x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Jurnalul Old Confort si lumina

Confort si lumina

16 Feb 2005   •   00:00

Elemente de mobilier destinate relaxarii si corpuri de iluminat se alatura pentru a crea atmosfera de care avem nevoie pentru a ne deconecta de la stresul cotidian.


GEORGIANA TEODORESCU

  • Canapea roz 700 euro
  • Magazin Ever Art
  • Intr-o continua cautare a desavarsirii formei, industria producatoare de mobilier tapitat satisface astazi si cele mai exigente gusturi in materie de canapele si fotolii, creand o gama extrem de diversificata atat prin design cat si prin cromatica. De aceea, este de ajuns sa aruncam o privire in vitrinele magazinelor de specialitate ca sa ne convingem ca putem gasi canapeaua cea mai potrivita interiorului pe care il avem. Living-ul este spatiul cel mai dificil de rezolvat din punct de vedere al luminii. Ambientul trebuie egal scaldat de o lumina uniform distribuita, care sa nu orbeasca, dar nici sa creeze zone de umbra. Zona de lectura sau de conversatie necesita o lumina indirecta, proiectata de o lampa asezata langa canapea sau pe o masuta alaturata.

    Lumina devine astfel element de modelare a spatiului: confera prestigiu anumitor elemente de decor, creeaza centre de interes, fiind un simbol al adevarului si informatiei.


  • Canapea de 2 locuri din piele 1.700 euro
  • Magazin Kler by Gerola

  • Fotoliu alb 200 euro
  • Magazin Ever Art

  • Veioza cu abajur crem
  • 3.600.000 de lei
  • Magazin Atas

  • Canapea-pat rosie din stofa din bumbac 100% 319 euro
  • Magazin Mobexpert

  • Veioza cu abajur roz 1.575.000 de lei
  • Magazin Atas

  • Taburet din piele 450 euro
  • Magazin Kler by Gerola

  • Coltar gri
  • 14.000.000 de lei
  • Magazin Delcanti
  • ×
    Subiecte în articol: magazin