x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă 4 mituri medicale ridicole pe care şi tu eşti tentat să le crezi

4 mituri medicale ridicole pe care şi tu eşti tentat să le crezi

09 Mar 2013   •   16:19
4 mituri medicale ridicole pe care şi tu eşti tentat să le crezi
1: Atacurile de cord sunt întotdeauna însoţite de durere
Ce ai auzit
Când un personaj dintr-un serial tv sau dintr-un film suferă un atac de cord (de obicei bărbaţii sunt cei se confruntă cu această problemă la tv), îşi duce mâna la inimă, după care cade din picioare şi moare. În show-urile mai realiste, şi-a putea duce mâna la umăr întrucât scriitorii au auzit că infarcturile cauzează dureri puternice care cuprind şi mâna.
Ideea principală care se desprinde este că atacurile de cord sunt dureroase. Unii le simt ca şi cum inima le-a luat foc sau ca şi cum ar fi fost împuşcaţi în piept.

Realitatea
Dacă infarctul te-ar durea atunci consideră-te norocos. Durerea este modul prin care organismul îţi trimite un semnal de alarmă care te anunţă că trebuie să mergi la control înainte ca lucrurile să se agraveze. Cele mai înfricoşătoare atacuri de cord sunt cele care nu dor absolut deloc. Acelea sunt cele care te omoară înainte de a şti că suferi un infarct.
Chiar şi dacă eşti suficient de norocos deoarece corpul te anunţă prin durere că inima ta are de gând să te trădeze, durerea rareori vine în forma la care te aştepţi. Durerile în piept pot fi doar un simptom dintr-o serie mai lungă. Unele dintre ele precum dureri de dinţi fără un motiv aparent întâmplătoare încât, probabil nu te-ai gândi să consulţi un cardiolog sau un doctor.

Citeste despre celelalte mituri medicale pe sfatulparintilor.ro


×