N-avem carte, avem talibani

Imaginea este izbitoare: un pusti de 14 ani sta cu un caiet in mana, citeste cate un alineat, dupa care inchide ochii si incearca sa-l repete din memorie. Cu ochii inchisi, isi leagana corpul in timp ce invata dobitoceste o cantitate mult prea mare de informatii pentru a-si pune intrebarea daca sunt bune la ceva sau daca intelege ce invata.

Am vazut astfel de imagini din scolile islamice fundamentaliste din Pakistan, unde viitori talibani ai lumii memoreaza aiurea Coranul, dar nu la ele ma refer. Cand am vazut acele imagini nu demult, mi-am amintit ca in scoala, acel pusti am fost eu si alti colegi ai mei. Am invatat sute de pagini, cu citate si versuri, opinii critice savante, manuale cu punctuatie cu tot.

Mai mult ca sigur, ei exista si azi in acest sezon al examenelor in Romania anului 2004.

Ion Creanga a numit asta "curat mestesug de tampenie" acum mai bine de un secol. In contextul anului 2004, aceasta tehnica de indobitocire a generatii intregi constituie un genocid intelectual, iar cei care perpetueaza asa ceva - fie ei profesori sau parinti - comit o crima impotriva Romaniei, asigurandu-i viitoare generatii de oameni fara discernamant, fara initiativa. Ei nu-si vor asuma riscuri, nu vor avea propriile lor afaceri, nu vor vota lucid la alegeri, nu-si vor trage conducatorii la raspundere.

Toate astea pentru ca acestia sunt copiii care au trebuit si trebuie sa invete pe dinafara lucruri aiurea, nu a trebuit sa-si formeze opinii, ci numai sa le repete pe ale altora.

Acum, in toiul sezonului anual de examene, trebuie repetat adevarul trist ca sistemul de invatamant romanesc este un faliment moral colectiv si nu un motiv de mandrie demagogica, o pata pe prezentul si mai ales viitorul Romaniei. In ciuda multor exceptii, este un sistem in care elevii nu au sanse sa treaca examene de admitere in liceu sau facultate fara meditatii particulare, iar profesorii nu pot supravietui din salarii daca nu dau aceste meditatii.

In aceste conditii, este absolut irelevant cati romani muncesc la Microsoft, cati olimpici mioritici ii bat pe aia de la NASA, daca pentru fiecare dintre aceste valori - care cam toate o sterg din Romania - raman in urma zeci, daca nu sute de copii ignorati de profesori ce apartin unei alte ere, de parinti prea ocupati si de un guvern dezinteresat de viitorul tarii pe care se face ca o conduce. Studii multiple au aratat ca materia predata in scoli nu are nici o relatie cu realitatea si este predata in mare parte de cadre didactice care din paleolitic incoace nu si-au mai reevaluat relevanta si si-au aparat scaunul cu ferocitate, asteptandu-si pensia. Cadrele didactice care ar vrea sa-si faca meseria nu pot fi motivate de salarii de mizerie, de o societate in care nimic nu indica respect fata de educatie, fiindca examenele se iau pe bani, succesul se obtine prin pile si smenuri, nu carte. Departe de a fi o prioritate, invatamantul este o nota de subsol pentru oportunistul guvern actual care stie ca notele bune de la Uniunea Europeana nu depind de scolile Romaniei, ci de indicatori economici care pot si trebuie sa fie masati.

Semnele acestei crize a invatamantului le vad in conversatii frecvente in care aproape fiecare om de afaceri din Romania s-a plans ca majoritatea tinerilor de azi nu stiu sa gandeasca critic si sa-si exprime opiniile, si elementare cunostinte necesare vietii profesionale le lipsesc cu desavarsire. In schimb, toti cer mobil si masina la interviul de angajare.

Acesti tineri sunt cei care au trebuit sa invete pe dinafara, ai caror profesori nu au stiut si nu au vrut sa le cultive gandirea libera si initiativa si ai caror parinti nu voiau in scoala decat note mari, fie ele si cumparate sau obtinute prin tocire, nu gandire. O mare parte dintre cei motivati vor sa-si croiasca un altfel de drum decat il ofera Romania, acum iau unul dupa altul calea Vestului.

Criza invatamantului romanesc conteaza mai mult decat imaginea Romaniei la Bruxelles, pentru ca o data ce economia va trebui sa evolueze si sa fie si altceva decat furnizoare de forta de munca ieftina, risca sa-i lipseasca forta de munca care sa "adauge valoare" in sectoare mai sofisticate decat lohn-ul sau agricultura. Ca sa dispara subventiile si marile platforme industriale, panglicarii deghizati in oameni de afaceri, Romania are nevoie de oameni care sa-si ia destinul de guler si sa-si faca mici afaceri din care sa poata sa prospere, care sa ucida apatia si delasarea prin sete de risc si succes.

Romania are nevoie de oameni care sa nu invete comentariul la "Miorita" pe de rost, ci sa poata trece examene argumentand unor profesori deschisi la minte ca in ciuda meritelor ei, balada de capatai a romanilor glorifica fatalismul si neputinta resemnata. In loc sa inghita manualul de economie pe nerasuflate, ei vor trebui sa poata critica ineptiile venite din Palatul Victoria sau Bruxelles. Numai astfel de oameni vor putea aduce schimbari de durata, descotorosindu-ne de mintile de talibani ce ne sufoca economia, scolile si tara.