Cunoscut şi sub denumirea de terapie geotermală, masajul cu pietre calde este unul dintre cele mai apreciate tratamente antistres. Însă cei care solicită un astfel de masaj în clinicile de înfrumuseţare au în vedere inclusiv detoxifierea şi echilibrarea energetică a organismului.
STATIC
Pietrele calde se pot aplica pe piele fără a se face masaj. Acestea se poziţionează de sus în jos (de la zona umerilor la călcâie), iar când se iau se face în sens invers. Cristina Bălănescu, medic primar medicină generală, cu competenţă în terapii complementare de la Centrul Medical Clar Med, menţionează că este bine ca pietrele să se aşeze şi în palme şi pe talpa piciorului.
Temperatura pietrelor nu trebuie să depăşească 40 de grade. Se lasă 10 minute să acţioneze. După ce se iau pietrele, zonele se masează cu un ulei, nu cu loţiune sau cremă de corp.
DOTĂRILE SALONULUI
Pentru a vă bucura de un masaj ca la carte, în salon trebuie să existe o masă de masaj, beţişoare parfumate şi uleiuri aromatice, recipientul de încălzire pentru pietre, uleiul de masaj, dar mai ales... pietrele. În ceea ce priveşte pietrele, specialistul nostru ne precizează că acestea sunt alese pe mărimi şi forme, în funcţie de fiecare parte a corpului (umeri, genunchi, picioare, gât, coloană). Atenţie! Se folosesc pietre care pot fi cuprinse în mâna terapeutului. Astfel, cele rotunde sunt potrivite pentru braţe şi mâini, cele lunguieţe pentru zona gâtului şi cele mai fine pentru spate şi ceafă. De preferat, se vor alege pietre lucioase, precum granit şi jad.
STARE DE BINE
În primul rând, masajul se va face pe spate, mai puţin pe alte zone şi nu va depăşi 10-15 minute.
Nu vă temeţi! Temperatura pietrelor, deşi ridicată, nu o să vă ardă, ci veţi simţi furnicături plăcute în tot corpul, vă asigură dr Cristina Bălănescu. Această senzaţie plăcută ajută la reducerea stresului. Totodată, această terapie ameliorează circulaţia sângelui şi metabolismul celular. Temperatura mai ridicată favorizează transpiraţia, contribuind la eliminarea toxinelor. Per ansamblu, o astfel de şedinţă este echivalentul unei stări generale de bine.
ANTICELULITIC
Masajul cu pietre se poate face şi cu ulei, dar şi cu miere. "Îl recomand pe cel cu miere persoanelor care au probleme cu kilogramele în plus", precizează specialistul nostru. Acest tip de masaj are un efect anticelulitic dovedit.
La finalul orei de masaj, sunteţi sfătuiţi să beţi multă apă, pentru a reface cantitatea de lichide şi de săruri pierdute prin transpiraţie.
Pietrele calde pot fi aşezate între degetele picioarelor pentru a reda supleţea încheieturilor.
ALTERNANŢĂ = TONIFIERE
Alternanţa cald/rece este benefică şi când este utilizată în masajul cu pietre. Astfel, pietrele calde au rolul de a destinde muşchii feţei, iar pietrele reci revigorează şi tonifică ţesuturile.
SFATURI
Masajul cu pietre este contraindicat persoanelor cu afecţiuni cardiace, femeilor însărcinate, celor care alăptează, persoanelor cu epilepsie. Totodată, specialistul nostru atrage atenţia că pietrele nu trebuie aşezate pe faţă, pe torace şi pe sâni.
Citește pe Antena3.ro