Când iei decizia să bei îţi asumi şi mahmureala de a doua zi. Dacă ştii ce se întâmplă de fapt în corpul tău atunci când bei, însă, poţi evita o mahmureală foarte severă.
Odată intrat în organism, alcoolul modifică echilibrul chimic al corpului, oferind, în primă instanţă un efect fizic mai mult sau mai puţin plăcut - te îmbeţi.
Odată intrat în sânge, însă, alcoolul inhibă producerea vasopresinei. Inhibarea acestui hormon poate avea diferite efecte pe care consumatorii de alcool probabil că le recunosc: întârzierea orgasmului, pierderea memoriei de scurtă durată, reflexe întârziate, uneori creşterea agresivităţii. Cel mai puternic efect, însă, este acela că lichidele din corp nu mai hidratează corespunzător ţesuturile, în schimb sunt direcţionate direct către vezica urinară, motiv pentru care băutorul va face vizite repetate la toaletă.
Acest lucru duce la deshidratarea corpului, principalul motiv al mahmurelii de a doua zi. Mahmureala va fi mult mai severă dacă pe lângă consumul de alcool, băutorul face şi alţi paşi greşiţi.
Un obicei care agravează mahmureala este fumatul excesiv în timpul consumului de alcool. Atunci când băutorul "sudează" ţigările, pe lângă intoxicaţia cu alcool se va alege şi cu o intoxicaţie minoră cu nicotină. Astfel, organismul se vede nevoit nu doar să neutralizeze toxinele venite odată cu alcoolul, dar şi cele venite de la ţigară, lucru ce va prelungi durata intoxicaţiei şi va "mânca" resursele de minerale ale organismului.
Un alt obicei care poate face mahmureala şi mai severă este băutul pe călduri excesive sau activităţile fizice care însoţesc consumul de alcool (de regulă dansul în cluburi).
În acest caz, pe lângă faptul că organismul este deshidratat din cauza alcoolului, prin transpiraţie pierde şi minerale preţioase pentru asigurarea echilibrului chimic al corpului (sodiu, potasiu, calciu, magneziu etc), făcând ca ficatul să lucreze mult mai greu, iar intoxicaţia să dureze mai mult.
Toate aceste abuzuri asupra organismului vor fi resimţite pe deplin a doua zi dimineaţă. Lichidul pierdut de corp, în special prin urinările frecvente, va face ca organismul să fie atât de deshidratat, încât creierul, rămas fără fluide, să fie mai mic ca de obicei. Micşorarea creierului face ca membrana creierului, care este ataşată de craniu, să fie întinsă - motivul pentru care băutorul are durerea specifică de cap a mahmurelii.
De asemenea, lipsa de energie este cauzată de pierderea mineralelor. O greşeală comună este să bei dimineaţa o porţie generoasă de cafea. Deşi, pe moment, efectul energizant al acestei băuturi poate face bine, cafeaua va deshidrata şi mai mult corpul, agravând durerea de cap.
În schimb, ajută consumul de lichide precum apa sau sucurile naturale de fructe, care vor rehidrata corpul. De asemenea, se recomandă consumul de ouă şi de banane, alimente care grăbesc procesul metabolic fapt care duce mai repede la eliminarea toxinelor din corp.