x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Zilnic, un bărbierit reuşit!

Zilnic, un bărbierit reuşit!

de Magda Colgiu    |    11 Apr 2011   •   19:03
Zilnic, un bărbierit  reuşit!
Sursa foto: /Thinkstock
160721-18-27-sante-page-07-image-0002.jpgÎn decursul vieţii, un bărbat alocă bărbieritului între 3 şi 6 luni. Pentru unii bărbaţi, bărbieritul este un simbol al virilităţii. Pentru alţii, este o corvoadă asociată cu multiple neplăceri: iritaţii, uscarea pielii, mâncărimi... Să începem ziua, domnilor, cu un bărbierit reuşit!

Nu e un stres
Bărbieritul nu trebuie considerat un stres zilnic. Este un ritual al frumuseţii masculine, care are nevoie doar de respectarea unor reguli simple pentru a dobândi rezultate excelente. În primul rând, trebuie să vă cunoaşteţi foarte bine tipul de ten şi sensul de creştere a firelor de păr. În funcţie de aceaste elemente, veţi şti care este direcţia şi sensul de acţionare a aparatului de ras sau a briciului. Majoritatea firelor de păr trebuie tăiate în primă  fază în sensul de creştere, apoi, în "răspăr", adică în sensul invers al creşterii.

Bărbaţii cu piele sensibilă sunt sfătuiţi să aplice un tratament special seara, înainte de bărbieritul de dimineaţă. Nu există un moment din zi potrivit pentru bărbierit. Singura condiţie: bărbieritul să se efectueze imediat după duş, deoarece apa caldă înmoaie atât pielea feţei, cât şi barba. Specialiştii în cosmetică recomandă, de asemenea, ca imediat după bărbierit să nu se mănânce nimic. În acest fel, se evită orice risc de iritare a pielii din cauza fluxului de sânge care vine către obraji în timpul masticaţiei. După ras, este foarte important să se aplice o loţiune. Cu toate că majoritatea bărbaţilor preferă loţiunile after-shave care conţin alcool, acestea nu sunt chiar recomandate. Bărbaţii sunt sfătuiţi să încerce fie un after-shave cremos, fie chiar o cremă pe bază de glicerină.

Briciul vs lama şi aparatele de unică folosinţă
Este important să se acorde o mare atenţie instrumentelor folosite. Mulţi bărbaţi se declară încântaţi de aparatele de unică folosinţă cu mai multe lame. Dar tot ei afirmă că urăsc să se bărbierească din cauza senzaţiei neplăcute de după această operaţiune. De aceea, încet, încet, bărbaţii revin la bărbieritul clasic. Acesta se realizează cu briciul şi prespune într-adevăr multă atenţie. Însă rezultatele sunt perfecte. Obrazul este neted, cu pielea asemă­nă­toare celei a unui bebeluş. Pentru a se ajunge însă zilnic la această performan­ţă, bărbieritul cu brici trebuie precedat de o pregătire a feţei. Astfel, înainte de bărbierit, faţa trebuie acoperită cu un prosop umed, fierbinte. Instrumentul care completează trusa necesară unui bărbie­rit perfect este pămătuful. Acesta ar trebui să fie confecţionat din păr natural, excelent fiind cel de bursuc. Folo­si­rea pămătufului are avantajul că pregă­teşte faţa pentru ras, ridicând chiar şi firele de păr dezordonate sau care au tendinţa de a se ascunde sub piele.
Un săpun special pentru bărbierit este şi el important şi, în opinia unor bărbaţi, este mai bun decât spumele de ras.

Bărbierit uscat cu aparatul electric
În cazul în care este preferat bărbieritul cu aparatul de ras, pielea trebuie să fie perfect uscată. Chiar şi aşa, înainte de începerea operaţiunii, este nevoie să se urmeze câţiva paşi: se clăteşte faţa cu apă călduţă, masându-se pielea în sens opus creşterii firelor de păr. Se usucă faţa şi se aplică pudră. Abia apoi se începe bărbieritul.

Unii bărbaţi sunt mulţumiţi pentru că au fire de păr din abundenţă în regiunea bărbii, considerând că faţa lor este protejată de intemperii. Dar există şi bărbaţi nemulţumiţi. Motivul? Bărbieritul zilnic. Acest chin este şi mai mare, din cauză că majoritatea produselor folosite pentru această operaţie deshidra­tează tenul.

Ce ar trebui totuşi să facă bărbaţii pentru a avea un ten tânăr, hidratat şi proaspăt mai mult timp, în condiţiile în care ei se bărbieresc zilnic. Specialiştii dermatologi sunt de părere că, începând cu vârsta de 30 de ani, utilizarea zilnică a unei creme de faţă este recomandată. Acest tratament măreşte gradul de elasticitate şi de protecţie a pielii.
De asemenea, cremele speciale pentru bărbaţi hidratează pielea. Dacă bărbaţii au un job în aer liber, este indicat să folosească şi o cremă cu filtru UV.

Gomajul la masculin
Puţini reprezentanţi ai sexului puternic admit că au nevoie de gomaj. Cât despre numărul celor care recunosc că apelează la acest procedeu de îndepărtare a celulelor moarte, acesta este şi mai mic. Cosmeticiana spune că un bărbat care se bărbiereşte zilnic trebuie să beneficieze de un gomaj o dată sau de două ori pe săptămână. Gomajul va fi mai insistent în principal pe zonele în care nu se bărbiereşte (nas, frunte etc.). De asemenea, pentru a uşura bărbieritul şi a face pielea mai fină, se recomandă frecarea obrajilor cu un burete mai aspru.

×
Subiecte în articol: cosmetica