Unele probleme stomatologice, chiar dacă nu par foarte grave, generează disconfort și ne afectează calitatea vieții. Acesta este și cazul glosodinia, o senzație de arsură în gură, pe care, posibil, am experimentat-o mulți dintre noi, dar nu am știut cum se numește.
De ce apare GLOSODINIA?
Specialiștii nu au reușit, încă, să identice cauzele care generează glosodinia, însă dr. Ion Melnic, specialist în chirurgie dento-alveolară, ne explică de ce este important să acționăm încă de la primele semne ale apariției acestei senzații de disconfort.
Glosodinia își face simțită prezența printr-o senzație de arsură la nivelu întregii cavități bucale. Pentru început, ușor, la nivelul limbii, obrajilor și gingiilor, iar apoi cuprinde toată gura.
“Glosodinia poate fi primară, ale cărei cauze, încă, sunt neclare, sau secundară, ce apare ca o consecință a unor afecțiuni sistemice. În forma sa secundară, dacă nu poate fi chiar evitată, măcar simptomele ei pot fi mult diminuate cu tratamentul adecvat”, a declarat dr. Ion Melnic.
GLOSODINIA se asociază de multe ori cu BOLI GRAVE
..........................
Află la ce semne trebuie să fii atent și ce alte boli grave poți avea dacă ai fost diagnosticat cu GLOSODINIA