Tot ce-a fost in viata lor odata

Cantece inspirate de-o iubire, un vis, un suras, o traire, o durere. Compuse dintr-o data sau dupa ani si ani. Un anotimp. Un an. Un timp. Un barbat, o femeie, o poveste. Povestea unui cantec.

Zaraza, Maria, Creola, Mandy, Lucile... Toate, femei, toate, muze inspiratoare de melodii fredonate generatie dupa generatie. Iubiri din a caror flacara s-au nascut cantece care-ti amintesc de propriile amoruri pierdute. Dar Miruna? "Miruna" lui Mircea Vintila? O fi existat de-adevaratelea sau Ciocu a compus muzica si versurile asa, intr-o doara? Miruna a existat. Iar cantecul a pornit de la o gluma...

HIPPIE. "Miruna" e o poveste care n-a fost poveste. A fost odata in Bucuresti o studenta la Arhitectura pe care o chema Miruna. Era blonda, avea parul lung si era trista uneori. Purta bluze pepit, pe care si le lua de la Bucur Obor, fuste maxi-nflorate, poseta galbena, palarii de paie cu panglica mov, in sfarsit, Miruna noastra era stilul hippie al lui Joan Baez. A, si avea blugii rupti la spate. Ciocu n-a vazut-o asa niciodata. A aflat asta de la un bun prieten de-al lui si celebru coleg de facultate al ei, pe nume Alexandru Andries... Da, da, dragul nostru Alexandru Andries! Miruna cea trista, care circula prin Capitala cu troleibuzul 89, era de fapt o fata haioasa, un picut imprastiata - uita mereu pe unde-si lasa camasa de noapte - , care te facea sa te-ndragostesti de ea. Junele Vintila, sensibil la farmecele ei genuine, i-a compus un cantec in ’73. Adica primele doua strofe din ce stim azi ca inseamna "Miruna". In acelasi an l-a cantat o singura data intr-un recital, la Sala Polivalenta. Anii au trecut, Miruna s-a maritat (evident, cu altcineva), a plecat in America. In ’90, intr-un turneu la Satu-Mare, Ciocu e intrebat de cineva din public de ce nu canta "Miruna". Omul asistase cu 17 ani in urma la concertul in care Mircea isi canta fosta dragoste. A cantat-o si atunci, apoi a compus piesa pana la final, asa cum a inclus-o pe albumul "Nu trantiti usa!".

THE END. In ’98, formatia Pasarea Colibri, din care facea parte si Mircea Vintila, pleaca in al doilea turneu, in Florida. Fara sa fie vorba de echipe speciale care sa faciliteze intalnirea sau de scene lacrimogene, Ciocu si Miruna s-au intalnit acolo. Ea era foarte bolnava. Avea cancer. Boala de care a murit un an mai tarziu.
N-au trait fericiti pana la adanci batraneti. Dar Miruna ne-a facut fericiti pe toti.

Draga Miruna, iti spun printre soapte Imi place camasa ta de noapte Dar, mai ales, vreau sa-ti dau de stire Sa mi-o lasi ca amintire… In Gradina Botanica Intr-o duminica Ea se plimba Ne-am fotografiat Cu un vechi aparat automat. Un celebru si bun coleg de facultate Spunea c-aveai blugii rupti la spate Veneai acasa cand afara ploua Cu troleibuzul 89 (…) Acum ma privesti dintr-o poza cu zimti Atunci aveai nervi, dar si buze fierbinti Si te-auzeam cum strigai, printre soapte "Unde-i camasa mea de noapte?" "La mine-i camasa ta de noapte! Plang pe camasa ta de noapte…"

.

JUMATATEA ASTA MULT ESTE PREA MARE.. Mircea Florian a taiat din departarea care l-a despartit de Romania si a venit la "Folk You!" Mircea Florian nu povesteste despre "Veverita". In schimb, spune cate ceva despre "Jumatatea asta", o piesa scrisa foarte demult, la mare. "La marea noastra, cand nici nu aveam alta mare la indemana. Era la 2 Mai, era foarte pustiu si te puteai simti liber. Stateam mult vara la mare in vacantele mele studentesti, o luna si ceva. Pentru ca parea totul atat de liber, am scris un cantec despre libertate. O libertate valoroasa, care poate sterge departarile. Primele versuri sunt asa: «Jumatatea asta mult este prea mare/ Ca s-o fac mai mica, tai din departare». Un cantec foarte apropiat de natura. Putine urme ale civilizatiei, pe mal: niste barci. Am scris: «Sanatatea noastra subrezeste parca/ Nu ne mai prieste somnul sub o barca». Acolo chiar era o barca rasturnata, sub care picoteam in dupa-amiezile fierbinti. Sigur, conotatiile sunt multiple. Barca poate sa fie pe uscat sau pe apa. E natura poeziei sa induca mai multe intelesuri. S-a pus problema copacului galben. Nu exista nicaieri in lume un astfel de copac, iar in cantec e un vers «sub copacul galben». Eu lansam zmeie la vremea aia, aveam o viziune, faceam happening-uri, puneam diverse sloganuri pe zmee. Cand se adunau trei-patru zmee, se forma o figura arborescenta, ca un copac: «Sub copacul galben/Totul neted pare/ Dar ascunse gauri/ Varsa serpi in mare». Pe atunci, prin serpi si soparle puteai sa exprimi ceva ce nu putea fi exprimat. E foarte greu sa faci din propria poezie ceva prozaic. E grav, dar astea ar fi singurele rapeluri cu realitatea. L-am cantat atunci, lumea l-a inteles, dar l-a inteles si «marele cenzor». Asa ca a fost interzis. Nu erau prosti deloc, erau doar rai."

ARUNCAT IN VALURILE MARII SI-ALE VIETII Vasile Seicaru recunoaste ca Cenaclul a fost o rampa de lansare in cariera Piesa "Aruncarea in valuri" a fost compusa pe drumul de la Galati spre Constanta in anul de gratie 1982. Adrian Paunescu i-a dictat poezia lui Victor Socaciu in microbuz. "Mai erau doar vreo 20 de kilometri, iar Paunescu m-a pus sa compun. A luat hartiuta si a bagat-o in buzunar, numai ca marele poet voia sa deschida seara de Cenaclu exact cu aceasta piesa. Nu-mi venea inspiratia. Era o atmosfera de tensiune creatoare pe care eu, initial, n-am inteles-o. Abia mai tarziu mi-am dat seama ca piesele se scriau cand eram foarte obositi... M-am concentrat si am compus-o. Socaciu mi-a zis: «Bravo, ma! Sa tii minte ziua de astazi»." Pe scena, Vasile si-a dat seama ca uitase piesa. Socaciu a intuit ce se-ntampla si s-a suit langa el. Ii tinea sub ochi textul scris de el, numai ca Vasile nu deslusea slova lui Victor. "Nu intelegeam nimic. Era o liniste mormantala in sala. Publicul imi astepta cantecul... Desi eram din ’78 in Cenaclu, Paunescu nu facuse versuri pana atunci pentru mine. Emotiile atinsesera paroxismul... Cand au auzit «Iubita mea, sa ne-aruncam in mare!», a inceput sa vuiasca sala, ca si cum era o piesa arhicunoscuta." Citește pe Antena3.ro Michelangelo a pictat o femeie bolnavă de cancer în Capela Sixtină. Experţii lansează o nouă teorie revoluţionară Iubita mea, sa ne-aruncam in mare/Impleticiti in sare si guvizi,/Sa fie marea templul nuntii noastre/Pe urma usa tarmului s-o-nchizi./Iubita mea, te-ai imbracat in alge/Si te sarut cu univers cu tot/Pe zarea sfasiata de pacate/Plutim razand si ne iubim inot. R: Iubita mea, sa ne-aruncam in mare/Si sa traim in mare neinfrant,/Sa ne luam, daca voiesti, la vara/Trei saptamani concediu pe pamant! (…)

Iubi, cea de-a doua… "Iubi" a fost o intamplare norocoasa din lungul sir de intamplari care-i definesc viata lui Florin Chilian. Asa pretinde el: ca exista intamplare. Si intalniri la care a ajuns la timp. O astfel de intalnire e "Iubi". Cine-i "Iubi"? Una dintre femeile care i-au marcat viata. A doua. "Tin minte tot felul de tampenii, cum ar fi numerele, dar numele proprii le uit. E foarte neplacut sa-i spui Andreei Catalina. Dupa. Si atunci «iubi» este o cale misto de a aplana un conflict gata sa izbucneasca. Daca-ti spun cum o cheama, va trebui sa te ucid…" CANTEC DICTAT DIN LUMEA SPIRITELOR DE VALI STERIAN A fost odata un tip, Vali Sterian, care canta dumnezeieste. In anul 2000, gelosi, pesemne, ca Vali le canta numai muritorilor, ingerii l-au luat la ei, sa le cante si lor, cu doua zile inainte de ziua lui. De atunci, Mircea Bodolan l-a visat in fiecare noapte, vreo doi ani. Cand se trezea si realiza cu durere ca a fost doar un vis, Mircea se culca la loc, sa mai stea la taclale cu Vali. Viata merge inainte, Mircea si-a facut un nou prieten, pe Cristi Ghindasanu, pe care a vrut sa-l "dea pe spate" cu un alt fel de cantec. L-a compus, dar suna monoton. Pana cand i l-a cantat lui Vali, in vis. "Esti prost? Altereaza acordul ala si-o sa sune glorios, tu chiar nu-ti mai aduci aminte cum spunea Danut Andrei Aldea?", l-a dojenit cu blandete Vali. Cantecul a capatat o forma finala. Dar Mircea n-a mai apucat sa i-l cante prietenului pretentios. Intr-o "buna" zi, Cristi a plecat sa-i tina de urat lui Vali. Care de-atunci nu l-a mai vizitat pe Mircea. Cantecul se numeste "I Don’t Mind at All". Cand il ascultati, sa va ganditi si la Vali Sterian. CLOPOTELUL SI GUTUIA Deviza Nicai Zaharia, de acum mai bine de 20 de ani, era: "Daca-mi iese din prima, e OK, daca nu, il las!". Fireste, era vorba despre "nasterea" unui cantec. Asa s-a intamplat si cu cel mai cunoscut cantec al ei, "Colindul gutuii din geam", care a fost compus intr-o sambata, la Babadag. Rasfoia un volum cu poezii de Adrian Paunescu, i-au cazut ochii pe acest poem si, intr-o jumatate de ceas, gata cantecul! "Galbena gutuie/ Dulce amaruie/ Lampa la fereastra/ Toata iarna noastra/", ne canta de-atunci Nica Zaharia, "clopotelul" Cenaclului.