x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Art Nouveau, pe timp de criză

Art Nouveau, pe timp de criză

de Eugenia Mihalcea    |    25 Oct 2009   •   00:00
Art Nouveau, pe timp de criză
Sursa foto: Dani Pozo/AFP

Suntem "prietenoşi cu natura", răscolim dulapurile şi magazinele second-hand la fiecare început de sezon, pentru că se poartă vintage, pentru că e criză şi deoarece, mai presus de orice, ţinem la binele planetei. Şi totuşi, totul este numai o iluzie. Industria modei de lux nu îmbrăţişează criza decât la nivel de declaraţii, atunci când marii creatori se retrag pe domeniile lor, unde se declară sclavii talentului ce tocmai i-a năpădit.

În realitate, criza economică mondială a devenit un pretext pentru punerea în valoare a culorilor şterse şi triste ale noilor sezoane, pentru revenirea Art Nouveau-lui, a femeii de acum 100 de ani din tablourile lui Klimt, înconjurate de păsări, animale, flori.

"Culorile mai terne arată starea de criză, determină la reflecţie, la întoarcerea în trecut, de multe ori la întoarcerea în copilărie", explică specialistul Mihai Cosmatchi cum decid în zilele noastre casele de stil ce se va purta. Nelly Rodi, Carlin, Promostyl sunt doar câteva dintre marile birouri de stil consultate de cei din industrie.

Marii creatori sunt plini de har, dar sunt unii care mai consultă caietele de stil cu texturi, culori, dar şi idei de comunicare vizuală. Cert este că specialiştii ştiu cu cel puţin un an sau chiar doi înainte ce se va purta. Sunt obligaţi să fie atât de "vizionari", din simplul motiv că ciclul de producţie pentru vestimentaţie, accesorii, dar mai ales pentru maşini, obiecte electrocasice - care sunt şi ele în pas cu moda - cere timp.

"Sunt mai multe birouri de stil care se laudă că ştiu care vor fi tendinţele de culoare pentru anii următori. Pantone este unul dintre acestea", adaugă Mihai Cosmatchi, care predă un curs de "Modă contemporană" în cadrul Fundaţiei Calea Victoriei din Bucureşti. El explică faptul că până şi marile companii cumpără game cromatice de la aceste birouri, mai ales pentru produse pentru care nici un departament specializat nu stă să aleagă culoarea - cum ar fi husele, râşniţele de cafea etc.

Culorile pentru automobile, turism, construcţii trebuie cunoscute cu trei-cinci ani înainte, pentru vestimentaţie, electronice şi electrocasnice cu unul-doi ani înainte, în timp ce şase luni sunt suficiente numai pentru hainele care urcă pe podium.

FEMEIA VAMPIR REVINE
Şi ce putea fi mai simplu pentru 2009-2010 decât revenirea la Art Nouveau? Lumea în criză pare a fi dispusă să cheltuiască sume la fel de exagerate pentru lux, dar măcar să i se creeze impresia că o face într-un stil cât mai "natural". "Femeia de lux este superioară, arogantă, priveşte de sus. Este o imagine care se potriveşte de minune femeii de acum 100 de ani, când doamnele erau tenebroase, societatea se liberaliza, iar în mare vogă erau cabareturile, prostituţia, pornografia, dar şi senzualitatea", completează Costmachi.

De aceea, în primăvara anului viitor, ca şi în această iarnă, în modă va exalta vegetalul, inspiraţia din natură, dar şi misticismul, astrologia, kabbala. "Bărbatul a inventat acum 100 de ani femeia vampir, o imagine înspăimântătoare, un look pe care femeile şi l-au însuşit acum."

×
Subiecte în articol: moda criza stare de lux