Calea smereniei

Dupa vestirea patimilor lui Hristos, doi dintre apostolii Lui, fratii Iacob si Ioan, vin sa-I ceara intaietate in imparatia Sa cereasca. Paharul pe care Eu il beau il veti bea, si cu botezul cu care Ma botez, va veti boteza. Dar a sedea de-a dreapta Mea sau de-a stanga Mea nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a pregatit (Marcu 10,39).

Mantuitorul ii intreaba mai intai daca pot sa se boteze cu botezul Sau si daca pot sa bea paharul pe care El il va bea. Cei doi frati au raspuns ca toate acestea vor putea fi facute. Totusi, Mantuitorul le-a aratat ca nu se cere de la Dumnezeu intaietate, pentru ca nu este intelept si pentru ca Dumnezeu da fiecaruia dupa dreptatea Sa nemasurata.

Despre care pahar si despre ce botez vorbeste Mantuitorul? Vorbeste despre paharul mortii Sale si despre paharul mortii pe care il vor gusta ucenicii Sai. Vorbeste despre botezul sangelui Sau si despre botezul sangelui celor doi ucenici, pentru ca, daca Mantuitorul moare prin rastignire pe Cruce varsandu-si sangele pentru viata lumii, si apostolii, la randul lor, vor fi prigoniti, batjocoriti si vor muri tot ca martirii. El ii indeamna: Si care va voi sa fie intai intre voi sa fie tuturor sluga. De mai multe ori ne spune Mantuitorul aceste cuvinte in Sfanta Sa Evanghelie, vrand sa arate ca in orice directie am merge sa-L cautam pe Dumnezeu si oricum am cauta sa-I fim placuti Lui prin faptele noastre, nu vom putea ajunge la El fara smerenie, de aceea cel care cauta calea cea de sus a Imparatiei Cerurilor trebuie sa gaseasca mai intai calea cea de jos a celei dintai virtuti, a smereniei.

De ce au pus cei doi ucenici aceasta intrebare? Il ascultasera peste trei ani, vazusera atatea minuni si totusi cereau ceva ce ei nu intelesesera. Pentru ca in orice om, de la pacatul cel dintai, a ramas ascunsa urma acestuia. Pacatul cel dintai a fost dorinta de cunoastere, dorinta de a fi asemenea cu Dumnezeu, respectiv, mandria care pune stapanire pe om.

Ii fagaduim lui Dumnzeu indreptare, dar ne indreptam noi oare ca sa nu mai pacatuim sau prin aceasta mintim inaintea lui Dumnezeu? De aceea spune psalmistul: Tot omul este mincinos, tot omul greseste inaintea lui Dumnezeu. Si mandria se ascunde in noi in diferite chipuri. Numai prin faptul ca vezi un om mai slab si il dispretuiesti, te-ai si mandrit fata de el. Cand il vezi pe unul care face ceea ce faci tu, ti se pare ca lucrul lui este inferior si deja te mandresti. Cand te socotesti mai drept decat alt om, deja te-ai mandrit.

Iata, asadar, cat de ascunsa poate fi mandria, cel dintai pacat cu care vrajmasul cauta sa vaneze sufletele noastre. Ea a intrat asadar si in inimile ucenicilor Mantuitorului Hristos, dar ei vor primi darul Duhului Sfant, dupa care vor fi gata de jertfa, vor merge sa-L propovaduiasca pe Mantuitorul si nu se vor inspaimanta de imparati sau dregatori, nici de intreg sinedriul care-i va judeca si, dupa ce vor fi batuti, se vor intoarce sa multumeasca lui Dumnezeu ca au putut sa sufere pentru El.

Apostolii au primit botezul sangelui pentru iertarea pacatelor, pentru incununarea vredniciei lor de propovaduitori ai Invierii. Dar sunt si alte botezuri, aici Mantuitorul nu vorbeste de botezul crestin, ci de botezul ispasirii pacatelor, iar acesta cuprinde sange sau lacrimi. De acest botez s-au invrednicit multi dintre cei care ii ascultau pe apostoli, caci au crezut cu toata inima si cu tot sufletul lor in Dumnezeu. Si asa cum era practica inainte, in Biserica primara, cei ce voiau sa primeasca botezul, mai ales cei pagani, trebuiau sa fie invatati despre legea lui Hristos. Iudeii o stiau deja, deoarece ascultau citindu-se despre El, din prooroci, sambata, in sinagoga. Paganii nu stiau prea multe, dar traiau simplu, cu toata i-nima, cu toata fiinta lor si multi dintre ei strigau: Si eu sunt rob al lui Hristos. Destui dintre acestia erau dati la moarte si atunci cand vedeau sabia, pietrele sau focul asupra lor, ei strigau: Primeste-ne, Hristoase, si pe noi, primeste si sangele nostru, si sa fie socotit drept botez, ca noi nu am ajuns sa fim botezati. Si multi dintre acestia au primit botezul sangelui, care ne-a deschis calea catre imparatia cerurilor. Dupa ce persecutiile au incetat, botezul sangelui a fost sporadic, dar a aparut alt botez, acela al lacrimilor.

Iata viata unei femei care, desi in copilarie a auzit de Hristos, nu i-a ascultat poruncile, asemanandu-se cu desfranata din Evanghelie. Se chema Maria Egipteanca si la 12 ani a fugit de-acasa, a dus o viata in intuneric, de moarte sufleteasca. Pacatul repetat pune stapanire pe firea omului, cum a pus si pe aceasta copila care nu a stiut altceva decat sa manance, sa doarma, sa se desfraneze si sa fie pacatoasa, incat sufletul sau era pustiu si intunecat, inima sa era plina de patimi, nu mai lucra in ea ratiunea, ci doar instinctele. S-a suit intr-o corabie spre Ierusalim ca sa mearga unde mergeau si altii, dar, unde intrau ei, ea nu a putut sa intre. Era sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci. Crestinii mergeau sa se inchine, sa-si spuna dorintele si sa ceara iertare la picioarele Crucii Mantuitorului. Ea nu stia ce cauta acei oameni, dar ii vedea ca se intorc din acea cladire cu fetele pline de lumina si zambind. A vrut si ea sa intre acolo, dar nu a putut. A incercat o data, si inca o data si a treia oara si tot nu a putut sa intre. A fost atenta sa vada ce o opreste, usa era deschisa, dar ceva o oprea oricat s-ar fi impins sa intre.

Mantuitorul nu a rabdat sa-I atinga cu buzele cele spurcate picioarele Sale, pentru ca si gandurile, si inima ei erau vinovate. Si atunci ea a cautat in dreapta si-n stanga in pridvor sa vada ce este acolo. A zarit icoana Maicii Domnului si indata si-a adus aminte ca a auzit de la mama sa despre Sfanta Fecioara Maria. S-a aplecat inaintea icoanei si, deodata, privind-o, a simtit ca-i vorbeste. A auzit si un glas: Intoarce-te de la viata ta cea stricata!, si-atunci lacrimile au inceput sa-i curga. A fagaduit acum Maicii Domnului ca, daca va intra si se va inchina, isi va schimba viata. Plina de fiori, a cautat sa intre si n-a mai oprit-o nimic. Dar gandurile ei acum erau total schimbate. Inima ei era infranta, isi simtea durerea sufletului si-si simtea rana in inima plina de necuratie.

Apoi a intrat, a sarutat crucea Mantuitorului si, luand sfat de la un parinte, s-a dus sa se spovedeasca, istorisindu-si toata viata. Parintele a slobozit-o si i-a dat binecuvantare sa se pocaiasca. Ea si-a luat cinci paini, a trecut Iordanul si s-a salasluit in pustiu. Aici nu a incetat sa planga. Avea darul lacrimilor, iar plansul sau era si dimineata, si ziua, si seara. Manca putin din painile pe care le-a luat si completa cu ierburi. Statea in arsita ziua si noaptea in frig, dar nu se oprea din rugaciune. Isi aducea aminte ca in Alexandria avea carnuri, acolo era muzica si desfatare. Ba parca auzea si soapte: Intoarce-te si nu te chinui, mergi acolo unde te-ai desfatat mai inainte. Aceste soapte auzindu-le, ea mai tare plangea si se ruga mai departe. S-a luptat cu aceste ganduri si soapte timp de 17 ani.

Dar, dupa atata zbucium, a venit si pacea in sufletul ei, aducandu-i bucurie, pentru ca simtea ca in timpul rugaciunilor se face lumina in jurul ei. Chema pe Dumnezeu in ajutor si se ruga atat de fierbinte, regretandu-si viata cea desfranata, incat si trupul i se ridica de la pamant. Ea se ruga in smerenie, si lacrimile nu au incetat sa-i curga. Nu mai erau lacrimi de zbucium, ci de bucurie, pentru ca harul Sfantului Duh era asupra ei.

Astfel gasind-o batranul parinte Zosima, a vazut ca era la un cot deasupra pamantului cand se ruga. A spovedit-o si a impartasit-o. Ea l-a rugat ca peste un an sa vina iarasi, ca vrea sa se impartaseasca. De data aceasta a gasit-o adormita intru Domnul si pazita de un leu. Se intreba batranul ce va face cu trupul ei. Dar leul, intelegandu-i gandul si dorinta, i-a sapat o groapa. Si asa s-a salasluit in pustia Iordanului Sfanta Cuvioasa Maria Egipteanca.

Sa ne apropiem de pasii Mantuitorului cu frica si cu cutremur, cu sfiala si cu post, cu jertfa si cu spovedanie. Pentru aceasta sa ne sarguim sa-i zicem Mantuitorului Hristos: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel care ne-ai aratat calea spre Tine, Botezul sangelui si al lacrimilor, paharul mortii intru suferinte, arata-ne si calea cum sa intampinam pe acestea cu toata inima, cu tot sufletul si cu toata dorirea noastra si intampinandu-le cu lacrimi, cu inima smerita si infranta, ajuta-ne sa ajungem intru imparatia Ta impreuna cu apostolii, proorocii, mucenicii, cuviosii si cu toti sfintii.
Amin.