x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Jurnalul Old Piesa proasta cu actor zaharisit

Piesa proasta cu actor zaharisit

13 Feb 2004   •   00:00

Din cand in cand, Ion Iliescu se stropseste la microfon, indemnandu-ne sa ii luam pe corupti de guler cand fac plaja la nudisti.

Apoi se scarpina-n sacul cu decoratii si le agata in chiept Ordinul Muncii clasa intai. Acest rol ridicol jucat de seful statului intr-o piesa prost regizata a capatat accente grotesti la intalnirea cu autoritatile locale din Romania.

In primul act, limba de lemn a presedintelui a leorpait, hodoronc-tronc, din borcanul cu literatura oarece fraze eminesciene traduse prozaic din "Ai nostri tineri la Paris invata", cu domnisori care-si petrec timpul in huzur si-n distractie, mancand parizer la Paris si hamburgheri la Hamburg, nu ca baronii locali care papa, din patriotism, doar fonduri locale.

In actul al doilea a urmat mozolul fratesc: fostul activist Ion Iliescu ungandu-l cu gradul de Cavaler pe fostul activist Vasile Bulucea, cu seninatatea cu care Regina Angliei ar acorda ordinul de fruntas in productie unui lord. Cavalerul Bulucea, poreclit "Primarul rosu", are marele merit ca in noaptea de 21 decembrie ă€˜89 a coordonat actiunea "Nufarul", de spalare in timp-record, cu tulumba si tarnul, a sangelui ce curgea pe strazile centrale ale Bucurestilor si de ridicare a hoiturilor ciuruite ce indraznisera, cat erau vii, sa strige "Jos Ceausescu!".

Cum Raposatul n-a mai apucat sa-i atarne la gat secera si ciocanul, marele stergator de urme criminale e rasplatit dupa treispe ani de revolutionarul in papuci Ion Iliescu cu Meritul National in grad de Cavaler. Nu stiu cata flegma ar trebui sa produca poporul roman pentru a acoperi acest monument al rusinii inaltat intr-o zi de februarie de un om cu memoria defecta.

×