x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Cinci moduri de a preveni demența

Cinci moduri de a preveni demența

10 Sep 2018   •   06:59
Cinci moduri de a preveni demența

Deși nu există un tratament curativ pentru demență, știința a arătat că există modalități de a o preveni sau, cel puțin, să întârzie apariția bolii. Iată modalitățile.

1. Greutatea fizică și activitatea fizică regulată

Diabetul și obezitatea se numără printre factorii de risc ai demenței. Odată cu vârsta, riscurile pot fi chiar duble. De asemenea, se pare că demența poate fi asociată cu colesterolul ridicat și cu o tensiune arterială mare.

Pentru a reduce la maximum acești factori de risc, sfatul medicului este monitorizarea greutății corporale și îngrijirea sănătății cardiovasculare.

O activitate fizică viguroasă și regulată ajută la păstrarea mai îndelungată a facultăților mintale. În unele cazuri, exercițiile ușoare, cum ar fi mersul pe jos, pot fi de asemenea eficiente. Starea activă permite îmbunătățirea funcțiilor cognitive.

De asemenea, încă de la o vârstă fragedă, se recomandă să se acorde atenție evitării unor sporturi supuse unor traumatisme craniene repetate, cum ar fi boxul sau fotbalul. Există tot mai multe dovezi că traumatisme de acest gen, chiar moderate, cresc riscul de a dezvolta anumite forme de demență pe termen lung.

2. O stimulare cognitivă continuă

.............................................................

Citește mai mult despre cum poți preveni demența

 

×