x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Prima condiție pentru slăbit: mănâncă „în dorul lelii”

Prima condiție pentru slăbit: mănâncă „în dorul lelii”

de Florin Condurateanu    |    04 Sep 2017   •   18:00
Prima condiție pentru slăbit: mănâncă „în dorul lelii”
Sursa foto: Fotosmurf03/Getty Images/iStockphoto

S-a ajuns ca la întâlnirea cu cineva, acesta să-ţi zică repede o reţetă de slăbire originală, îţi turuie imediat dieta precum “bună dimineaţa”. Toţi au un secret de a te lepăda de kilogramele în plus.

Cred că nu există o cură de slăbire infailibilă, mai ales că metoda de slăbire nu trebuie aplicată pe bandă rulantă, oricărui om. Cura de slăbire trebuie să fie adaptată pe caracteristicile fiecărui om, în concordanţă cu metabolismul lui, cu fineţurile organismului acestuia. Dezvăluim şi noi unele metode de a slăbi, auzite de la mai mulţi oameni, care chiar astfel şi-au strâmtat hainele. Menţionăm de la început că în orice dietă trebuie respectat un principiu ştinţific al medicinei. Hrana unui om trebuie să conţină zilnic toate principiile alimentare, să alimenteze organismul şi cu proteine şi cu lipide şi cu glucide, să nu uite vitaminele, oligoelementele, sărurile. Şi, bineînţeles, nu trebuie scăzută cantitatea de lichide. Medicii critică acele diete care într-o zi propun numai salată, în altă zi struguri, a treia zi gălbenuş de ouă şi atât, în următoarele dimineţi doar câte o felioară de carne. Văduveşti organismul de componente indispensabile, ce se impun zilnic, dar în cantităţi drămuite. Dar, iată câteva metode de slăbire propuse de unii, care le-au aplicat cu succes chiar pe ei. O profesoară de medicină, care a slăbit substanţial, dezvăluia că aranjase cu prietenele ei să o sune la telefon în timpul mesei. Se întrerupea din mâncat, vorbea la telefon 10 minute şi când se reîntorcea în faţa farfuriei nu mai avea poftă de mâncare. Şi la bogatele ospeţe de Sărbători, medicii nutriţionişti, cardiologii, gastroenterologii invită la pauze între felurile de mâncare şi în aceste întreruperi să se facă mişcare, să se danseze, să se tăifăsuiască pe balcon. Poţi mânca două sarmale şi celelalte două după o oră. Este verificat drumul spre îngrăşare atunci când omul mănâncă precum lupii, când se bat turcii la gura lui. Omul nu trebuie să hăpăie, e bine să mănânce, cum zice românul, în dorul lelii, cu încetinitorul. Mâncarea trebuie mestecată bine, pe îndelete, e cazul să fie mestecată şi apa. Digestia începe din gură, fărâmiţarea alimentelor cu dinţii scuteşte stomacul de treburi suplimentare. Mâncarea e bine să nu fie prea aspectuoasă, prea atractivă, s-o mănânci şi cu ochii. Trebuie să fie în culori cuminţi, fără înfrumuseţări care să cheme furculiţa şi lingura. Pentru a slăbi trebuie să laşi în farfurie o treime din cantitatea de mâncare obişnuită. Şi, evident, trebuie să ai în minte principiul de a te ridica de la masă neîndestulat, să ai senzaţia că ai mai mânca. Când te ghiftuieşti, ai făcut rost de kilograme în plus.

 

Cei care privesc cu groază acul cântarului e cazul să ştie că delicioşii cartofi prăjiţi sunt o veritabilă bombă calorică. Prin prăjire cartofii pierd apa şi se concentrează în carbohidraţi. Şi, colac peste pupăză, prin prăjire cartofii se îmbibă cu uleiul care îngraşă şi el. Mestecătorii de seminţe la meci şi la televizor e cazul să fie informaţi că o pungă cu seminţe are atâtea calorii precum un pachet de ciocolată cu alune. Pentru a topi caloriile aduse de seminţe sau ciocolată trebuie să mergi pe jos 5-6 kilometri.

 

 

×