In satul originar, traditiile din Postul Pastilor sunt altele decat cele ale romanului modern, traditiile precrestine s-au amestecat cu cele ale Bisericii.

Iarna cu petrecerile si sarbatorile sale ramane in urma o data cu intrarea in Postul Pastilor. Din 6 martie pana la 23 aprilie crestinii intra intr-o perioada inchinata rugii, chibzuintei si apropierii de Cele Sfinte. Postul inchinat Invierii Domnului este unul mai aprig decat celelalte de peste an. Obiceiurile populare specifice acestei perioade pregatesc pamantul si omul pentru munca si sufletul pentru o comuniune mai puternica insa cu ceilalti si cu Dumnezeu.

GONITUL CAINILOR. Petrecerile s-au dus, entuziasmul sezatorilor si caslegilor trebuie sa se duca si el. La 6 martie, prima zi din Postul Pastilor, in sudul Romaniei iarna este alungata. Simbolul ei, lupul, trebuie alungat si el. In lipsa lupilor, satenii alunga si bat cainii, vazuti ca si lupi printr-un ritual magic intitulat "Jujeul Cainilor". Prin aceasta practica magica, lupul, domnul iernii si mancatorul astrilor (eclipsele solare si lunare), este alungat, si primavara isi intra in drepturi.

Dupa ce iarna a fost alungata, e timpul ca pamantul sa fie iar lucrat, arat si semanat. Chefliii caslegilor sunt potoliti de Caii lui Santoader. Din a doua zi de post, marti, 7 martie, si pana la 14 martie, petrecaretii sunt urmariti si pedepsiti la nevoie, de aceasta ceata alcatuita din opt cai travestiti in oameni. Cel mai periculos armasar este Santoaderul cel Mare, zis si "cel Schiop", sarbatorit in Vinerea Santoaderului. Ei merg prin lume si, unde gasesc oameni care inca petrec, fete mai ales, ii iau si ii urca la cer, dupa care dau cu ei de pamant ca pedeapsa. Credeti ca-i mai ardea vreunei fete de petreceri?

40 DE MUCENICI. Zi importanta pentru Biserica si credinciosi, dar si pentru iubitorii de mucenici, ziua de 9 martie poarta simboluri ascunse pentru omul modern, neancorat in traditiile propriului neam. Din precrestinism vine Baba Dochia. Aceasta zi este ultima din viata ei, ea moare si se preface in stana de piatra. Peste aceasta traditie s-a asternut o alta, crestina. Pe aceasta data se sarbatoreste prima zi a Mosilor jertfiti de pagani pentru curajul lor de a apara Dreapta Credinta. Unul dintre ritualurile ce se desfasoara in aceasta zi este cel al betiei. Batranii spun ca in aceasta zi este bine sa bei de la 40 pana la 44 de pahare cu vin. Gospodinele prepara tot in aceasta zi alimente rituale denumite sfinti, sfintisori, bradosi. De Mucenici, Portile Raiului si mormintele se deschid permitand sufletelor mortilor sa vina si sa petreaca alaturi de cei dragi, pe care i-au parasit o data cu trecerea in nefiinta. Daca frigul iernii nu s-a potolit nici pana la aceasta data, oamenii ies in curti, fac focuri si bat pamantul cu maiurile ca sa piara in adancuri frigul si caldura sa se ridice la suprafata. Dupa ce barbatii s-au cinstit cu 44 de pahare, paharute sau bardace cu vin, e randul fetelor si femeilor sa dea curs traditiilor stramosesti. In a zecea zi a lunii martie, fetele si femeile se inchinau pamantului si lui Santoader pentru "cosita mare". Iarba-mare - sau homanul - era cautata cat Luna inca era regina si razele astrului de zi inca nu aparusera pe cer. Fetele cautau si scoteau din pamant radacina acestei plante, cinstind pamantul cu paine si sare. In continuarea povestii cu numele de cod "Cosita", femeile il chemau pe Santoaderul cel Mare in ajutor. "Toadere, Santoadere/ Da cosita fetelor/ Cat e coada iepelor!".

Farfurie, Radauti, sfarsitul secolului XX (artist - Florin Colibaba)

O VESTE MINUNATA! Blagovestenia, ziua cand Biserica Crestina sarbatoreste vestea primita de Fecioara Maria de la Arhanghelul Gavriil. Trimisul Domnului i-a spus Preacuratei Fecioare ca ea va fi cea ce-L va naste pe Fiul fara inaintasi, Iisus Hristos. Numita in popor si Ziua Cucului, 25 martie este ziua in care fertilitatea in noul an era invocata prin udarea radacinilor prunilor cu tuica. Pomii fructiferi erau amenintati cu taierea daca nu vor rodi. Blagoslovenia era contraindicata pentru punerea clostilor ori pentru montarea animalelor. Dupa ce trecea aceasta zi, in miercurea din mijlocul Postului Pastilor, gospodinele cinsteau Sarbatoarea Oualor sau Miezul Paresimelor. Aceasta zi era dedicata oulor. La lumina lumanarilor, satencele separau ouale roditoare, bune pentru prasila, de cele fara rod, care urmau a fi vopsite sau incondeiate cu mare maiestrie de Pasti. In Banat, clostile puse pe oua in aceasta zi scoteau pui chiar in ziua in care Iisus Hristos a inviat din morti. Daca ouale clocite erau sparte in mod natural de catre puii ce doreau sa vada lumina acestei lumi, oualor incondeiate erau sparte in mod ritualic de catre oameni, ca Domnul Iisus sa renasca pre moarte calcand.

CALCATURA LUI MOS MARTIN. In prima zi a lui aprilie, ursarii porneau sa colinde Romania cu ursii saltareti dupa ei. Dansul ursului in batatura era o mare onoare pentru stapanul gospodariei in care se petrecea distractia si precedea o practica chino-, psihoterapeutica. Barbatii cu dureri de sale se asezau pe burta, si ursul strunit de stapanul sau il calca pe bolnav mai tare sau mai incet pe spate, luandu-i toate durerile. Cel putin asa se zicea in lumea satului. Calcati de urs si totusi scapati cu viata, barbatii se credeau mai puternici, mai sanatosi. Acest material a fost realizat pe baza informatiilor din cartea "Comoara Satelor, Calendar Popular", a profesorului Ion Ghinoiu.

ZEITA CE NU SUPORTA FEMEILE LENESE In noaptea ce incheie Joia Patimilor Mantuitorului, romanii o sarbatoreau pe Joimarita, zeita antropomorfa a mortii. Imaginea populara a acestui personaj mitologic este aceea a unui monstru. Capul urias, parul lung si despletit, dintii lati si gura cascata fac imaginea acestei zeite asemuite de foarte multe ori cu Muma Padurii ori cu vreo zmeoaica. Foarte rar in traditia romaneasca, Joimarita este reprezentata ca o sfanta. Locuinta acestei frumuseti s-ar afla undeva departe, in paduri pustii ori pe varfurile muntilor inalti. La origine, aceasta zeita reprezenta moartea si aparitia ei era legata de ritul funerar al geto-dacilor, rit ce implica incinerarea defunctului. O data cu crestinarea dacilor, rolul acestei zeite s-a schimbat treptat. La inceputul secolului XX, Joimarita devenise un personaj justitiar ce pedepsea femeile si fetele lenese, mai ales pe cele ce nu terminasera de tors inul, canepa si lana pana in Joia Neagra. Degete arse, maini arse, par parlit, unghii si degete parlite ori arse si ele erau pedepsele pe care Joimarita le aplica leneselor. Cu mainile goale nu putea sa pedepseasca, asa ca, intotdeauna, justitiara zeita avea cu ea unelte legate exclusiv de foc. Caldarusele sau oalele de lut cu foc sau jar si vatraiele incinse erau ustensilele zeitatii si spaima puturoaselor. Conform traditiei populare, Joimarita vine pe la casele oamenilor in noaptea ce desparte Joia Mare de Vinerea Mare. Ea vine la focurile aprinse pe podele de lut ale caselor, la focurile aprinse in curti sau gradini, pe morminte sau langa morminte. Joimarita apare frecvent in credinte si zicale populare din Oltenia, Muntenia, Banat, Dobrogea, Moldova si sudul Transilvaniei.

MATCUTATUL FETELOR In batranul Banat, fetele se faceau inainte, si s-or face si acum, surori pana la moarte. Printr-o serie de ritualuri magice desfasurate in casa sau in gradina, tinerele banatene devin surate ori matcute. O fata curata le pregateste o turta din faina de grau, iar o gazda aleasa le face legamantul. Din turta se decupeaza o cruce ce se uda cu atatea picaturi de vin cate surate sunt. Cu un ban de argint gazda imparte crucea de paine pentru toate fetele. Tinerele mananca painea primita, se imbratiseaza si se saruta, devenind matcute. LAZARELUL OILOR SE TRANSFORMA IN FLORI In Sambata de dinaintea Floriilor, in satele din partea sudica a Romaniei, se practica un ritual menit sa aminteasca de o zeita preistorica a vegetatiei. O data cu aparitia crestinismului, numele zeitatii a devenit Lazar, cel inviat din morti de Iisus. In cadrul ceremonialului, una dintre tinerele colindatoare, denumita Lazarita, se imbraca in mireasa si colinda impreuna cu celelalte fete pe la casele din sat. Tinerele canta drama lui Lazarica, eroul vegetatiei. El pleaca cu oile de acasa la pascut. Aici se urca intr-un copac ca sa taie frunze mioarelor. Cade si moare. Surorile lui il cauta timp indelungat si abia il gasesc. Il duc acasa si-i scalda trupul lipsit de suflet in laptele mioarelor sale iubite. Indurerate, suratele il imbraca in frunze de nuci si arunca laptele in care l-au scaldat pe sub nucii din curte. In Dobrogea, Lazarica invie si se preface in flori, motiv de bucurie pentru suratele sale ce stiu astfel ca nu l-au pierdut. JOIA NEAGRA LA ROMANI Joia Patimilor lui Hristos este o zi foarte importanta in calendarul popular romanesc. In mai toate zonele tarii, credinta generala este ca in aceasta zi se deschid mormintele, Raiul si iadul, si sufletele celor trecuti in nefiinta se intorc la casele unde au trait. In unele zone, cei ramasi acasa intind presuri si aprind focuri ori intind mese pentru ca sufletele celor morti sa aiba ce manca, unde se odihni si sa se poata incalzi. In Banat, femeile, dupa ce tamaiau mormintele, cand plecau din cimitire le strigau celor din pamant: "Sculati, sculati/ Si-acas haideti!".