x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Tot ce trebuie să ştii despre EPILAREA DEFINITIVĂ

Tot ce trebuie să ştii despre EPILAREA DEFINITIVĂ

27 Mar 2013   •   15:09
Tot ce trebuie să ştii despre EPILAREA DEFINITIVĂ

Visul oricărei femei este să scape definitiv de părul nedorit de pe corp. Dacă s-ar putea, cât mai repede, cu riscuri cât mai puţine şi cu investiţii minime. Vestea bună este că acest lucru se poate realiza, iar rezultatele pot fi mai mult decât mulţumitoare.

"Epilarea definitivă este definivă, aşa cum îi spune şi numele. Există şi cazuri de pacienţi care au dezvoltat foliculi piloşi în zona tratată după 7-8 ani de la intervenţie. Însă aceste situaţii sunt rare. Există zone prost tratate sau insuficient tratate şi atunci părul creşte din nou sau mult mai subţire decât părul iniţial, dar acest lucru ţine de aparatul care se foloseşte mai mult decât de tehnică. Dacă tratamentul se face corect şi toti factorii care ţin de o epilare definitivă sunt corecţi, atunci rezultatele sunt corespunzătoare. Un folicul de păr distrus este distrus, nu se mai reface", a explicat pentru RTV.NET  medicul dermatolog Sebastian Pop.

CITEŞTE ŞI: Mituri despre epilare: Ce este sau nu adevărat despre ritualul de înfrumuseţare

Dincolo de tehnologia folosită şi de experienţa specialistului care face tratamentul, este necesar să se ţină seama şi de moştenirea genetică a pacientului. Astfel, pacienţii cu pielea de tip mediteranean sau persan, care sunt diferiţi de pacienţii din România, de exemplu, pot avea surpriza neplăcută ca părul să revină după o anumită perioadă de la tratament.

Citeşte şi Epilarea, un obicei aparent igienic, dar care poate favoriza o infecţie gravă

Persoanele care au dereglări hormonale şi care vor să apeleze la epilarea definitvă este bine să facă o vizită la medic înainte. "În acest caz, o consultaţie endocrinologică este bine venită, pentru că altfel, tratamentul de epilare definitivă este degeaba. Persoanele cu dereglări hormonale pot apela la epilare definitivă, însă rezultatele sunt mai proaste, pentru că dacă exista un stimul puternic pentru ca foliculii de păr să se dezvolte mai intens decât la alte persoane, atunci trebuie eliminat stimulul acesta", a precizat medicul.

Citeşte şi Secretul unor picioare frumoase: EPILAREA cu ZAHĂR

Metode de epilare definitivă: IPL şi laser

Cele mai cunoscute metode de îndepărtate a firelor de păr sunt IPL (lumina intens pulsată) şi laser. Teoretic, metoda cu laser este mai eficientă decât cea cu IPL, însă un bun specialist poate să genereze rezultate foarte bune cu oricare din cele două.

Află pe RTV.NET unde este mai bine să fie realizate procedurile de epilare definitivă şi ce reacţii adverse pot apărea 

×