Jocul de-a macelul

Incerc - ca orice telespectator buimac, consemnat in fata televizorului in asteptarea unei vesti bune despre ziaristii romani rapiti in Irak - sa-mi pun ordine in ganduri si scenarii. In astfel de momente, gandul devine pripit: ajungi aforist pe fond nervos...

Intr-o astfel de situatie confuza, in care e aproape imposibil sa faci afirmatii categorice, e metodologic recomandat sa inlaturi, cel putin, premisele inselatoare. O astfel de premisa inselatoare mi se pare cea privind perfectul control pe care rapitorii il au asupra situatiei. In scenariul profesionist, acestia i-au tintit pe ziaristii romani inca din tara, controland evenimentele si intinzand capcana la momentul potrivit (ziua in care Traian Basescu imbraca pe front tinuta de Comandant Suprem). Ei bine, un astfel de scenariu ignora mediul fluid in care traiesc rapitorii. E posibil ca acestia sa reprezinte simpli pescuitori de ostatici straini - pe care mai intai pun mana si abia apoi, in functie de datele acestora, ii valorifica. E posibil ca rapitorii sa fi fost uimiti de amploarea propriei actiuni si sa traverseze un dezacord intestin privind viitorul ostaticilor: ii pot valorica politic, ii pot schimba cu detinuti irakieni, ii pot vinde Romaniei sau unei alte organizatii. E la fel de posibil ca toate aceste variante sa fie absurde; vreau insa sa demonstrez ca trebuie sa evitam tentatia de a gandi grupul rapitorilor ca o masinarie perfect rodata, care are intentii bine definite.

Sa ne imaginam ca o mica celula de banditi irakieni afla intamplator de existenta unor ziaristi straini in raza lor de actiune. Fara indoiala, actioneaza imediat, pentru ca o astfel de ocazie nu se poate irosi. Scopul initial: fixarea unei recompense care urmeaza sa fie platita de familiile ostaticilor (fapt comun in Bagdad). In a doua faza, rapitorii afla de ecoul urias al actiunii lor (si pentru asta, prin reducere la absurd, nu e nevoie decat de un calculator cu conectare la Internet si de un traducator din romana in engleza sau araba). In aceste conditii, pretul ostaticilor se insuteste si banii nu mai sunt singura optiune. Un guvern poate oferi nu doar milioane de dolari, ci cate si mai cate lucruri tentante... Uneori, in astfel de situatii, grupul de rapitori isi pierde busola, membrii intrand in conflict. In varianta pesimista, grupari teroriste importante pot intra pe fir si pot descoperi ca, in fond, niste ostatici romani nu le-ar strica. Si, din nou, grupul de rapitori se poate prabusi sub greutatea propriei capturi.

Pe de alta parte, desigur, trebuie sa evitam premisa de amatorism a rapitorilor. Folosesc paturi chinezesti, par relaxati, nu citesc din Coran - deci sunt niste incepatori caraghiosi. Chiar daca sunt, trebuie sa tinem cont de faptul ca acestia au stabilit deja un contact afectiv cu presa din Romania: sunt megastarurile din umbra. Daca ii tratam ca pe niste caraghiosi - o vor afla. Nu vad de ce le-am provoca un exces gratuit de barbatie.

O observatie: in astfel de exercitii speculative, victimele - adica cei trei ziaristi - devin niste itemi, niste simple concepte de lucru. Pe primul loc trec serviciile secrete, organizatiile subterane, conspiratiile...

Pana acum, politica externa a Romaniei a fost un soi de alint. Vorbeam de axe, cruciade si razboaie cu indolenta celui care stie ca, de fapt, nu e luat in seama de nimeni... Ce - ne spuneam - parca e mare branza sa aperi drepturile omului in Asia si democratia in Africa?! Sunt doar cuvinte rostite la un simpozion unde, oricum, nimeni nu asculta. Uite-asa, din fandacsie in fandacsie, ne-am trezit lideri regionali si parteneri axiali. Si poate ca am mers cu vorba mai departe decat o putem face cu fapta. Intr-un scenariu fericit, avem de-a face cu o organizatie politica capabila sa utilizeze mijloace teroriste, care ii va elibera dupa cateva zile pe ostatici cu mesajul: Poate nu aveti ce cauta aici, poate sunteti prea slabi pentru acest razboi. Sa ne gandim o clipa, lucid, la serviciile secrete romanesi, la aparatul politienesc, la vamesi: chiar suntem pregatiti sa luptam pe propriul teren cu cei care au invins SUA sau Spania? Chiar isi asuma Traian Basescu acest risc urias? Poate un pescador sa tina piept unui submarin? Nu poate Romania aborda o politica externa cu coordonate identice, dar mai nuantata, mai subtila, mai discreta?

Un detaliu acut, care staruie, probabil, in mintea tuturor: Marie-Jeanne rostind mesajul dictat de rapitori, incercanata, palida, uitata de somn - si totusi emanand o inexplicabila frumusete. Am vazut multe ostatice in situatia lui Marie-Jeanne. Erau desfigurate, ravasite de panica si epuizare. Marie-Jeanne, in schimb, invaluita in basma, inconjurata de mitraliere, pare sa fi atins un apogeu tragic al frumusetii.