Anul I si dupa...

Am gasit, intamplator, cateva randuri scrise la prima aniversare a atentatelor teroriste asupra Americii. Gandul ca au mai trecut doi ani, ca razboiul din Irak continua, ca George W. Bush este noul presedinte al Americii si ca, intr-un anume fel, lumea sta pe loc, dar intr-o pozitie de contorsionist gata sa plesneasca din toate cusaturile, ma face sa public un text mai vechi cu parfum periculos de neschimbat.

Toate marile televiziuni au pregatit din timp documentare despre moarte si eroism, oroare si frica. Si presa scrisa e intr-un doliu activ: Newsweek are pe coperta chipurile unor personaje simptomatice pentru ceea ce s-a intamplat in America si in lume, dupa 11.09.2001: Consilierul presedintelui american pentru securitate nationala, Condoleezza Rice, liderul pakistanez Musharraf, generalul Pace, si vaduva unui erou de la Ground Zero. Time Magazine a optat pentru personaje colective, generice: supravietuitorul, presedintele, fiica, soldatul, femeia afgana, adolescentul musulman si stewardesele uni avion amenintat cu bomba. Focus, in Germania, are pe coperta siluetele zgaraie-norilor din Manhattan, iar dedesubt citim: Traiasca New-York-ul.

Suferinta colectiva nu poate fi decat simbolica, de fapt. Pentru comemorare alegi biografii personale sau roluri, nu atat in semn de doliu, cat in incercarea de a depasi o trauma prin solidaritate. S-a spus ca la 11 septembrie 2001 doar America a fost lovita in moalele capului, acolo unde puterea ei economica si militara avea chipul cel mai expresiv. In realitate, lovind America, a fost pangarita intreaga civilizatie occidentala, din care fac parte, cu drept de vot sau doar consultativ, mai mult sau mai putin, majoritatea natiunilor lumii. Asa trebuie intelese cuvintele presedintelui francez, de exemplu, care, parafrazandu-l pe Kennedy, la Berlin, in toiul razboiului rece, Ich bin ein Berliner (o dovada de asumare a unei cauze straine, in care crezi la fel ca in cauza proprie), a spus: Suntem toti americani. In realitate, istoria a intrat intr-un curs nou. El e mai fluid decat oricand.

Un razboi in Irak tocmai bate la usa si, desi cauzele acestuia sunt invocate sau gasite in amenintarea internationala a terorismului, izbucnirea lui va produce noi dezastre, urmate de si mai infricosate sau exaltate aniversari. Personalizarea eroica sau angoasata a actului terorist de la 11.09.2001, prin biografii si destine ar trebui, din aceasta cauza, completata prin ideile si strategiile in mers, ale noilor evolutii.

1. Este cunoscut sub numele de creierul presedintelui. Se numeste William Bill Kristol. Are 49 de ani si este capetenia noii drepte americane. Se spune ca exercita o influenta imensa asupra lui Bush jr. A aparut pe scena publica printr-o scrisoare adresata presedintelui dupa atentatele teroriste. Se pronunta pentru contracararea in forta a teroristilor si suporterilor lor in Irak, Iran, Siria, Autoritatea Palestiniana. Propune o linie politica foarte dura fata de China si solidaritate neconditionata fata de Israel. Este adeptul impunerii fortate a democratiei in lumea islamica. Pe coperta cartii Supreme Command, semnata de Eliot Cohen, a carei teza este ca presedintele american trebuie sa declanseze razboiul fara sa-si mai consulte generalii, Kristol a scris: daca as fi presedinte si ar trebui sa aleg o singura carte, aceasta ar fi.

2. Seicul al-Qaradawi e cel mai respectat cleric musulman. Traieste la Doha. Deplange si condamna cu tarie atentatele de la 11.09.2001, pentru ca acolo au murit si civili nevinovati. Se pronunta pentru atentate sinucigase si pentru boicotarea mondiala a Americii, prin globalizarea lumii pe baza modelului islamic. Viziteaza in voie tarile occidentale si trece drept un islamist luminat si critic.

3. Politologul Samuel Huntington e o veche cunostinta. Are 75 de ani si in ultimele decenii i-a sfatuit pe toti presedintii americani in materie de securitate internationala. In 1993 a lansat teza conflictul intre civilizatii, care sustine superioritatea religiilor catolica sau protestanta in raport cu ortodoxia sau Islamul, ca suport pentru dezvoltarea civilizatiei euro-atlantice. El crede ca o data cu secolul XXI a inceput era razboaielor intre aceasta civilizatie si lumea musulmana. Ce s-a intamplat anul trecut in America, n-ar fi decat inceputul.

Acestea sunt personajele-cheie ale viitorului sumbru, nu ale doliului pios. Un evreu mesianic si neoconservator american, pornit in cruciada militara de democratizare planetara, un islamist moderat, pana la limita protejarii copiilor, in atentate care trebuie sa-i ucida doar pe tati si un strateg al resorturilor de adancime, unde cultura si structura sunt fatale, ca moartea neasteptata, intr-o frumoasa dimineata de septembrie, la New York, la putina vreme dupa intoarcerea mileniului pe dos.