Dacă nu cumva suntem reni și avem de livrat cadouri peste tot prin lume, e destul de puțin probabil ca în ianuarie să fim mai slabi și mai în formă decât acum. Și adesea ficatul este cel mai afectat. E bine să ținem cont de sfaturile specialiștilor, ca de exemplu, să ne bucurăm de porții mici și să mâncăm încet, astfel încât să savurăm fiecare îmbucătură. Încercați să așteptați 10 minute înainte de a lua o a doua porție pentru a vă ajuta să determinați dacă vă este cu adevărat foame. Alegeți alimente care știți că vă vor plăcea cel mai mult și iată câteva recomandate de medicul Laura Ene, care vor ajuta ficatul să treacă cu bine peste această perioadă
1. Fulgii de ovăz
Alimentele bogate în fibre ajută ficatul să funcţioneze bine, pentru că îmbunătăţesc considerabil digestia. Fulgii de ovăz, de exemplu, varianta fără zahăr, sunt un aliat nu doar împotriva kilogramelor în plus, ci, datorită faptului că au în compoziţie beta-glucani, un tip de fibre extrem de active biologic în corp, cu rol antitumoral, antiinflamatoriu, antiobezitate, antialergic şi imunomodulator, contribuie la reducerea nivelului de grăsime depozitată în ficat, protejându-l.
2. Broccoli
Legumele susţin sănătatea ficatului, aşadar te sfătuiesc să le introduci în meniul zilnic. Concret, una dintre cele mai sănătoase legume pentru ficat este broccoli. Principala sa substanţă activă, sulforafanul, stimulează acţiunea acestui organ, fapt ce face ca broccoli să fie cel mai bun detoxifiant al ficatului. Dacă nu te împaci cu gustul, încearcă mai multe rețete până găseşti una care îți place, dar nu îl evita. Adaugă condimente în prepararea lui, mai ales usturoi. Dacă înveți să gătești legumele cu gust, vei face preparate de excepție.
3. Cafeaua
Deşi poate nu te aşteptai, în cantitate moderată, cafeaua e benefică pentru ficat. Au dovedit-o chiar studiile, care au arătat că un consum de 2, 3 ceşti pe zi te poate proteja de efectele nocive ale consumului excesiv de alcool sau de cele ale dietei nesănătoase. Mai mult, cafeaua poate reduce şi riscul de cancer hepatic.
4. Ceaiul verde
Această băutură bogată în antioxidanţi numiţi catechine ajută la prevenirea mai multor tipuri de cancer, printre care şi cel de ficat. Şi ca să îţi dau şi un pont, îți zic că dacă preferi să îl bei cald, atunci cantitatea de catechine absorbită de organism va fi şi mai mare.
5. Apa
Cel mai important lucru pe care poţi să îl faci pentru bunăstarea ficatului este să îţi menţii o greutate sănătoasă. Cel mai simplu mod de a face asta este să înlocuieşti sucurile din comerţ, chiar şi pe cele aşa-zis naturale, cu apă. Şi să te hidratezi corespunzător. O să fii surprins câte calorii goale vei economisi într-o singură zi.
6. Migdale
Sunt o sursă importantă de vitamina E, un nutrient care ajută la protejarea ficatului împotriva bolilor hepatice. Tot migdalele sunt un aliat de nădejde şi pentru inimă, deci un pumn de migdale crude pe zi înseamnă sănătate curată. Le poţi mânca pe post de gustare sau le poţi adăuga în salate, pentru un gust crocant delicios.
7. Nucile
Poate nu te-ai fi gândit, dar nucile conţin un aminoacid numit arginină, care ajută ficatul să se detoxifieze de amoniac. Totodată, sunt de ajutor în ficatul gras. Consumă-le crude sau uşor coapte şi mestecă-le bine, astfel încât efectul să fie mai rapid.
8. Spanacul
Legumele cu frunze verzi conţin un antioxidant puternic numit glutation, de mare ajutor în funcţionarea corectă a ficatului. Uşor de preparat şi delicios ca garnitură, spanacul merge atât cu carne slabă, cât şi cu brânzeturi. Iar dacă ţi se pare că s-a ofilit, pudrează peste el niște parmezan proaspăt, iar gustul va fi senzațional.
9. Afinele
Aceste mărgeluţe de culoare albastru închis conțin nişte substanțe nutritive numite polifenoli, care te protejează împotriva bolii hepatice grase nonalcoolice, boală care de multe ori merge mână în mână cu obezitatea și colesterolul crescut. Dacă afinele nu sunt pe gustul tău, poţi să îţi iei doza de polifenoli din alte alimente precum ciocolata neagră, măslinele și prunele.
10. Ierburile și condimentele
Cu siguranţă le foloseşti atunci când prepari ceva de mâncare. Şi dacă o faci doar pentru gust, trebuie să ştii că folosindu-le îţi susţii şi sănătatea, pentru că toate sunt o sursă bună de polifenoli sănătoși. Oregano, salvie, rozmarin, curry, scorțișoară sau chimen, nu doar îţi protejează ficatul, ci te ajută să scazi substanţial şi nivelul de sare adăugat în mâncare.
Ghimbirul, usturoiul și pătrunjelul sunt și ele cunoscute ca fiind bune pentru ficat. Și încă un sfat: mâncați încet. Este nevoie de aproximativ 20 de minute după ce începem să mâncăm pentru ca stomacul nostru să transmită creierului senzația de saturație. Încetinirea mesei poate ajuta la menținerea porțiilor sub control și ne permite să știm când să ne oprim din mâncat.