Machiajul subliniat cu ajutorul creionului dermatograf face privirea exotică şi atrăgătoare. Cu o singură condiţie: să îl alegeţi pe cel potrivit şi să îl folosiţi corect, precizează Viviana Iordache, medic specialist dermatolog la Centrul Medical Miko Med.
Citiţi cu atenţie eticheta!
Specialistul nostru atrage atenţia că primul pas atunci când alegem un creion dermatograf este să citim cu atenţie eticheta. „Alegerea unui creion dermatograf scump doar pentru că acesta va fi folosit o perioadă lungă este o greşeală frecventă”, spune doctor Viviana Iordache. Este o greşeală, deoarece un creion dermatograf trebuie schimbat destul de des, pentru a evita iritaţiile, ochii roşii, mâncărimile sau conjunctivita. În principiu, un creion dermatograf are garanţie între şase luni şi un an.
Ocazional, nu în permanenţă!
Aplicarea creionului dermatograf este una dificilă, pentru că pielea din jurul ochilor este mult mai sensibilă decât restul pielii de pe faţă. Pentru a evita formarea ridurilor din jurul ochilor, nu folosiţi creionul dermatograf zilnic.
Pentru un machiaj corect, aplicaţi dermatograful de la un capăt la celălalt al ochiului.
De asemenea, creionul dermatograf poate fi folosit şi pentru conturarea buzelor, dar şi pentru accentuarea culorii şi a densităţii sprâncenelor. Atenţie! Dacă este folosit cu acest scop, creionul dermatograf trebuie să aibă o culoare naturală, apropiată de cea a buzelor sau a sprâncenelor, în funcţie de zona pentru care este folosit.
Dezavantaje
În ciuda avantajului estetic evident, creionul dermatograf are şi un mare dezavantaj. Dacă este folosit necorespunzător (neascuţit suficient), poate avea repercusiuni asupra corneei. De asemenea, creionul dermatograf se îndepărtează cu greutate, ceea ce înseamnă că tenul va fi agresat printr-o metodă abuzivă de demachiere.
În funcţie de culoarea părului
Criteriul de care se va ţine seama în alegerea creionului dermatograf este culoarea părului. Astfel, dacă ai părul blond închis, alege un creion dermatograf albastru sau gri. Persoanele cu părul blond-cenuşiu pot alege creioanele de culoare albastru, gri sau verde deschis. Dacă părul este blond închis, se va opta pentru un creion maro sau maro închis. Persoanele şatene ar trebui să aleagă un creion dermatograf albastru sau negru; cele brunete, negru, gri, maro sau verde închis; roşcatele, maro sau verde.