x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Substanţe nocive în cosmetice

Substanţe nocive în cosmetice

de Gina Matei    |    21 Apr 2009   •   00:00
Substanţe nocive în cosmetice

Le folosim pentru a ne înfrumuseţa, pentru a ascunde micile imperfecţiuni.



V-aţi gândit însă vreodată că din amici, loţiunea de corp, crema hidratantă, rujul, parfumul, v-ar putea deveni adevăraţi inamici? Asta pentru că ingredientele nocive conţinute de produsele cosmetice pot provoca alergii, iritaţii şi chiar cancer.

Prin urmare, dr Viviana Iordache, medic specialist la centrul medical Miko Med, ne sfătuieşte să citim cu foarte mare atenţie eticheta. Este prima măsură pentru a ne feri de "duşmanii" din produsele cosmetice.

SUBSTANŢE CU EFECT TOXIC
"Teoretic, nu există produse cosmetice care să ne pună sănătatea în pericol. Cu condiţia să le folosim moderat şi să le aplicăm doar în zonele pentru care sunt destinate, pentru a evita neplăcerile", atrage atenţia medicul Viviana Iordache.

Anumite substanţe din compoziţia unor cosmetice pot cauza alergii. Dintre substanţele din produsele cosmetice care pot provoca alergii amintim un conservant foarte toxic, chleoroacetamide, poate cauza atât alergii, cât şi iritaţii, boli ale aparatului reproducător. Acest conservant se găseşte în gelul de duş, şampon şi balsam de păr.

Mai periculos decât acest conservant este antioxidantul BHA, existent în compoziţia multor produse cosmetice. Acesta poate cauza cancer şi probleme ale sistemului imunitar. Are un efect toxic, în special asupra sistemului endocrin. Poate fi găsit în mascara, fond de ten, creion dermatograf, creme cu efect anti-îmbătrânire.

În vopselele de păr se găseşte substanţa phenylendiamine, care poate cauza alergii puternice, arsuri, cicatrice şi boli ale sistemului nervos. Tot în vopselele de păr se găseşte şi persocinolul. Acesta este un iritant puternic pentru piele, având efect toxic asupra ţesuturilor.

Methylparaben se numeşte ingredientul cosmetic declarat periculos de către Uniunea Europeană. Se găseşte în special în cremele cu factor de protecţie solară ridicată şi în cele hidratante. Este de evitat pentru că poate cauza alergii şi este toxic pentru ţesuturi şi organele interne, întrucât este complet absorbit prin piele.

PENTRU BEBELUŞI
Medicul Viviana Iordache recomandă ca, pentru îngrijirea pielii şi a părului bebeluşilor, să folosim produse speciale pentru ei, nicidecum produse adresate adulţilor. Gama articolelor cosmetice pentru bebeluşi este din ce în ce mai bogată, ceea ce face ca alegerea să fie mai dificilă. Pentru aceasta consultaţi medicul sau testaţi-le cu multă grijă pe pielea bebeluşului.

De asemenea, atunci când cumpăraţi un astfel de produs este foarte important să vă uitaţi la termenul de valabilitate. Pentru că folosirea produselor cosmetice expirate poate provoca afecţiuni severe, indiferent dacă bebeluşul are piele normală sau sensibilă.

×
Subiecte în articol: cosmetica cosmetice