x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Jurnalul Old (C)Rampe - Doua minute de ura

(C)Rampe - Doua minute de ura

04 Mai 2004   •   00:00

MASS-MEDIA

〞Castigase batalia cu sine insusi. Il iubea pe Fratele cel Mare"
George Orwell, 1984 Dupa ce c-am pierdut toate cele trei partide de sex de pe Prima TV, acuma nici nu mai am vreo sansa sa mai vad ceva. Am ramas la fel de ravasit de dureroasa si nedreapta pierdere a Andreei ca Daniel insusi. Ce mai, eram alaturi de el. In numele masculinitatii care nu piere niciodata, sper ca Daniel sa gaseasca o cale spre fericire, chiar daca asta presupune sa calce pe cadavre.

Privitor neofit si pasager al Fratelui celui Mare, nu pot sa nu ma intristez cand, fara sa vreau, incep sa fac paralele neinspirate intre Fratele cel Mare de pe Prima si Fratele cel Mare din cartea lui Orwell.

E cam rau fratele asta! Ba ii lasa fara mancare, ba nu-i lasa sa doarma, ba le taie apa calda, ba cine stie ce le mai face. Interesant este ca toti concurentii accepta fara sa cracneasca toate accesele de furie (ura?) ale Fratelui. Nu mai lipseste decat sa le ia lumina si sa transforme asa-numita camera de relaxare in vestita camera o suta unu, ba chiar sa se supuna docili unor schingiuieli chinuitoare, in speranta idioata ca intr-o buna zi, peste doua-trei luni, fiecare dintre ei va iesi din casa castigator, desi debilizat fizic.

Le-as propune concurentilor ca in fiecare zi sa 〞organizeze" doua minute de ura, exact ca in carte. Cu o singura diferenta: ca ura sa nu si-o indrepte 〞impotriva dusmanului", ci chiar impotriva Fratelui. In fond, traim in democratie si avem dreptul sa ne exprimam liber. O singura intrebare as mai avea pentru Frate: in afara de ochi, mai are si mustata? Si daca da, cum arata cand mananca ciorba? Dar mananca ciorba? Atat, multumesc frumos.

Am vazut foarte multe editii ale 〞Orei G" si a fost foarte frumos. Cum n-am nici un chef sa scriu ceva de bine despre o emisiune, am s-o las asa, fara sa mai zic nimic. Astept cu sadica nerabdare ziua in care Gianina o sa fie plicticoasa, scortoasa, deprimata si o sa spuna enormitati. Abia atunci va deveni cu adevarat interesanta.

Apropo de emisiunile de dimineata, mi-am rupt de la inima si am dat pe zero la telecomanda mea. Adica pe National. Fatalitate sau altceva, de cate ori dau pe National, nu vad decat reclame la frutifres si pe fata aia care cred ca face yoga, pentru ca sta in lotus cu o sticla de apa minerala in mana. Cred ca asteapta sa faca pipi, ca sa inceapa terapia si, deci, sa castige sanatate. Auci! Au revenit in direct cu Trimineata. Cred ca e cazul sa schimb canalul.
×