x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Jurnalul Old "Traditia"

"Traditia"

28 Feb 2004   •   00:00

Si iata dragi prieteni, am vazut-o si pe asta: bulgarii sunt mai buni decat noi. Mai bine, cei de la UE ne spuneau ca suntem prosti, idioti, dobitoci decat sa anunte ca drumul Bulgariei trebuie sa fie despartit de cel al Romaniei, pentru ca rezultatele obtinute de vecinii nostri sunt mult mai bune, iar noi am deveni un fel de bariera in calea mersului lor, tumultuos si cutezator, spre marile culmi ale Europei.

De ce am ajuns in acest moment penibil nu pot explica in amanunt, caci nu sunt analist politic, dar pot sa spun ca, nici intr-un caz, de vina nu este UE, si cu atat mai putin Bulgaria. A da vina pe vecin ca tie ti-au murit gainile de sete in cotet pentru ca nu le-ai dat apa nu-i decat o smecherie cu care sa te scoti in ochii satului, sa nu te rada babele duminica la barfa de dupa slujba, de cat de idiot esti.

Ca simplu cetatean sunt, intr-un fel, perfect motivat in oftica mea, de niste intamplari pe care le-am trait ca turist, in trecere prin tara de la sud de Dunare. Pe scurt, intr-un rastimp de aproximativ sase ore cat a durat drumul prin Bulgaria, am fost oprit de cinci echipaje ale politiei rutiere bulgaresti si am platit patru spagi groase intre 10 si 20 de euro. La al cincilea, cand am constatat ca era o escrocherie clara la mijloc, indicatorul aparatului radar aratand peste 120 km la ora, in timp ce eu nu aveam cum sa am mai mult de 80, deoarece ieseam dintr-un tunel si am respectat intocmai indicatia de restrictie de viteza, am clacat si nu am vrut sa mai platesc bacsisul. Singura mea vina era ca aveam numar de inmatriculare de Romania. Le-am explicat prin diverse semne domnilor politisti bulgari ca asa ceva nu se poate, ca-i de neimaginat, ca-i o greseala, dar explicatiile mele au avut la ei acelasi efect ca muzica lui Eminem la o baba surda. Mi-au ars o amenda de 30 de euro, asta ca sa ma invete minte sa dau spaga de 20 alta data.

Celor care n-au avut prilejul, dar poate vor ajunge cu masina in Bulgaria vreau sa le dau un sfat: atunci cand un vames se uita lung la acte sau un politist iti zice " big problem" inseamna ca trebuie sa-ti pipai portofelul. Daca te faci ca nu intelegi din prima, pasul doi este exprimarea directa si fara jena, prin cuvantul: traditia. Eu nu intelegeam ce vroiau toti agentii de la radare cu acest cuvant, pana ce un vames, de undeva de la granita de sud a Bulgariei, uitandu-se in portbagajul masinii si negasind nimic suspect, a inceput si el sa zica "traditia, traditia", in timp ce-mi facea cu ochiul, complice. Noroc cu un TIR-ist roman, aflat in preajma, care mi-a spus sa-i dau 5 euro, ca "traditia" inseamna spaga. Asadar, pana si bulgarii stiu ca la noi, la romani, spaga este traditie, si nu una oarecare, ci milenara.

Dupa aceasta experienta de concediu, in care am simtit pe propria piele ce inseamna sa fii strain intr-o tara saraca si in tranzitie, m-am intrebat deseori ce parere si-or fi facand europenii despre Romania. Or, daca in Bulgaria este asa cum am vazut eu, iar UE zice ca in Romania e mai rau ca in Bulgaria inseamna ca-i jale mare, fratilor! Si noi care iiluam la misto ca au fata de gradinari si ceafa de halterofili... Cum poate gandi UE ca, doar in cativa ani, acest obicei, "traditia", intrat in sangele neamului, va fi starpit, nu pricep? Cu atat mai hilara mi se pare initiativa domnului Adrian Nastase de a incepe o campanie publica de lupta impotriva micii coruptii. A cata, oare? Parca am fi pe vremea lui Nea Nicu, cand o tineam din campanie, in campanie, pana s-a ales praful si de tara, si de el. Acuma incepem inca o data lupta anticoruptie? N-am mai inceput-o de atatea ori? Cu ce rezultat? Cum sa te impotrivesti traditiei? Poti pleca din Balcani? Poti zbura de langa bulgari, poti muta tara de pe malul Dunarii si s-o pui pe malul Rhonului? Nu! Si atunci, nu-i mai cuminte sa se lupte contra micii coruptii, anihiland, direct, marea coruptie? Sa intre spaima in politistii, profesorii sau functionarii spagari, mici, dar multi, prin deconspirarea coruptilor mari si grasi, plini de osanza, transpirati si cu rasuflarea grea de atata spaga cata au inghitit in timpul ultimei guvernari? Nu se poate curata pestele de la coada, cu o mana, si cu cealalta sa-i dai cu parfum pe cap ca sa nu se simta putoarea. Dar nu cumva si metoda asta de a curata pestele face parte tot din traditie.

×
Subiecte în articol: tradiţia