Încălzirea globală şi ameninţările marine

Odată cu încălzirea globală, apele mărilor şi oceanelor cresc, ameninţând zonele rurale şi urbane. Pentru 136 de oraşe mari de coastă, riscul vizează zeci de milioane de locuitori, informează Liberation, citat de Agerpres.

Problema priveşte 100-140 milioane de oameni care trăiesc sau care vor trăi aproape de mare şi în imediata vecinătate. Căci nivelul apelor va creşte, invadând terenuri, ameninţând coaste, câmpii, oraşe, porturi, uzine, infrastructuri industriale şi de transport.

Riscul acestui pericol este cunoscut de la începutul anilor 1990. Ţările i-au dat chiar şi un statut oficial, prin Convenţia cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, semnată la Rio de Janeiro, în 1992. Această problemă devine acum acută. Un studiu al OECD s-a concentrat pe metropolele vizate de acest risc: Bombay, Canton, Shanghai, Miami, Ho Shi Min, Calcutta, New York, Osaka-Kobe, Alexandria şi New Orleans. Prevăzând pentru anii 2070 un nivel crescut al apelor, autorii studiului (ingineri, economişti, specialişti în gestionarea riscurilor) au luat în considerare 136 oraşe de coastă, "cu peste un milion de locuitori", cele mai expuse riscurilor de furtună, maree şi vânturi puternice, în legătură cu creşterea nivelului apelor, precizează Stephane Hallegate, de la Centrul internaţional de Cercetare a Mediului şi Dezvoltare (CIRED). În aceste oraşe, 40 de milioane de persoane ar fi în pericol în cazul unor inundaţii centenale (a căror probabilitate de apariţie este de 1% în fiecare an sau care apar în medie o dată la o sută de ani). Mai alarmant este faptul că populaţia expusă la acelaşi nivel de risc ar putea să urce la 150 milioane de persoane "dacă se ia în considerare ipoteza că nivelul mărilor ar creşte cu 60 cm în 2100, adaugă Stephane Hallegate.

Aproape 9% din PIB-ul mondial ar fi implicat, ceea ce este un semn clar al rolului economic jucat de aceste oraşe portuare. "Riscul nu constă atât în creşterea lentă a nivelului mediu, cât în ceea ce se petrece cu ocazia unui eveniment ce intervine o dată la o sută de ani - adaugă Hallegate. O furtună, un ciclon, agravat sau nu de o maree excepţională, pot determina creşterea nivelului local al apelor cu trei-patru metri".

Calculele sunt îngrijorătoare, însă ele nu iau în considerare lucrările de amenajare realizate pentru a asigura protecţia oraşelor, clădirilor, infrastructurilor şi locuitorilor de asaltul apelor. Totuşi nimeni n-ar putea garanta pentru rezistenţa sau performanţa acestor lucrări. Dezastrul de la New Orleans, din septembrie 2005, produs de uraganul Katrina - anunţat şi care a afectat una dintre ţările cele mai bogate şi cel mai bine înzestrate - a fost o lecţie usturătoare.

"Studiul nostru arată că nivelul riscului provine atât din creşterea nivelului mărilor, cât şi din capacitatea financiară, tehnică şi mai ales politică a societăţilor de a preveni acest risc, rar pentru un oraş, dar frecvent la scara planetei", adaugă Stephane Hallegate. Studiul în cauză a constituit un "electroşoc". Edili şi guverne au devenit conştiente mai direct de riscurile încălzirii climei, percepute până acum ca efect în domeniul agriculturii (mai ales în ţările sărace), resurselor naturale, fenomenelor meteorologice şi sferei geopolitice. În timp ce "noi suntem din ce în ce mai urbani", subliniază Hallegate. Dacă această conştientizare influenţează şi decizia de limitare sau nu a schimbărilor climatice prin controlul emisiilor de gaz cu efect de seră, ea implică şi hotărâri imediate de adaptare la această schimbare. "Timpul tipic pentru urbanism este jumătate de secol. Prin urmare, pentru oraşele de coastă, trebuie să ţinem seama de viitorul nivel al mărilor în actualele amenajări."

Dacă atenţia se concentrează pe marile oraşe, şi alte zone, mai vaste, sunt în centrul preocupărilor. Coastele care se erodează, marile delte, câmpiile, lagunele şi mlaştinile de coastă. Pe scurt, tot ce este aproape de mare. Dacă se adaugă deltele fluviilor Nil, Mississipi, Mekong, Gange, Niger, Pad, coastele joase din Nigeria, Gambia, Coasta de Fildeş sau Florida, regiunile joase de la Tigru şi Eufrat, din Orientul Mijlociu şi altele, suma este îngrijorătoare.

Miloane de persoane ar fi afectate dacă se iau în calcul cifrele actuale ale populaţiei. Peste 13 în Bangladesh, între 4 şi 6 în Egipt, 10 în Vietnam, ceea cea ar implica potenţiale mişcări masive de oameni în interiorul ţărilor şi în afara lor. Este vorba şi de mari terenuri, fie de utilizare intensivă pentru agricultură şi acvacultură, fie cu un rol ecologic decisiv. Comparându-le cu aceste efecte, mizele legate de dispariţia unor insule mici, cum ar fi atolul Tuvalu din Pacific sau riscurile care ameninţă zona mlăştinoasă Camargue din delta Ronului pot părea minore ca dimensiuni.

În faţa acestor perspective tulburătoare, întregul sistem politic, de adoptare a unor decizii structurale, este chemat să intervină. Dacă sunt ameninţate vaste teritorii populate, o bună gestionare ar consta în începerea imediată a încetinirii creşterii demografice, apoi, încet-încet, în organizarea retragerii din faţa apelor. Cu cât această acţiune va începe mai repede, cu atât ea va fi mai puţin dureroasă şi costisitoare. Şi invers. Autorităţile politice trebuie deci să ia hotărâri al căror beneficiu nu se va vedea decât mult după încheierea mandatului lor, pentru oameni care n-au trebuit să-i voteze niciodată (în cazul unui regim democratic).

Însă în ultimii ani a apărut un nou aspect al problemei: previziunile oceanografilor în ceea ce priveşte viitorul nivel al mărilor sunt puse la îndoială. "Nesiguranţa creşte, anticipările fiind acum mai rele. Iar creşterea nivelului apelor ar putea să depăşească cele mai pesimiste previziuni ale specialiştilor din domeniu", explică Stephane Hallegate, citat în încheiere de Liberation.