HPV, între banal şi malign

HPV - virusul papiloma uman - este un virus ADN, cu peste 100 de tipuri, dintre care aproximativ 30 cu tropism genito-anal. Virusul se localizează în stratul bazal al epidermului, afectând astfel tegumentul şi mucoasele.

Tipurile 1, 2, 4, 26, 27, 29, 41, 57 produc verucile comune,  tipurile 3, 10,28, 41, 49 - verucile plane, cele 6, 11,  30, 40, 45, 51, 54 sunt tipuri virale genitale cu risc scăzut (ce malignizează foarte rar), iar 16, 18, 31, 33, 35, 39, 45, 51, 52, 56, 58 sunt tipuri cu localizare genitală, având risc crescut, implicate în geneza cancerelor.

Transmiterea
Transmiterea virusurilor se face prin contact direct, mai ales prin abraziuni şi tăieturi la nivelul pielii. Mai rar transmiterea se face indirect, prin folosirea în comun de prosoape, lenjerie sau umblând cu picioarele goale în vestiare şi băi comune. Traumatismele repetate, de exemplu cele de la bărbierit, precum şi imunitatea scăzută (înaintarea în vârstă, sarcina, unele boli cronice) favorizează răspândirea lor. Verucile genitale se produc prin contact direct în timpul actului sexual, de aceea folosirea prezervativului, deşi importantă, nu este total eficientă. Există numeroase şanse de contaminare pe parcursul vieţii, dar din fericire de cele mai multe ori sistemul imunitar reuşeşte să elimine virusul din organism în 1-2 ani. Alteori, el poate persista în stare latentă, reactivându-se când imunitatea scade. Există un vaccin antiHPV foarte eficient, destinat fetiţelor. Vaccinul nu oferă o protecţie împotriva tuturor tipurilor de virus, ci numai a patru dintre ele: 6 şi 11, care însă produc 90% dintre vegetaţiile veneriene; 16 şi 18, răspunzătoare de 70% dintre neoplaziile de col uterin. Vaccinul trebuie administrat la vârste între 12 şi 26 de ani, înainte de începerea vieţii sexuale, preferabil la vârste mici, când efectul imun este mai puternic. Deşi a stârnit controverse, efectele protectoare ale vaccinului sunt indubitabile, iar reacţiile adverse nu le depăşesc pe cele ale altor vaccinuri.  

Antichitate
Infecţiile cu HPV - virusul papiloma uman - sunt descrise din Antichitate. După izolarea acestuia, la începutul secolului al XX-lea, a fost considerat un virus banal, lipsit de importanţă patologică, în ciuda ubicuităţii lui evidente, a contagiozităţii crescute şi a numeroaselor modalităţi de transmitere. Opiniile ştiinţifice s-au schimbat radical, începând din 1970, când au început să apară ipoteze asupra rolului oncogen al unor tipuri de HPV. Cercetările ulterioare au confirmat şi în timp au dezvoltat un tablou complex al implicaţiilor HPV în geneza mai multor tipuri de cancere. În 2008, cercetătorul german Harald zur Hausen a primit premiul Nobel pentru medicină pentru cercetările sale privind implicarea HPV în cancerul cervical.