Nunta dupa moarte

Incredibila poveste despre doi indragostiti din Ploiesti. El a murit la revolutie. La scurt timp s-a prapadit si ea. Familiile lor le-au descoperit taina in vis.

PORTRET DE EROU. Era un copil cum nu mai era altul de cuminte si destept, povesteste mama lui Marian. Acesta e si motivul pentru care, in armata, la unitatea militara de pe Soseaua Oltenitei, unde a fost incorporat, a fost facut furierul comandantului. In noaptea de 22 decembrie a trebuit sa se duca la Ministerul Apararii Nationale sa transmita ceva. Cand s-a intors, se pare ca schimbasera parola si el n-a mai stiut-o. A fost, poate, confundat. Cert este ca s-a tras. A fost lovit in cap, in tampla dreapta. Noi, familia, nu am putut sa intram in Bucuresti, sa ajungem la el. L-am inmormantat la 30 decembrie, la Cimitirul Bolovani, din Ploiesti. Apoi, in ianuarie am fost chemati la Procuratura sa spunem, culmea, cum a murit baiatul nostru, daca a avut relatii cu strainii, prin ce cercuri se invartea. Am fost cercetati ca niste vinovati, ca si cum noi am fi tras glont dupa glont in baiatul nostru.

APARE EMILIA. Pe urma, ne-a fost dat sa traim o minune. Exista, undeva in cartierul Malul Rosu, o fata, Emilia Gavan. Nu stiam, la momentul mortii lui Marian, de ea. Am aflat mai tarziu, la cimitir. Despre baiatul nostru s-a facut valva atunci, ca a murit la revolutie. Emilia, totusi, nu a stiut. Avea in jur de 18 ani si nu era grija ei cea mai mare sa urmareasca stirile si evenimentele de la televizor. I-a spus in ziua in care a fost inmormantat, mama ei. Vorbea la telefon si a scapat telefonul din mana. A inceput sa planga, de se cutremurau peretii. Mama ei a intrebat-o ce s-a intamplat. Si, printre lacrimi, zguduita de plans, fata i-a zis: Ă«Doamne, ce baiat era Marian. De ce a trebuit sa moara? Ce-ar fi sa mor si eu la revolutia asta sau in zilele urmatoare? Caci altfel, nu se poateĂ». Vorbele ei sunau macabru, a prevestire. Dar parea greu sa crezi ca o fata de varsta ei, care are toata viata inainte, poate muri. Pe 13 ianuarie, Emilia a fost lovita de o masina, aproape de locul unde locuim noi, si a murit pe loc. N-am stiut, cum spuneam, nimic din toate acestea. La cimitir, intr-o zi, s-a apropiat de mine o femeie. Era la fel de incercanata si distrusa ca si mine. Mi-a spus ca o are pe fiica ei ingropata acolo si ca a avut un vis.

INTALNIREA DIN VIS. Se facea ca Emilia, fata ingropata, se afla intr-o cabana de la munte cu un baiat roscovan, al carui chip i-a ramas scrijelit pe retina. Nu-l cunostea, dar fiica ei era fericita acolo, cu baiatul acela. Beau amandoi lapte si mancau sarmale cu mustar. Faceau planuri despre o vila cu scara interioara, in care sa locuiasca amandoi. Tanarul acela avea mustacioara si era imbracat cu un costum de haine crem. Si, cum ea, femeia aceea, care mi se destainuia, nu intelegea, fata si baiatul deopotriva i-au spus sa vina in ziua cutare la cimitir, sa caute in Cimitirul Eroilor din cadrul Cimitirului Bolovani, o femeie indoliata si sa-i vorbeasca, sa-i povesteasca ce visase si sa fie bune prietene. Am fost socata. Marian asa manca sarmalele, cu mustar. Il ingropasem cu un astfel de costum de haine. Si, da, facea planuri despre o vila cu scara interioara, in care sa locuiasca, dupa ce va termina armata si-si va face propria familie. Cutremurata, i-am aratat femeii fotografia lui Marian de pe cruce. A fost momentul sa fie ea socata: chipul de la mormant era acelasi din vis. Am plans amandoua si-am inteles ca ei, copiii nostri, fusesera, printr-o forta dincolo de puterea noastra de intelegere, predestinati sa fie unul al altuia. Probabil ca, daca ar fi trait, s-ar fi casatorit. Am aflat de la mama Emiliei ca ei doi s-au cunoscut cand a avut Marian examenul de Bacalaureat si, mai apoi, la banchetul de terminare a liceului, s-au regasit. Si cele povestite mai sus, tot asa le-am aflat. Nu au fost, propriu-zis, prieteni, dar au discutat, au ras impreuna, au dezbatut fel de fel de subiecte, poate au dansat impreuna, poate s-au sarutat. Din nefericire, n-au putut sa fie impreuna pe lumea aceasta, printre noi. Soarta a facut sa se reintalneasca si sa fie alaturi pe lumea cealalta.

DOI INTR-O SINGURA FOTOGRAFIE

Am mai auzit despre astfel situatii, povesteste mama. Un baiat, care la fel, cunoscuse o fata, a murit electrocutat si avea un icter netratabil. Fata a murit dupa ce-a murit el. Mama lui a visat ca trebuie sa fie intr-o zi la ulita cu cimitirul, ca sa-i trimita printr-o fata, papionul pe care uitase sa i-l puna la gat, cand il ingropase cu haine de ginerica. Era fata care ar fi trebuit, probabil sa fie sotia lui. ASA A FOST SA FIE. Asa si in cazul nostru. Mama Emiliei mi-a dat o poza cu fata si i-am pus pe amandoi, pe Emilia si Marian intr-o singura fotografie. Acum, poza e la loc de cinste, in vitrina. Ma uit la ea si vorbesc cu cei doi, ca si cum ar fi de fata. Ne-am fi inteles bine, Emilia si cu mine. Dar, asa a fost sa fie. Ca atatea suflete tinere sa-si franga aripile inainte de a apuca sa zboare. Tatal lui Marian da aprobator din cap si completeaza: Urmasii eroilor martiri, ai acestor copii, multi dintre ei, care au murit pentru libertate, pentru o viata mai buna, sunt tratati azi cu indiferenta si raceala, purtati pe drumuri zile si luni intregi, pentru un act, nebagati in seama. Asta e societatea pe care ei au vrut s-o schimbe. Veteranii de razboi, umiliti si ei, sunt, totusi, mai apreciati ca noi.