x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Jurnalul Old Nivel-record de turisti

Nivel-record de turisti

04 Feb 2005   •   00:00

Sectorul turistic international a inregistrat anul trecut cele mai bune rezultate din ultimii 20 de ani. Potrivit Organizatiei Mondiale a Turismului (OMT), numarul turistilor straini a atins nivelul-record de 760 de milioane de persoane, cu 10% mai mult decat in 2003.

Desi toate regiunile au avut o evolutie ascendenta, Asia-Pacific si Orientul Mijlociu s-au remarcat prin rezultatele spectaculoase, raportand cresteri de 29%, respectiv 21%. Majorari semnificative au fost inregistrate si pe continentul american (10%), in timp ce Africa si Europa au avut evolutii sub media mondiala, depasind totusi rezultatele din anii anteriori.

ASIA. Tarile din Asia si zona Pacificului au fost vizitate anul trecut de 154 de milioane de turisti straini, mentinand trendul ascendent anuntat la sfasitul anului 2003. Multe dintre destinatiile din nord-estul si sud-estul Asiei au depasit cu bine efectele epidemiei de SARS si au incheiat anul trecut cu un avans de circa 30%.

MAI SLAB. Europa a raportat anul trecut o crestere de doar 4% a numarului de turisti straini, cel mai mic procent dintre toate regiunile, OMT precizand ca avansul a fost sustinut in mare masura de performanta tarilor din centrul, estul si nordul continentului. Potrivit ultimului barometru realizat de OMT, circa 414 milioane de turisti straini au vizitat destinatiile europene anul trecut. Zona centrala si de est a inregistrat o crestere de 10%, depasind media europeana, in timp ce tarile nordice au raportat o majorare de 7%.

Destinatiile traditionale din zona euro au fost puternic afectate de intarirea competitiei din partea tarilor din afara regiunii, precum a celor din Africa de Nord (Maroc si Tunisia) si Orientul Mijlociu (Egipt).

×