x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Jurnalul Old Spoturi Chrysler fara Celine Dion

Spoturi Chrysler fara Celine Dion

09 Mar 2004   •   00:00

Cantareata Celine Dion nu va mai aparea in noua campanie Chrysler care va fi lansata saptamana aceasta.

Producatorul de automobile a anuntat ca vedeta a costat prea mult. Compania a cheltuit pentru campania de promovare din 2003, care a avut-o in centru pe cantareata canadiana, nu mai putin de 1,2 miliarde de dolari.

Mai mult decat atat, multi critici ai industriei publicitatii din Statele Unite au considerat clipurile un esec. Acest esec a contribuit la concedierea directorului de marketing al companiei Chrysler, Jim Schroer, in iunie anul trecut, conform presei americane, desi conducerea a afirmat ca a fost vorba de acordul ambelor parti. Unii dintre critici sustin ca "a o vedea pe Celine Dion sofand o masina din care nu vezi mare lucru nu prea iti spune nimic despre masina, nu iti spune de ce exista, de ce e diferita si ce iti ofera. Campania a esuat sa creeze o imagine pentru automobil".

Totusi, reprezentantii companiei au anuntat ca vor colabora in continuare cu Celine Dion. Ea a filmat de curand cateva spoturi pentru siguranta in automobile care vor fi lansate la sfarsitul lunii martie. Insa in spoturi nu este mentionat numele companiei Chrysler.

Noile productii publicitare vor promova noul model al camionetei de teren Town&Country. Alte spoturi pentru PT Cruiser decapotabil, 300c sedan si Crossfire vor fi lansate pe 15 martie, 1 aprilie si 1 mai, conform agentiei BBDO din Detroit, care se ocupa de creatia spoturilor.

"Compania Chrysler este multumita de colaborarea cu Celine Dion", au declarat reprezentantii companiei. "Urmatoarea faza a acestei colaborari se va axa pe siguranta in vehicule, mai ales a copiilor, si Consiliul National al Sigurantei va fi implicat in productia spoturilor. Noua campanie de imagine a brandului Chrysler se va baza pe produs. Ceea ce veti vedea in noile reclame va sublinia trasaturile produsului si maiestria celor care creeaza automobilele."
( ANA-MARIA LUCA )

×