O lumina spre credinta

Sa ne traiti intru multi ani, Stapane! / 120 de ani de Autocefalie / Sfintii Martiri de la Halmyris / Predica Sfantului Ioan Gura de Aur / In slujba mantuirii neamului nostru / Duminica Sfintei Cruci / Poeme ale Vechiului Testament IPS Antonie, la moartea lui Noica

UN SUPLIMENT IN FIECARE ZI
Ed. Colectie		Sanatate		Gastronomie		Cumparaturi		TV		Casa

SUMAR Evenimentele Bisericii: Sa ne traiti intru multi ani, Stapane! Evenimentele Bisericii: 120 de ani de Autocefalie Crestinismul in Romania: Sfintii Martiri de la Halmyris Indrumar de spovedanie: Experienta vie a binelui Predica Sfintilor Parinti: Predica Sfantului Ioan Gura de Aur Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul Istoria Bisericii Romane: In slujba mantuirii neamului nostru Cuvant de invatatura: Duminica Sfintei Cruci Muzica religioasa: Cantul si muzicienii Sfintei Scripturi Poesia biblica: Poeme ale Vechiului Testament Martiriul Bisericii Romane: Credinta a fost mereu atacata Dosare si compromisuri: IPS Antonie, la moartea lui Noica Procesele Bisericii: Epilog la Procesul Manastirii Cheia Mozaic spiritual: Hrana in Cartea Sfanta Concurs: O sansa pentru oricare crestin

Fiecare clipa isi are plinul ei

Biblia, fluid invaluitor, insinuat incet si permanent in fiinta omului, acoperamant al vietii sau esenta a intelepciunii, purtator de Duh Sfant sau calauza in intuneric si lumina, ascunde adevarul de necontestat ca inceputul a tot ceea ce ar putea reprezenta studiu sau preocupare umana, se afla in Sfanta Scriptura.

Asa precum atomul, particula elementara indivizibila, repeta in structura sa infinitezimala modelul macrocosmic, tot astfel Scriptura are in interiorul ei, nepatruns inca deplin, modelul si profetiile evenimentelor ce vor sa vina, cronica a ceea ce s-a petrecut, dar si a ceea ce va urma, elemente ale vietii de demult, dar si coordonatele de baza ale progresului omenirii, si este singura invatatura care pune mai presus de orice scopul suprem, telul vietii noastre de aici: mantuirea, pentru invierea noastra intru viata viitoare, cea eterna si adevarata.

Pentru ca fara aceasta finalitate, care este idealul, telul muncii, al activitatii fiecarui individ? Doar se spune atat de clar: Nu luam nimic cu noi. Si-atunci, tot chinul, amarul sau realizarile devin fade, marunte, sterpe, fara seva, fara viata.

De fapt, nu este adevarat ca nu luam nimic cu noi, caci fiecare clipa isi are plinul ei, si pentru fiecare din ele vom da socoteala. Totul are sa ne urmeze, si pentru ca povara sa ne fie placuta acolo, pregatirea se face aici.

Imbogatirea constiintei umane cu tot ceea ce este sau va fi necesar ca omul sa nu ajunga in gaura neagra a iadului este esenta activitatii pastorale si misionare dintotdeauna, pentru indrumarea celor multi catre preceptele unei vieti morale si religioase.

Cat de frumoasa este munca preotului, daca aceasta este inteleasa in adancul ei! De aceea a fost el investit cu o aureolare harica vadita prin tot ceea ce ii insoteste slujirea. Nici o alta activitate nu se proiecteaza mai intens spre viitor sau nu este ancorata mai adanc in trecut. Nimic altceva nu se realizeaza pe lume prin cantarile cele mai frumoase, prin rugaciunile cele mai inspirate, prin adoratia simtita de oameni si indreptata spre ceruri, prin binecuvantarile pe care le stim venind de undeva, de departe, prin Duhul Sfant, in casa cea mai respectata, cea mai iubita, cea mai impodobita, singura care trezeste in om tot ceea ce are el mai bun, sau prin apelativul parinte, care merge mai departe de persoana preotului, trecand spre alte lumi apuse, de parc-ar imprumuta drumul invers ecoului.

Astrofizicienii cauta in trecutul altor planete viitorul Pamantului. Viata, deci, nu poate evidentia decat o parte din fenomene, pe cand moartea releva totul. Nimic din ce este vechi, prafuit, ingropat nu este desuet sau perimat, pentru ca acolo gasim raspunsurile celor de azi. Acum mai mult ca oricand e nevoie de ideile Scripturii, pentru ca lumea sa se reaseze in coordonatele credintei, a spus probabil fiecare generatie, pentru ca de fiecare data omul s-a nascut cuprins de aceeasi dragoste nelamurita spre eternul Dumnezeu. Sa fie oare ea definitorie pentru fiinta umana? Aceasta este intrebarea pe care si-au pus-o mereu cei munciti de nelinistea divina, dar fericiti au fost doar cei care au aflat raspunsul.

Nu s-au schimbat din timpurile biblice nici pacatele, nici modul de manifestare, nici cel de depasire a lor. La fel a fost si-atunci, la fel este si-acum. N-au fost mai blanzi dusmanii, nici mai putin crude torturile lor. Omenirea insa a crescut. Bunastarea de pe alocuri n-a adus mai multa fericire, banii n-au fost mai usor de castigat, primejdiile n-au fost mai mici, capcanele nu mai putin perfide. Nimic nu mai e nou sub soare. Razboaiele par mai multe doar prin popularea noilor teritorii, insa neamurile n-au devenit mai beligerante.

Dar omul de azi simte ca nu mai are timp. Aceasta este coordonata ce pare sa se fi redus. Graba de a trai il face pe om sa-si uite moartea. Si, pentru ca sa traiasca mai deplin, omul renunta la ceea ce i se pare inactual si indepartat. Primejdia, da, e aici, il pandeste, dar ce va fi dincolo el nu mai are timp sa gandeasca. Si nici bisericile n-au mai fost agreate, ramase ca niste biete corturi solitare, a caror frumusete ascunsa omul nu mai are cand sa o descopere.

In acest timp comprimat, putinii alesi au pastrat totusi pentru cei mai iubiti fii ai lui Dumnezeu inaltatoarele marturii de cand toate s-au facut, pentru ca, prin cunoasterea lor, sansa mantuirii fiecaruia sa devina realitate.