x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Plantele pe care trebuie să le consumi zilnic. Medicul Vlad Ciurea: „Sunt minunate”

Plantele pe care trebuie să le consumi zilnic. Medicul Vlad Ciurea: „Sunt minunate”

de Redacția Jurnalul    |    22 Ian 2024   •   18:14
Plantele pe care trebuie să le consumi zilnic. Medicul Vlad Ciurea: „Sunt minunate”

Neurochirurgul Vlad Ciurea spune că există trei plante care nu trebuie să lipsească din preparatele culinare. 

„Mi-aduc aminte că, în copilărie, mama mea aduna plante primăvara. Urzici, ștevie, lobodă… De ce, o întrebam? «Să schimbe sângele!» Așa se știa pe atunci. Și era perfect. Natură pentru sănătate. În plante există totul. Eu le spun «patrimoniul verde». Pentru că îmbunătățesc starea întregului organism. De aceea spun deseori -multe depind de noi. Paleta alimentară de astăzi conține foarte mulți aditivi. Toți acești aditivi fac ca mâncarea noastră să fie mai colorată, mai apetisantă, poate și mai gustoasă. Dar mult mai nesănătoasă! Și, atunci, este bine să profităm în această perioadă de verdețurile proaspete, care sunt minunate. Ca să nu mai spun că este și post și un pic de moderație este binevenită”, a scris medicul Vlad Ciurea, pe pagina de Facebook.

Mai mult, profesorul Vlad Ciurea a oferit și câteva sfaturi despre cum pot oamenii să ducă un stil de viață sănătos.

„Dimineața, trebuie să ne trezim cât mai devreme, să deschidem geamurile larg și să facem câteva exerciții de inspirație și expirație.

Un profesor din Academia rusă, care a trăit o perioadă în Siberia, spune că se poate trăi 150 de ani cu aerul curat din Siberia. Aerul acela să intre în plămân.

Acele mici exerciții fizice ajută creierul să se încălzească, să pornească toate circuitele.

Apoi, să bem două pahare de apă la temperatura camerei. Primul pahar este extraordinar, pentru că evacuează toate dejectele tubului digestiv. Al doilea pahar cu apă este foarte bun pentru că intră în circulație și pune «locomotiva» în mișcare”, a mai spus Vlad Ciurea.

Neurochirurgul Vlad Ciurea a atras atenția asupra obiceiurilor alimentare nepotrivite și a făcut câteva recomandări pentru o digestie bună.

„Nu este bine să mâncăm la prânz mult, pentru că tot sângele se duce în stomac, creierul rămâne ischemizat și ne apucă somnul.

Cine vrea să lucreze, trebuie să mănânce foarte puțin la prânz. Pledez pentru apă la temperatura camerei, nu sucuri acidulate.

Creierul are două puncte de activitate maximă: între 10.00 – 12.00 și 16.00 – 18.00. Dacă a obosit, putem să-i dăm un pic de cafea, pe care să o bem încet. Creierul așteptă să fie răsplătit cu un dulce bun, dar fără zahăr”, a conchis medicul.

×
Subiecte în articol: plante Vlad Ciurea verdeturi meniu