Superb de corigenti

O misterioasa stralucire descoperi in ochii acestui actor cand retraieste anii studentiei...

Cu un aer de aristocrat desavarsit sunt apostrofata de Dumitru Rucareanu ca am intarziat la intalnire. Avea dreptate, dar se mai circula acum la fel ca odinioara?! "Despre Promotia de Aur, sigur... Ce vrei sa stii?", ma intreaba, iar copilul din mine si-a asezat pumnii sub barbie si a ascultat fara sa se miste mult timp vocea inconfundabila a marelui actor. "Dirijor de muzica simfonica, asta am vrut sa ma fac. Am intrat la teatru cu o poezie scurta. Comisia voia sa vada talentul brut, pentru ca de aceea intri in facultate, ca sa fii slefuit. Nu vii tu format de actorul cutare, cu intonatiile lui. Vii aici si te facem noi, daca avem material, daca nu, asta e... In afara de Albulescu, bucurestean get-beget, restul eram baieti mai primitivi. Curati, sinceri, am avut niste profesori care ne-au invatat ca o cladire nu poate sa inceapa cu acoperisul, trebuie sa aiba niste baze. Cum a fost aceasta perioada de studentie?! Superba. Superba, vorbind din suflet...

CORIGENTI. Eram mai tot timpul corigenti. La limba rusa, la istorie… Cursul de la care nu lipseam niciodata era Istoria teatrului universal, unde profesor era Vianu. Un profesor pe care-l recomand tuturor pedagogilor. El, ca sa vorbeasca despre Ofelia, spunea: «Undeva, pe un deal, intr-un castel, era ceata multa... O clima ciudata, oamenii se imbracau gros». Noi ne spuneam: Ce vrea asta, ba?... Pe acolo era si o fata, modesta. Adica el colora viitorul subiect cu niste imagini care ne prindeau si ne bagau intr-o anumita atmosfera. Afara de parinti si de sotie, nu vorbesc de aventuri, nu cred sa fi iubit ceva mai mult decat pe colegii mei... Cu care am impartit si bune, si rele. Relele, daca le luam din punct de vedere material, nu le simteam"...

"Am jucat Oscar Wilde, Bunbury... Eram lorzi. La inceput, in primele doua zile, din cauza emotiilor, la un moment dat trebuia sa vina mama uneia dintre fete, Lady Bracknell, iar Amza o vedea si spunea: «Lady Bracknell». Din cauza emotiilor, imbracat in lord, i-a iesit «Olele, lady Bracknell»... Oltenii n-au ras, au crezut ca asta e textul"... - Dumitru Rucareanu despre Amza Pellea

LA RACOARE IN CIMITIR

A devenit actor din intamplare, pasiunea vietii lui era muzica. Dumitru Rucareanu povesteste: "Mi-aduc aminte ca am sarbatorit odata un Sf. Dumitru, cand a fost toata promotia «de aur» la Craiova... Era foarte cald, vreo 35 de grade, si cineva a zis ca stie un loc unde ne putem gandi la viitor si ne-am bagat toti intr-un cavou; asta era acum 30 si ceva de ani... Privesc viitorul in ideea ca vom disparea cu totii, voi disparea si eu si atunci cred ca trebuie sa ajungem la o intelegere cu fenomenul, ca sa nu ramanem cu mari pareri de rau. Acesta este cursul vietii".

LA NUNTA DE OLTENI, CU ORCHESTRA DUPA EI

Avea orchestra lui la Craiova, acum toti sunt plecati, medici, arhitecti... "Amzulica incepuse cu nea Marin, intr-o zi imi zice: «Ba, e o nunta la Dabuleni. Tu stii ceva cu orchestra?». «Stiu, ba, cum nu»... «Trei-patru populare, Hora miresii, pe urma tangouri, valsuri»... Incarcam in tren basul, toba. Ne astepta, tin minte, era toamna, superb, el ne astepta in camp deschis, in colb: «Unde dracu’ ti-e nunta, ba?». «E dupa dealul ala». Ne urcam in caruta... Don Quijotte e mic copil pe langa calul pe care il avea olteanul. Daca tuseai in caruta, cadea. Era numai oase. Unul gri, cu urechi lungi. «Ba nene, nu te supara, intarziem la nunta. Mai repede nu poti?». «Vreti mai iute? Stati asa»... Si-a infundat palaria pe cap si-a scos un singur cuvant: «Militia!». Nu hais, nu cea, nimic. A plecat calul, l-o fi batut trei ani, nu i-o fi dat de mancare, nebunie. Acolo, la nunta, Amza zice: «Sa nu spui ca oltenii mei sunt scartani. Fii atent! Hai la bucatarie»... «Mama, omul asta e bolnav»... «Ce are, maica?». «Are ceva cu stomacul, nu poate sa manance decat ficat de pui». «Vai de mine, taiem toti puii.» A taiat... I-am zis: «Ba, te-ai tampit, ma intoxici»".

TRAIASCA TEATRUL SI ACTORII!

Au fost trimisi de minister la Teatrul National din Craiova "sa-l ridicam, si l-am ridicat. Am luam Premiul I pe tara cu o piesa. Nu pot sa-i amintesc pe toti, dar am facut acolo o armata de soc. Am debutat in regia lui Vlad Mugur, cu doua piese, «Tragedia optimista» si «Barbierul din Sevillia». Ne-au iubit oltenii. Nu exista spectacol la care galeria, inainte de a se trage cortina, sa nu se strige «Traiasca Teatrul National din Craiova si actorii lui cei minunati!». Asta s-a intamplat cu noi. De ce? Am fost prieteni, nu ne-am «mancat»... Aceasta generatie va ramane intiparita pana la moarte in sufletul meu".