x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Siguranta

de Anca Alexe    |    27 Feb 2006   •   00:00
Siguranta
VISUL NOSTRU
Romanii isi doresc sa aiba un loc de munca sigur. Cel putin la nivelul declaratiilor, pentru romani, serviciul ocupa un loc important in viata de zi cu zi.

Chiar daca, de cele mai multe ori, locul de munca implica un grad ridicat de stres, angajatii romani se adapteaza relativ usor. Astfel, potrivit sondajului realizat de CURS, 67% dintre ei s-au declarat multumiti de serviciul pe care il au in prezent. Dintre acestia, 63% sunt barbati si 70% femei, cu varste cuprinse intre 31 si 55 de ani (69%) si cu liceul terminat (72%). Totodata, 67% dintre respondenti provin din mediul urban si au venituri peste medie (69%). In ceea ce priveste procentul celor nemultumiti de actualul loc de munca, acesta este de 18.23%; ei au varste cuprinse intre 18 si 30 de ani, un nivel de educatie sub liceu (24%) si provin din Bucuresti (23%). Foarte multumiti nu s-au aratat decat 10% dintre cei intervievati, in timp ce 4% au recunoscut ca sunt foarte nemultumiti.

ORAR. Programul de lucru nu pare a fi o problema pentru romani. Mare parte dintre ei incepe serviciul intre sapte si opt dimineata si termina in jurul orei cinci. Atunci cand vine vorba de pauze, subiectii au declarat ca, intr-o zi obisnuita de lucru, acestea sunt, in medie, de 37 de minute. Cele mai mari pauze le au angajatii cu varste cuprinse intre 18 si 30 de ani (in medie 38 de minute) si cei cu venituri sub medie (36 de minute).

POTENTIAL DE DISCRIMINARE

Potrivit unui alt sondaj, dat recent publicitatii de Fundatia Pentru o Societate Deschisa, atunci cand evalueaza un loc de munca, 89% dintre respondenti mentioneaza ca acesta trebuie sa fie sigur. Intrebati cat sunt de multumiti de locul de munca pe care il au, pe o scala de la 1 la 10, 67% dintre subiectii cu loc de munca au dat nota peste cinci. Datele mai arata ca, in continuare, pe piata muncii exista un potential ridicat de discriminare. 34% dintre respondenti considera ca, atunci cand sunt putine locuri de munca, barbatii trebuie sa aiba prioritate in fata femeilor.

PESTE 50% DINTRE ROMANI AU SLUJBE STABILE

Siguranta locului de munca si a zilei de maine ramane, in concluzie, factorul principal cu care se confrunta romanii in viata de zi cu zi. Ca atare, 60% dintre intervievati au afirmat ca slujba pe care o au acum este destul de sigura. 64% sunt femei, cu varste cuprinse intre 31 si 55 de ani (61%), cu venituri peste medie (62%) si provin din mediul urban (60%).

Tot din categoria celor care sustin ca au un serviciu destul de sigur fac parte si cei cu un nivel de educatie sub liceu (62%).

Conform sondajului, 15% dintre barbati au declarat ca actualul loc de munca este foarte sigur. 19% provin din estul tarii, 17% din sud si 13% din Bucuresti.

Destul de nesiguri in privinta actualului serviciu s-au aratat 17% dintre cei cu varste cuprinse intre 31 si 55 de ani si cu venituri sub medie (21%). 8% dintre bucuresteni au apreciat ca locul de munca este foarte nesigur, iar 5% dintre cei cu un nivel de educatie sub liceu nu au vrut sau nu au stiut sa raspunda.

REMINISCENTELE COMUNISMULUI

Din esantionul de 2.000 de subiecti reprezentativi la nivel national, 92% sunt angajati cu contract. "Acest lucru apare ca o reminiscenta a regimului comunist, atunci cand oamenii isi doreau un loc de munca sigur. Faptul ca respondentii au afirmat, in procent de 67%, ca sunt multumiti de serviciul pe care il au imi intareste convingerea ca inca suntem prizonierii unor clisee. Ca si inainte de ’89, romanilor le este teama ca prin raspunsul sincer la unele intrebari sa nu fie depistati", spune conf. univ. dr Mihai Anitei, psiholog.

CAT DE SIGURA ESTE SLUJBA PE CARE O AVETI ACUM?
  • 16% dintre respondentii sondajului au declarat ca au o slujba foarte sigura.
  • Optiunea destul de sigura au bifat-o 60% dintre intervievati
  • Pe de alta parte 4% din angajatii romani au marturisit ca actualul loc de munca este foarte nesigur
  • ×
    Subiecte în articol: editie de colectie munca