x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos 6 soluții pentru a-ți reveni rapid după mesele îmbelșugate de sărbători

6 soluții pentru a-ți reveni rapid după mesele îmbelșugate de sărbători

de Redacția Jurnalul    |    28 Dec 2023   •   14:00
6 soluții pentru a-ți reveni rapid după mesele îmbelșugate de sărbători

Mesele îmbelșugate sunt o tradiție de sărbători însă prea multe alimente consumate ne pot crea probleme digestive.

Mâncatul în exces creează disconfort abdominal, reflux acid și alte probleme neplăcute. Ignorăm semnalele de sațietate transmise de corpul nostru și astfel ne trezim cu dureri și nu reușim să ne revenim. 

Printre simptomele neplăcute sunt arsurile gastrice, balonare, meteorism, greață, dureri abdominale, reflux gastroesofagian, oboseală și somnolență. 

Însă există câteva lucruri care te vor ajuta să reduce simptomele și să-ți revii destul de repede potrivit specialiștilor centrului medical academic Cleveland Clinic, din SUA, citați de medicool.ro:

1. Plimbare

Practicarea unor exerciții fizice moderate stimulează mișcările intestinale și digestia alimentelor. Acest lucru poate fi util în situațiile în care indigestia este asociată cu o motilitate intestinală redusă.

Exercițiile fizice pot ajuta și la reducerea acumulării de gaze în tractul digestiv și eliberarea acestora, având ca efect atenuarea disconfortului abdominal.

2. Apă

Sistemul tău digestiv are nevoie de mai multă apă atunci când mănânci prea mult. Apa ajută în procesul de digestie și poate atenua senzația de plenitudine care îți creează disconfort. 

Totodată, apa diluează sucurile gastrice și atenuează astfel senzația de arsură care se instalează de cele mai multe ori după o masă abundentă. 

3. Probiotic

Probioticele sunt bacterii „bune”, benefice pentru sănătatea sistemului digestiv. Ele ajută la menținerea unei flore intestinale sănătoase.

Consumul de alimente bogate în probiotice sau administrarea de probiotice sub formă de suplimente poate ajuta la gestionarea indigestiei, balonării și modificărilor de tranzit intestinal. Cele mai bune surse alimentare de probiotice sunt chefirul, iaurtul, murăturile și unele brânzeturi fermentate sau maturate. 

4. Ceai din plante

Plante precum menta, ghimbirul și mușețelul pot ajuta digestia și reduc disconfortul abdominal. Mentolul relaxează mușchii netezi ai intestinelor și atenuează spasmele musculare din intestin care provoacă acumularea de gaze și balonarea.

Mușețelul are un efect relaxant asupra musculaturii gastrointestinale și reduce senzația de greață. Ghimbirul accelerează viteza de golire a stomacului.

5. Compresă caldă pe abdomen

O compresă caldă aplicată pe partea superioară a abdomenului relaxează musculatura abdominală și mușchii stomacului, ceea ce ajută la atenuarea spasmelor și crampelor abdominale asociate cu indigestia.

Poți folosi o sticlă sau o pungă cu apă caldă, un săculeț cu sare sau cu semințe încălzite. Asigură-te că temperatura lor nu este prea ridicată pentru a evita arsurile pielii. Pune sticla sau punga într-un prosop subțire pentru a evita contactul direct cu pielea. Lasă compresa să acționeze timp de 15-20 de minute.

6. Antiacid

Dacă ai reflux gastroesofagian și simți o senzație de arsură în capul pieptului după masă, antiacidele te pot ajuta să scapi de disconfort. Aceste medicamente neutralizează excesul de acid clorhidric din stomac. Ele conțin săruri alcaline, cele mai utilizate fiind carbonatul de calciu, bicarbonatul de sodiu, hidroxidul de aluminiu, hidroxidul de magneziu și carbonatul de magneziu.

Este important să iei antiacide doar la recomandarea unui medic, deoarece au contraindicații în anumite afecțiuni și interacționează cu alte medicamente pe care le iei. 

Ce să NU faci dacă ai mâncat prea mult

Există câteva activități sau obiceiuri care pot să agraveze disconfortul abdominal după o masă îmbelșugată.

Nu te culca imediat

Evită să stai așezat sau să te culci imediat după masă. Stai în poziție verticală cel puțin 2-3 ore pentru a permite alimentelor să se digere și pentru a preveni refluxul acid.

Evită exercițiile intense

Dacă activitățile moderate sunt permise și chiar recomandate, cele intense ar trebui evitate imediat după masă. Exercițiile solicitante pot îngreuna procesul de digestie și pot să agraveze disconfortul abdominal.

Evită cofeina și alcoolul

Cafeaua și băuturile alcoolice încetinesc procesul de digestie și agravează refluxul gastroesofagian. Este recomandat să eviți aceste substanțe pentru câteva ore după o masă copioasă.

Evită fumatul

Majoritatea fumătorilor au obiceiul de a-și aprinde o țigară după masă, dar fumatul agravează refluxul acid și poate afecta procesul de digestie. 

×
Subiecte în articol: digestie sanatate sarbatori