Am citit in ziare ca Talpes a declansat Jihadul impotriva PSD. As putea sa intreb, mai mult sau mai putin ironic, Cine este domnul Talpes?!. Dar, vai!, apoi o sa fiu obligat sa petrec la masa de scris zile intregi pentru a pune pe hartie toata activitatea domniei sale de combinagiu, afacerist fara afaceri, sef de servicii secrete fara secrete pentru sine, si tot asa pana la capitolul XVI, volumul X.
Dar poate ca ne vom ocupa alta data de incalcitele ite ale afacerilor la care domnul Talpes era mosorul, iar la capetele firelor erau barbati - ca sa nu zic oameni de afaceri - al caror statut a intrat si intra in contradictie cu Parchetul National Anticoruptie.Pana atunci insa trebuie sa comentam putin declaratiile pe care domnul Ioan Talpes le-a facut dupa ce a parasit PSD. In primul rand, fostul om de incredere al lui Ion Iliescu n-a facut niciodata parte din PSD. Ba chiar as putea spune ca domnul Talpes nici din guvernul Nastase n-a prea facut parte. Sunt renumite cucaielile sale, avand ochelari de securist pe nas din timpul sedintelor de guvern, ca fiind principalul aport pentru integrarea Romaniei in UE. Atat si nimic mai mult. In ceea ce-l priveste pe Omar Hayssam, colegul sau de calatorii prezidentiale, domnul Talpes, are tupeul sa ameninte ca va dezvalui din proprie initiativa increngatura relatiilor arabului cu PSD in cazul in care institutiile statului nu o vor face. Daca nu ar fi avut parul alb, mi-as fi permis sa-l intreb fara prea multe menajamente: Sa mori tu?. Dar asa, nu-mi ramane decat sa cred ca partea de cabotin din domnia sa a invins partea de amnezic sau invers. De fapt, nici nu mai conteaza la un caracter asa de puternic. Atat de puternic, incat, dupa ce a stat mai bine de cincisprezece ani in solda lui Iliescu, s-a predat, incercand sa treaca la Basescu. Cu tot cu bagaje, cu tenderi si tenderei, cu tot cu experienta sa de viata, de lume si de pahar. Daca a fost bun Iliescu, de ce n-ar fi bun Basescu? Trebuia si domnia sa intr-un fel sa-si salveze camarazii de lupta si malai. Ion Iliescu? Ce-i cu el? E un om bolnav, trebuie sa-si oblojeasca ranile politice. Si, in plus, destul a fost al lui, sa mai fie si al doamnei Nina.
Este posibil ca acum, cand totul ii pute domnului Talpes, sa nu-si dea seama ca mirosul cu pricina vine tocmai de la domnia sa.
Citește pe Antena3.ro