x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie Turneu - Baba Novak 2006

Turneu - Baba Novak 2006

de Alex Revenco    |    27 Noi 2006   •   00:00
Turneu - Baba Novak 2006

La anul, Phoenix implineste 45 de ani si impreuna cu Omega vor incerca "o chestie" la Bucuresti si poate si la Budapesta.

Turneul de promovare a celui mai recent album al grupului a avut loc la sfarsitul lunii octombrie in Bucuresti si in alte 11 localitati mari din tara. Acesta a fost ultimul eveniment Phoenix pana anul viitor, cand se vor intampla multe concerte aniversare impreuna cu prietenii de acelasi leat din Ungaria (e vorba despre trupa Omega), un nou album, alte concerte dintr-un program care nu este definitivat. In viitorul apropiat se stie ca Phoenix va mai canta de doua ori, la 1 decembrie, la Bucuresti, si in noaptea de Revelion, la Sibiu, ambele spectacole in aer liber. Revenind la cel mai recent material discografic, "Baba Novak" este produs de Nicu & Joji si inregistrat "la Adi Ordean" (studioul Schimbul 3).

12 PIESE NOI. Este primul album cu piese noi (in numar de 12) de la "In umbra marelui urs" (2000) incoace si al saselea din cariera (excluzand compilatiile). Muzica este compusa de Nicu Covaci, iar versurile sunt semnate de Covaci, Dinu Olarasu, Razvan Voncu si Calin Angelescu. Dupa cum se stie, noul disc (aparut in 2005) a fost promovat prin "Mila 2 de langa 3", primul videoclip (!) din istoria grupului. Concertele din turneul "Baba Novak 2006" s-au tinut in case de cultura sau studentesti pline ochi, in toate orasele pe unde a trecut "Armata Phoenix", formata din muzicieni, roadies, tehnicieni de sunet si lumini, plus baietii de la 15 grade, trupa de deschidere. Inainte de concertul de la Bucuresti, Ionut Contras era de parere ca: "Intr-un clasament al celor mai reusite spectacole de pana acum, Clujul si Iasiul se «bat» pentru primul loc, iar Aradul e si el aproape, la Iasi biletele s-au epuizat si s-au vandut «in picioare»".

TIMISOARA. In Capitala a fost cel mai reusit spectacol de multi ani incoace, in care am ascultat piese noi ("Zori de zi", "Mila 2 de langa 3", "Apocalipsa", "Baba Novak"), hituri clasice ("Mugur de fluier", "Negru Voda", "Mica Tiganiada", "Andrii Popa"), hituri din anii ’60 ("Vremuri", "Te intreb pe tine soare"), dar si piese cantate mai rar "Vasiliscul si aspida", "Sirena" sau "Timisoara", iar spectatorii au primit cadou un DVD cu patru hituri Phoenix.

×
Subiecte în articol: editie de colectie