x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Sfaturi de frumusețe. Metode de îndreptare a părului

Sfaturi de frumusețe. Metode de îndreptare a părului

20 Iun 2024   •   19:15
Sfaturi de frumusețe. Metode de îndreptare a părului
Sursa foto: shutterstock

Oricât încerci să te coafezi acasă, nu reușești să arăți ca la salon. Astfel că cel mai bun lucru este să urmezi sfaturile specialiștilor.

Părul tău trebuie să fie curat, după care înveți cum să-l întinzi, fără să strici firul de păr

Prin urmare, părul are nevoie de anumite etape de pregătire. Îl speli cu șampon și apoi aplici balsamul.

Dacă părul tău este moale și uscat, ai nevoie de o mască de păr sau o poți prepara acasă, din ulei de măsline și ouă. Amesteci ingredientele iar apoi le aplici, începând de pe vârfuri. Lași amestecul să acționeze timp de o oră și apoi îl speli cu un șampon blând și un balsam. 

Pregătirea părului

Perii bine părul și aplici o protecție împotriva căldurii ori un spray de păr. 

Dacă ai păr drept natural, trebuie doar să îl piepteni. În schimb, dacă părul tău este creț, ia uscăorul, oo perie rotundă și clame. Împarți părul în 4-5 părți și lucrezi pe rând fiecare porțiune. Menții uscătorul într-un anumit unghi și dai deoparte peria rotundă pe măsură ce îndrepți părul. Vei adăuga astfel volum la rădăcini. În această etapă, părul poate arăta puțin rebel.

După ce l-ai uscat, împarți părul din nou, pe secțiuni. Lucrezi de la vârfuri spre rădăcină. Împarți părul în mijloc și vei crea o secțiune la bază, la mijloc și la vârf de fiecare parte. Delimitează-le cu ajutorul clamelor.

Cum folosești placa

Placa de păr trebuie setată corect. Pe aceasta se pot depune diferitele produse pentru păr, așa că o poți șterge cu o dischetă înainte de a o băga în priză. 

Părul drept are nevoie de o setare mai joasă decât cel creț sau ondulat. Setează la 250 de grade Celsius. Dacă firul estesubțire sau aspru, poți crește temperatura la 300 sau 410 grade. 

Începe mereu cu un nivel mai scăzut și crește temperatura cât e nevoie.

Totodată, aplici placa de la vârzuri și acoperi cele trei secțiuni: bază, mijloc și vârfuri.

Scoți clama și prinzi o mică secțiune de câțiva centimetri, apoi prinzi restul părului la loc. Aplică aparatul la baza scalpului și împinge pe lungimea părului cu mișcări descendente.

O metodă simplă de îndreptare a părului și împiedicarea formării câlților este să folosești și o perie ori un piaptăn.

Trebuie să menții o distanță de 2-3 centimetri față de scalp ca să nu îl arzi cu pla.a. Dacă vrei bucle ușoare, pe măsură ce părul devine drept, așază placa sub vârfuri.

Dacă observi o porțiune rebelă, aplică din nou placa, atât cât e nevoie.

Există și porțiuni care nu au fost coafate. Aplică ulei de finisare sau spray de păr ca să elimini zonele încrețite pe dinții periei și trece-o ușor prin păr. Produsul va rămâne pe păr fără să-l îmbâcsească, potrivit catine.ro.

×
Subiecte în articol: păr frumusete