
„Aceste statistici ar putea fi chiar subestimări. Pe de o parte, mulți respondenți s-ar putea să nu vrea să recunoască faptul că sunt furioși în trafic, pentru că furia este sociabil indezirabilă. De asemenea, statistic, avem mai mulți oameni care raportează că au fost ținte mai degrabă decât inițiatori ai actelor de furie în trafic, ceea ce sugerează că unii inițiatori s-ar putea să nu recunoască faptul că au reacționat cu mânie”, sesizau psihoterapeuții Hal Arkowitz și Scott O. Lilienfeld în studiul „Adevăruri și mituri despre sănătatea mentală” (Editura Lifestyle, 2024).
„Microbul” îi/ne atinge pe toți
Psihologa Elisabeth Wells-Parker, de la Universitatea de Stat Mississippi, și asociații săi au sugerat că termenul de „furie la volan” presupune incidente specifice de mânie și agresivitate îndreptate cu intenție împotriva altor șoferi, vehicule sau obiecte. „Atunci când acest comportament erupe - remarcau psihoterapeuții Hal Arkowitz și Scott O. Lilienfeld -, prezența armelor de foc poate înrăutăți situația. Așa cum au arătat medicul Matthew Miller, de la Facultatea de Sănătate Publică Harvard, și colegii săi, 11% dintr-un eșantion de 790 de șoferi selectați la întâmplare au raportat că au în mașină, întotdeauna sau uneori, un pistol (de obicei încărcat). Cine sunt acești oameni? Oricine poate fi susceptibil de reacții furibunde în trafic. Furioșii de la volan sunt bărbați și femei, tineri și bătrâni, bogați și săraci, tulburați mental și sănătoși, oameni cu și fără probleme de furie generalizate și membri ai tuturor etniilor”.
Tendințe spre egalitate
Mai departe: „Unii se înfurie aproape de fiecare dată când conduc, în timp ce alții se mânie mai rar. Cu toate că răzbunarea agresivă, precum atacul sau crima, caracterizează capătul extrem al spectrului acestor comportamente, cei mai mulți dintre șoferii nervoși prezintă reacții mai puțin grave, precum insulte verbale, gesturi obscene, apăsarea claxonului, intrarea agresivă în fața altor șoferi și angajarea în urmărirea altor mașini. Totuși, cercetările indică unele trăsături comune ale persoanelor susceptibile de acte de agresivitate atunci când se află la volan. Oamenii cu tendințe agresive în situații diverse, inclusiv în familie și la serviciu, au o probabilitate crescută de furie la volan. Șoferii tineri sunt mai înclinați la astfel de comportamente decât șoferii mai înaintați în vârstă. Bărbații manifestă o predilecție mai mare pentru furie, deși recent femeile încep să îi ajungă din urmă”.
Șoferii slabi sunt mai toleranți
În completare: „Mulți dintre cei care se înfurie la volan sunt, de altfel, cetățeni-model, cu succese în muncă și în relații, și respectați în comunitățile în care trăiesc. De ce unii oameni se înfurie și devin chiar violenți ca reacție la comportamentul iritant al altor șoferi, dar nu și alții? Psihologul Jerry Deffenbacher, de la Universitatea de Stat Colorado, a formulat ipoteza că unii oameni au o trăsătură sau o predispoziție către acest tip de comportament, care este stimulată de stilul de condus defectuos al altor șoferi. În multe dintre studiile lui, savantul a constatat că cei care prezintă niveluri mai scăzute ale trăsăturii sunt mult mai puțin înclinați să reacționeze cu furie când sunt la volan, chiar și atunci când sunt expuși la aceiași factori declanșatori”.
„Izvoare” ale agresivității
Nu în ultimul rând: „Alți cercetători au încercat să descopere natura acestei trăsături și au constatat, în studiile lor, că cei înclinați să se înfurie la volan prezintă una sau mai multe caracteristici, precum: agresivitate generală (care nu se limitează la șofat), niveluri crescute de stres, tendințe antisociale sau control scăzut al impulsurilor, toleranță scăzută la frustrare etc. Cercetătorii au demonstrat, de asemenea, că cei furioși la volan au o sensibilitate crescută la presupusele atacuri la adresa stimei lor de sine. De exemplu, în practica sa clinică, Hal Arkowitz, coautor al acestui volum, a constatat că persoanele cu probleme legate de furia la volan percep comportamentele agasante ale altor șoferi ca pe un semn de lipsă de respect și ca pe o insultă personală mai degrabă decât să atribuie acele comportamente lipsei de atenție sau nesăbuinței celorlalți șoferi”.
„S-a constatat că anumite probleme psihice se corelează cu trăsătura de furie la volan, inclusiv tulburările de personalitate antisocială și borderline, precum și abuzul de alcool și substanțe”, Hal Arkowitz, psihoterapeut
Oricine poate fi susceptibil de reacții furibunde în trafic. Furioșii de la volan sunt bărbați și femei, tineri și bătrâni, bogați și săraci, tulburați mental și sănătoși.
