x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Cum poți slăbi fără dietă. Sfaturile oferite de doctor Cezar: ”Nimic nu e interzis, totul e permis!”

Cum poți slăbi fără dietă. Sfaturile oferite de doctor Cezar: ”Nimic nu e interzis, totul e permis!”

de Redacția Jurnalul    |    25 Mai 2024   •   21:20
Cum poți slăbi fără dietă. Sfaturile oferite de doctor Cezar: ”Nimic nu e interzis, totul e permis!”

Cu toții ne dorim să scăpăm de kilogramele nedorite, însă dietele sunt extrem de greu de respectat. Iar la sport, nu toți ne pricepem.

Există însă soluții și pentru cei care nu pot respecta o dietă. Doctor Cezar a explicat, în exclusivitate în emisiunea iThink cu Iusti Fudulu de la Antena 3 CNN, care sunt cei șase pași pentru a scăpa de grăsimea acumulată, fără alimente cântărite sau calorii numărate. 

  1. Motivația

„În primul rând să se gândească de ce vrea să facă asta. Îți trebuie o motivație. Poate ai copii de crescut sau vrei să-ți vezi nepoții sau îți place viața. Pentru că dacă nu-ți place viața e ok să te sinucizi lent. Vreau ca peste 20-30 de ani să nu mă întoarcă cu targa într-un centru de reanimare? Vreau să mor la mine în pat de bătrânețe bună? Dacă oamenii nu mai au niciun scop, le e ușor să cadă în prada plăcerilor de azi. Și 80 de ani dacă ai îți poți schimba viața. Poate vrei să mai trăiești încă 10...”, a explicat medicul cardiolog.

  1. Conștientizarea

„Să vezi ce ai făcut astăzi, ce ai făcut ieri. Îți faci plăcerea, dar mai mănânci și o salată, mai ții și un post, hai să fii mai cumpătat, o zi sau două. Pentru că merg pe principiul: nimic nu e interzis, totul e permis. Pentru că ce e interzis, mai rău e râvnit.”, a adăugat doctor Cezar.

  1. Hidratarea

„E foarte importantă hidratarea, să avem săruri minerale”, spune el. De altfel, medicul recomandă postul negru sau postul intermitent care se ține doar cu apă bogată în minerale.

  1. Mișcarea

„Nu există sănătate fără mișcare. Oricine poate să facă mișcare. Corpul trebuie să se miște.”, a completat medicul.

  1. Respirația

„Nu respirăm, nu știm să respirăm. Plămânii nu sunt folosiți, nu e folosită diafragma, deci eu când umflu și vreau să umflu toți plămânii, eu trebuie să împing diafragma în jos, și în felul ăsta masez și intestinele, pentru că dacă am constipație, le mai dau două palme acolo să se miște. Respirația este o funcție automată a organismului pe care o putem controla voluntar. Singura! Nu poți controla ritmul cardiac, dar poți controla respirația care le controlează pe toate”, a explicat doctor Cezar.

  1. Soarele

Cu ce ne-ar putea ajuta soarele să dăm jos kilogramele? E simplu. Vitamina D este esențială pentru funcționarea optimă a organismului. „Carența de vitamina D cauzează obezitatea!”, a adăugat doctor Cezar, invitatul lui Iusti Fudulu la iThink.

 

×
Subiecte în articol: doctor cezar dieta pasi kilograme sport