Mirosul supei de duminica din casa parinteasca, plimbarile prin parcurile din centru, porumbeii de la Primaria Veche, rasetele si glumele colegilor pe terasa Flora, berile baute cu profesorii si colegii de facultate la Gradina Banateana, catedrala si cladirea Operei, chipuri vechi de care imi amintesc nostalgic in tot mai rarele mele momente de liniste si singuratate.
De cincisprezece ani incoace, Timisoara este busola romanilor spre lumea civilizata. O busola care indica directia cea buna, drumul ce trebuie urmat pentru ca Romania sa devina un stat dezvoltat, membru al comunitatii europene.
Proclamatia de la Timisoara este unul dintre cele mai importante documente politice zamislite in perioada tranzitiei. Din pacate, putini au fost cei care, la vremea respectiva, i-au inteles cu adevarat sensurile. Proclamatia nu urmarea, asa cum s-a scris in epoca, lichidarea fostilor membri ai Partidului Comunist, nici marginalizarea a patru milioane de romani. Sensurile ei erau pozitive, mesajul sau pornea de la premisa de bun-simt ca dupa o revolutie sangeroasa oamenii nu doresc sa revina la vechiul sistem politic. Or, credeau autorii Proclamatiei - si timpul le-a dat dreptate - nu se putea face capitalism si democratie occidentala cu oameni care au detinut functii de conducere in vechiul sistem, dependenti de mentalitatea si metodele de lucru comuniste. Daca punctele Proclamatiei de la Timisoara ar fi fost aplicate, tranzitia noastra ar fi fost mult mai scurta. Pacat! Suntem atat de generosi in a risipi sansele rare cu care ne intalnim.