x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Ce este histerosalpingografia

Ce este histerosalpingografia

de Dr Dana Tinică    |    25 Iul 2012   •   18:28
Ce este histerosalpingografia

Histerosalpingografia este o metoda radiologica de vizualizare a interiorului uterului si a tubelor (trompelor) uterine, cu folosirea unei substante de contrast, titulatura investigatiei provenind de la denumirea in greaca a organelor studiate: hysteron (uter) si salpinx (tuba).

Uterul este un organ cavitar (gol in interior), situat median, in pelvis (partea inferioara a abdomenului). El are forma conica (cu varful in jos), greutatea de 50-70 de grame si dimensiuni diferite: la femeia adulta, care nu a nascut niciodata de 6 cm lungime, 4 cm latime si 2 cm grosime, la femeile care au nascut. Bineinteles, in timpul sarcinii dimensiunile uterului cresc. Uterul se termina in partea inferioara cu colul uterin, care se deschide in vagin. In partea superioara a uterului, din coltul drept si, respectiv, stang pornesc trompele uterine sau falopiene, care se indreapta spre ovarul de pe partea respectiva, avand fiecare o lungime de 7-10-12 cm. Trompele uterine au rol in captarea ovulului (celula reproducatoare feminina) produs de ovar si tot in interiorul lor are loc intalnirea cu spermatozoidul si eventuala fecundare a ovulului, precum si inceperea dezvoltarii oului. Acesta va migra ulterior spre uter, unde se va dezvolta in timpul sarcinii. Este evident ca, pentru a-si indeplini rolul fiziologic, trompele trebuie sa fie permeabile.

Histerosalpingografia este o investigatie recomandata femeilor care nu reusesc sa ramana insarcinate sau sufera avorturi spontane, care prezinta dureri menstruale intense sau hemoragii uterine abundente (menstruale sau in afara acestei perioade). Este o procedura simpla, minim invaziva, rapida, accesibila, care poate oferi importante informatii, chiar daca ele sunt limitate, referindu-se doar la o anumita portiune a tractului genital. Procedura nu trebuie facuta in timpul sarcinii, a unei infectii pelvine acute sau in cazul unei hemoragii in desfasurare. Ea se programeaza, de regula, la cateva zile dupa incheierea menstruatiei.

Pacienta trebuie sa anunte medicul daca este alergica la iod sau prezinta alte tipuri de alergii. Femeile care au diabet si primesc metformin trebuie sa intrerupa cu cateva zile inainte medicamentul (in combinatie cu substanta de contrast acesta poate produce afectare renala periculoasa), discutand cu medicul posibilitatile de inlocuire ale acestuia. Cu o zi inainte se poate recomanda efectuarea unei clisme sau administrarea de laxative pentru golirea colonului, in scopul de a obtine imagini cat mai bune. Inainte de inceperea testului, se poate lua un sedativ usor sau un antiinflamator, caci dupa introducerea substantei pot sa apara crampe asemanatoare cu durerile menstruale.

Pacienta este asezata pe masa de examinare. Este expusa zona genitala. Se introduce un specul in vagin si se localizeaza colul uterin. Se spala colul cu o solutie si se introduce prin acesta in uter un tub subtire, prin care se baga substanta de contrast. Aceasta ajunge in uter si, ulterior, daca trompele sunt permeabile, si in interiorul lor. Pe parcursul examinarii, i se poate cere pacientei sa isi schimbe pozitia sau masa de examinare este inclinata. Dupa obtinerea imaginilor se extrage tubul, investigatia durand 15-30 de minute. Dupa examinare este posibil sa apara pentru cateva zile dureri abdominale, mici sangerari si scurgeri de substanta de contrast. De asemenea, este posibila o eventuala infectie pelvina, mai ales in cazul femeilor care au prezentat astfel de episoade in trecut, de aceea este posibil ca medicul sa decida administrarea de antibiotice. Oricum daca apar febra, sangerari abundente sau care se prelungesc peste 4-5 zile ori dureri abdominale severe, trebuie anuntat medicul.

Rezultatele investigatiei pot sa indice modificari ale uterului (malformatii, aderente, sechele inflamatorii, formatiuni tumorale etc.) sau trompelor uterine (trompe ingustate, rigide, cu traiect anormal, neregulat sau blocate, modificari care sunt de regula rezultatul inflamatiei locale).

 
Mai multe amanunte pe www.3dots.ro

×