După 10 ani de la abandonul ţigării riscul cardiac devine ca al nefumătorului

Unii, cu voinţă  anemică, care se ascund când e momentul să înceapă războiul cu tutunul, se scuză în falset “bunicul a fumat 70 de ani şi a trăit până la 90 de ani”! Motivaţie slăbănoagă, bunicul a trăit până la borna de 90 fiindcă întâmplător fusese înzestrat cu o stofă biologică bună, care a rezistat “muşcăturilor” tutunului. Ţigara e bine să fie aruncată în orice moment.

Tutunul nu are vacanţă, roade din toate sistemele organismului, le şubrezeşte, le năruieşte. De aceea de fumul de ţigară trebuie să te lepezi  cu grăbire. Bătălia nu e uşoară, dar nici o Himalaie, pe care nu o poţi escalada. Dacă îţi încordezi voinţa şi rezişti 3-4 zile la drăcuşorii care îţi arată ţigara, victoria asupra acestui viciu distrugător se conturează tot mai tare. În două direcţii mari atacă fumatul, în deschiderea drumului atât bolilor cardio vasculare, cât şi bolilor canceroase. Primejdii foarte mari care se soldează şi cu decese. Abandonarea fumatului micşorează zi cu zi riscurile de îmbolnăviri de inimă şi de cancere. Dar e necesar  un timp mai îndelungat pentru ca să se diminueze riscurile până la primejdiilor evident mai mici ale nefumătorilor. În privinţa vulnerabilităţii aparatului cardio-vascular, după 10 ani de la lepădarea de fumat riscurile cardiace şi vasculare ale fostului fumător s-au micşorat până la nivelul de risc al omului care n-a pus niciodată ţigara în gură. În legătură cu pericolul instalării cancerelor, riscul  celui care a aruncat ţigara se diminuează treptat, dar durează mai mult de un deceniu până fostul fumător e pândit puţin ca un nefumător. Şi desfiinţarea efectului rău de surplus de secreţie acidă în stomac, de care se face vinovat tutunul scade semnificativ la câteva săptămâni după oprirea trasului din ţigară. Dispare peste o lună-două şi acea tuse a fumătorului, care trezeşte tot blocul când fumătorul îşi curăţă traseele pulmonare prin accese de tuse.

În BPOC, bronşita cronică obstructivă cu enfizem pulmonar prima măsură este sistarea fumatului, se opreşte astfel deteriorarea pe mai departe a capacităţii respiratorii, ea nu revine la normalul de demult, dar respiraţia nu se mai înrăutăţeşte progresiv.