Regulile dialogului

Dupa cincisprezece ani de democratie, de talk-showuri, de dezbateri parlamentare ar fi trebuit ca civilizatia dialogului sa devina si la noi moneda curenta. Ar fi trebuit sa regasim calmul dezbaterii, asumarea diferentei de opinie, sportivitatea disputei. In realitate n-am recuperat decat voluptatea taclalei.

Taclaua joaca, in Balcani, rolul unui ingredient retoric destinat sa insoteasca si sa amplifice placeri care n-au nici o legatura cu ideile: placerea unei mese bune, a unei petreceri la cafenea, intre prieteni sau, pur si simplu, placerea de a nu face nimic, afisand, totusi, un aer inteligent. Nu contest farmecul taclalei, cordialitatea ei mediteraneana, metabolismul ei destins, de siesta mintala. Ea exclude insa, prin definitie, orice dialectica si, mai ales, orice cautare. Taclaua trebuie sa fie odihnitoare. Stai de vorba. Adica nu te agiti, nu te framanti sa ai dreptate, nu alergi insomniac dupa adevar. Stai. Participi la un joc fara miza epistemologica, un joc din care nimeni nu vrea sa iasa castigator. Dialogul e mai pretentios. El presupune confruntarea unor interlocutori cu opinii diferite si efortul colocvial de a obtine un adevar care difera, eventual, de toate opiniile exprimate. Dialogul implica disponibilitatea fiecaruia de a iesi in intampinarea celuilalt, capacitatea de a fi receptiv fata de punctul de vedere advers, pasiunea investigatiei dincolo de orice narcisisme si vanitati. Dialogul nu vrea nici el sa produca un castigator, dar vrea sa ajunga la un castig. Un dialog care revine la punctul de pornire e pierdere de vreme. Realizarea unui dialog veritabil incepe cu alegerea interlocutorilor. Mai intai, ei trebuie sa nu fie de acord. Unanimitatea e moartea dialogului si daca, de exemplu, Grupul pentru Dialog Social nu si-a valorificat deplin potentialul e pentru ca membrii lui au trait ani de zile in euforia aceleiasi pareri. Parerea "corecta". Pe de alta parte, dialogul nu e posibil nici daca deosebirile dintre cei care il poarta sunt ireductibile. Dialogul dintre un pinguin si o vulpe e o utopie. Participantii la dialog trebuie sa fie de calibru egal, sa impartaseasca valori comune, sa accepte reguli si principii echivalente. Nu e recomandabil sa inviti la dialog reprezentantii unor lumi care se ignora reciproc, sau, mai rau, care se dispretuiesc reciproc. Dialogul e de negandit fara institutia respectului, fara deprinderea unei atente considerari a celuilalt. Virtutea cardinala a dialogului e facultatea de a asculta. Vorbaria, discursul torential, locvacitatea paranoiaca sau vedetismul incontinent exclud perspectiva unui dialog izbutit si polueaza in chip iresponsabil spatiul public. Cunosc un sef de partid a carui inaptitudine pentru dialog poate sluji drept material didactic nu numai pentru Facultatile de Politologie si Jurnalistica, ci si pentru spitalele de boli nervoase. Omul are, in orice dezbatere, comportament de flasneta: clampane abundent si monoton, acoperind orice interlocutie cu debitul sau fetid, de precupeata isterica.

Un venerabil dialectician mi-a atras atentia mai de mult ca dialogul e imposibil si atunci cand interlocutorii sunt oameni de convingeri si obediente ireconciliabile. N-are nici un rost sa pui fata-n fata un credincios si un ateu, un marxist si un platonician, un homosexual militant si un heterosexual inflexibil. Fiecare va pleca acasa convins ca are dreptate si ca celalalt e defect. Cu asta atingem insa o chestiune metafizica. Si, pentru noi, deocamdata, inactuala. Nu inflatia si intransigenta convingerilor blocheaza in Romania dialogul civilizat. Deocamdata, avem probleme de abecedar. Trebuie sa facem saltul de la manierele meciului de categoria B la exercitiul bunelor maniere. De la gratuitatea taclalei, la comunicarea sobra si responsabila.