x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie De ce mor bătrânii după o fractură de șold? - diagnostic, riscuri, tratament

De ce mor bătrânii după o fractură de șold? - diagnostic, riscuri, tratament

21 Mai 2019   •   00:47
De ce mor bătrânii după o fractură de șold? - diagnostic, riscuri, tratament

Fractura de șold se încadrează în categoria fracturilor osteoporotice și asta pentru că statisticile arată că se întâmplă preponderent în rândul persoanelor vârstnice, care suferă de diferite de grade de osteoporoză, indiferent de sex. Și cu toate că există credința că femeile au parte de acest „cumul” de afecțiuni (osteoporoză + fractură), 30% dintre bărbați își rup șoldul la bătrânețe. Mai mult, chiar, incidența decesului după ce s-a produs fractura de șold este mai mare la bărbați decât la femei (procentual) – evident, nu din pricina facturii în sine, ci din cauza complicațiilor care apar.

Când survine fractura de șold și cum trebuie tratată?

Dr. Paul Năstase, medic specialist Ortopedie Traumatologie, cu competență în Chirurgie Artroscopică, a clarificat câteva aspecte legate de acest subiect.

„Categoria de vârstă peste 60 de ani, la care apar problemele de sănătate generală, este și cea care predispune la niște traumatisme care nu ar trebui să se întâmple în mod normal – cum ar fi:  fractura de șold. În mod normal, la o persoană sănătoasă, aceasta apare într-un traumatism cu o energie extraordinar de mare, cum ar fi un accident de circulație sau căderi de la înălțime (câțiva metri). Dar bătrânii pot să cadă pur și simplu din picioare și să-și rupă șoldul și atunci acesta este un semn că starea generală a sănătății persoanei respective este absolut precară”. (...)

Mai mult despre stil de viațăsfatul medicului și idei practice.

Vezi și Nodulii tiroidieni și cancerul. Ce trebuie să știi

„Probleme legate de sezonul rece sunt certe și traumatismele sunt, nu de puține ori, destul de severe. La persoanele vârstnice, marea problemă este fractura de șold, care în mod normal nu s-ar întâmpla dacă noi nu am avea oasele puțin îmbătrânite și afectate de osteopenie și osteoporoză. Fractura de șold nu este neapărat o problemă de sănătate a șoldului, în sine, ci o problemă de sănătate generală. Dacă avem o fractură de șold înseamnă că...................

Citește mai departe AICI

×