoare. Aceste catastrofe provoaca o iarna cumplita, care dureaza trei ani. Apoi, o hoarda de uriasi vor veni de pe mare la bordul unei corabii imense, faurita din unghiile tuturor mortilor. Alti uriasi, condusi de Surtr, se vor catara pe curcubeu ca sa distruga Asgardh, locasul zeilor. Ramas ultimul supravietuitor, Surtr va declansa incendiul cosmic, in urma caruia va disparea orice urma de viata.